Vineri,
15.08.2025
Partial Noros
Acum
32°C

CSU Sibiu si-a stabilit obiectivul pentru noul sezon: “Dorim sa accedem ȋn play-off"

Preşedintele clubului CSU Atlassib Sibiu, Mircea Vulc, a declarat, ȋn cadrul unei conferinţe de presă, că obiectivul echipei pentru sezonul 2014-2015 din Liga Naţională de Baschet masculin este accederea ȋn play-off.

“Ȋmpreună cu Consiliul de Administrație ȋncercăm să creăm condiții cât mai bune pentru echipă, pentru ca suporterii să fie mulțumiți de rezultatele clubului. Obiectivul nostru este accederea ȋn play-off, apoi, ȋn funcție de rezultate, vom ȋncerca să urcăm cât mai sus ȋn clasament. Sunt multe echipe cu buget mare, ȋnsă noi ȋncercăm să suplinim prin evoluția jucătorilor și prin aportul suporterilor”, a declarat Mircea Vulc.

“Sunt foarte mulțumit de lot”

Lotul echipei pentru noul sezon este format din următorii jucători : Octavian Popa Calotă, Georgian Păun, Milos Bojovic, Brandon Johnson, Levar Seals, Norbert Pascu, Lucian Măniuţiu, Slobodan Popovic, Sorin Răducanu, Flavius Lăpuşte, Brice Massamba, Vlad Tincu şi Drazen Bubnic, ultima achiziţie. Jucător care a evoluat pentru Olimpija Ljubljana, ȋn ultimele doua sezoane. Antrenorul Miodrag Perisic este ȋncântat de transferurile şi de lotul pe care ȋl are la dispoziţie. “Vrem să demonstrăm ȋn orice condiții că suntem cei mai buni. Sunt foarte mulțumit de jucătorii care au fost prezenți la lot, de la începutul pregătirilor, pentru că noi am început antrenamentele de la începutul lunii august. Aici mă refer la Milos Bojovic, Brandon Johnson, Levar Seals și Flavius Lăpuște. Sunt sigur că, odată ce lotul e complet, vom fi mândri de munca noastră. Ȋn acestă pauză competițională, am lucrat intens și suntem pregătiți pentru noul sezon”, a precizat tehnicianul.

Milos Bojovic, căpitanul echipei

Sârbul Milos Bojovic a decis, ȋn această pauză competiţională, să-şi prelungească contractul cu CSU Sibiu, iar ȋn sezonul 2014-2015 va fi căpitanul grupării de pe Cibin. “Este o onoare pentru mine să fac parte din acest grup. Aici mă simt ca acasă. Să fiu desemnat căpitanul echipei reprezintă o motivație ȋn plus şi cea mai mare realizare din cariera mea. Sper să nu dezamăgesc publicul. Acesta ȋntotdeauna ne-a făcut să revenim, chiar și ȋn momentele ȋn care nici noi nu mai credeam. Dorim să-i facem fericiți la fiecare partidă”, a spus Bojovic.

“Visul unei echipe, trăirile unui oraş, din 1971”

Sloganul echipei pentru acest sezon este “Visul unei echipe, trăirile unui oraş, din 1971”. Acesta a fost propus de Bianca, un fan al echipei CSU Sibiu, care a fost premiată cu un abonament pe întregul sezon, la meciurile din Sala “Transilvania” ale echipei favorite, CSU Altassib Sibiu.

CSU Atlassib Sibiu joacă primul meci oficial vineri, 26 septembrie, în deplasare cu CSM Oradea, în Cupa României. Partida va fi transmisă pe Digi Sport, începând cu orele 20:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

2 comentarii

v radu

Acum 10 ani

hai csu hai baietii.
Raspunde

xxl

Acum 10 ani

obiectivul : nici o carie :))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus