Noua hartă a zgomotului din Municipiul Sibiu semnalează că tot mai multe zone sunt afectate de poluarea fonică, atât pe durata zilei, cât și în timpul nopții. Cel mai recent proiect de combatere a zgomotului ambiental oferă câteva soluții pentru a scăpa de decibelii în plus.
Potrivit ”Planului de acțiune pentru prevenirea și reducerea zgomotului ambiant în municipiul Sibiu”, elaborat la comanda Primăriei, principala sursă de zgomot în oraș o constituie traficul rutier. Cei mai afectați sunt cetățenii care locuiesc pe arterele tranzitate de mașinile de mare tonaj, dar și cei din imediata apropiere a marilor intersecții. Conform studiului, cele mai afectate zone ale orașului sunt strada Lungă, șoseaua Alba Iulia, Calea Dumbrăvii, strada Semaforului, bulevardul Mihai Viteazu sau strada Rahovei. Sunt zone în care nivelul de zgomot, pe timpul zilei, se situează între 75-80 de decibeli, depășindu-se limita normală cu peste 10-15 db. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât diferența între valorile de noapte și cele de zi ale zgomotului este de numai 4-7 db. Despre celelalte surse de zgomot ca traficul feroviar, aerian sau activităţile industriale, aflăm că valoarea poluării fonice se află în limitele normalului, fără să depășească 55-60 de decibeli.
Ce măsuri propun?
Soluțiile pe termen lung ar fi separarea traficului local de cel de tranzit, inclusiv prin construirea unui drum de ocolire sud-vest legarea în DN1. Dezvoltarea transportului în public prin optimizarea liniilor, suplimentarea autobuzelor, construirea unor noi locuri de parcare, circulația în centru doar a autovehiculelor cu tonaj maxim de 3,5 to, cât și limitarea vitezei la maximum 30 km/h sunt doar câteva dintre obiectivele propuse de studiul elaborat de Vibrocomp SRL, din Sibiu. Pentru clădirile aflate în zona traficului feroviar se propun panouri de ecranare ale zgomotului între cele două gări. În ceea ce privește zona din apropierea unităților industriale, sancționarea de către Direcția de Urbanism a firmelor de construcții, care nu întrunesc condițiile optime de izolare fonică, ar fi una dintre soluțiile anti-zgomot. Dacă ne referim la traficul aerian, observăm că măsurile de reducere a zgomotului au intrat în aplicare. Aeroportul Internațional Sibiu a decis ca numărul de zboruri efectuate pe timp de noapte să fie în număr de maximum două, iar în week-end numărul să fie redus la unul singur, se arată pe site-ul aeroportului.
Mersul cu bicicleta, propunerea cetățenilor
Sibienii sunt afectați cel mai mult de zgomotul produs de autovehicule, care, după cum spun aceștia, le perturbă liniștea. "Locuiesc pe șoseaua Alba Iulia, unde traficul este intens. Am o nepoțică de trei ani, care noaptea se trezeşte din somn şi începe să plângă din cauza pârâitului motoarelor, mulți își fac de cap la orele acelea în miez de noapte", se plânge un locuitor din zonă. Există și sibieni mai puţini încântați de soluțiile oferite de studiu. "Trebuie ca firmele private să fie încurajate să acorde 50 de bani sau un leu la fiecare kilometru parcurs de către angajații care vin zilnic cu bicicleta la locul de muncă. Eu merg cu bicicleta în fiecare dimineață spre locul de muncă, dinspre Rahovei spre Ştefan cel Mare", spune Marin Rotaru, un alt sibian locuitor al bulevardului Mihai Viteazul.
Decibelii în plus, inamicul auzului
Pentru a afla efectele adverse produse de zgomotul ambiental, echipa Turnul Sfatului a cerut părerea unui medic specialist. "Dacă vorbim despre acest tip de zgomot, nu putem vorbi despre o expunere cronică, așa cum se întâmplă cu cei care lucrează într-un mediu industrial. Una este o expunere cronică și alta este pătrunderea accidentală. Până la 55 de decibeli, sănătatea nu este pusă în pericol, însă dacă valoarea depășește 80-85 db, aceasta poate fi afectată. Tulburarea somnului, a cărei consecințe pot fi hipertensiunea arterială, creșterea pulsului, tulburări ale ritmului cardiac, boli mentale, cât și deteriorarea auzului sunt efectele negative", a declarat Dr. Rusu, medic ORL, pentru Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Mihai Viteazul , Mihai Viteazu , Alba Iulia , Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , Marin Rotaru , Municipiul Sibiu
Vizualizari: 378


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Gogu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
@inu
Acum 6 ore
@cotete….
Acum 6 ore
5