Luni,
18.01.2021
Innorat
Acum
-6°C

Debut perfect pentru HC Sibiu. Victorie si un joc solid ȋn partida de acasa

Handbal Club Sibiu a debutat cu dreptul ȋn noul sezon al Diviziei A la handbal masculin, seria B, după ce a izbutit să ȋnvingă, ȋn Sala "Transilvania", cu scorul de 33:29, formația CSU Politehnica Timișoara.

Partida a fost la discreția sibienilor, care au dominat meciul de la un capăt la altul, conducând pe tabela de marcaj ȋncă din startul partidei, pentru ca la pauza meciului, handbaliștii de la HC Sibiu să aibă o diferență de două goluri, 18-16. După pauză, sibienii și-au mărit ritmul de joc, ajungând să conducă chiar cu șapte goluri diferență. Relaxarea din finalul meciului a celor de la HC Sibiu era să-i coste, timișorenii apropiindu-se doar la trei lungimi distanță. Ȋnsă, cu câteva secunde de fluierul final, Cosmin Demian a tranșat soarta partidei, printr-o execuție la colțul lung. Partida terminându-se cu scorul de 33-29 ȋn favoarea HC Sibiu.

"Este foarte important că am debutat cu o victorie, dar ca joc ȋncă suntem cu mult sub potențialul pe care-l avem. Mai sunt multe lucruri de pus la punct pentru a putea fi mulțumiți. Important este să creștem de la joc la joc, să reușim să ne consolidăm relațiile de joc. Au fost și azi multe lucruri pozitive, atât ȋn atac cât și ȋn apărare, dar și multe greșeli, nesincronizări, ratări ȋn situații clare. Greșeli pe care va trebui să le excludem din jocul nostru pe viitor, pentru că ne așteaptă jocuri mult mai grele. Trebuie să mulțumim mult publicului, avem parte de o audiență tot mai numeroasă și tot mai cunoscătoare de handbal, aportul lor contează foarte mult", a declarat Matei Damian, antrenor HC Sibiu.

Marcatorii echipei HC Sibiu au fost: David Radu (9 goluri), Iulian Grozav (6), Robert Micloș (5), Bogdan Rău (4), Cosmin Demian (4), Florin Ramba (1) și Raul Muntean (1).

HC Sibiu va evolua etapă viitoare ȋn compania formației Academia de Handbal Minaur Baia Mare. Partidă din cadrul etapei a doua a Diviziei A, care se va disputa ȋn Sala "Transilvania", duminică, ȋncepând cu ora 16:00.

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

2 comentarii

corect

Acum 6 ani

Felicitări băieţi, baftă mai departe!În altă ordine de idei, îi sugerez autorului accesarea site-ului FRH, unde sunt comunicate datele si orele desfăşurării partidelor precum şi denumirea corectă a echipelor.
Raspunde

pt responsabil sport

Acum 6 ani

Din 20.09.2014 la Sibiu va juca si HC Magura Cisnadie echipa care se anunta una din pretendentele la promovare in liga nationala ,la aceasta echipa sunt cateva jucatoare foarte valoroase ,va dau ca exemplu numele Roxanei Gatzel Han.cei din Alba scriu mai mult de aceasta echipa decat presa sibiana,adevarul ca presa din Sibiu este PENIBILA in toate domenile nu numai in sport
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus