Organizatorii Sibiu Rally Challenge au anunțat luni că evenimentul va avea acoperire media la nivel internațional. Rezumatul primului eveniment care se desfășoară și pe celebrul Transfăgărășan va fi transmis în peste 40 de țări prin intermediul postului pan-european de sporturi cu motor Motors TV, la scurt timp după încheierea competiției.
Motors TV, un post dedicat tuturor vehiculelor cu motor, emite din 2000 și este disponibil în România prin operatorul de cablu UPC. Motors TV are și numeroase versiuni localizate în limba țării în care este transmis, iar peste tot sunt disponibile versiunile internaționale în limbile engleză, germană și franceză. „Motors TV emite în cele mai importante țări din Europa și sunt bucuros că am reușit să încheiem un parteneriat încă de la prima ediție a Sibiu Rally Challenge. Motors TV emite pe toate piețele interesante, din punct de vedere turistic, pentru România, iar obiectivul nostru principal este să promovăm zona Sibiului, cu frumusețile și provocările din județ, pentru a atrage cât mai mulți turiști. Sunt sigur că imaginile cu orașul și cele suprinse pe Tranfăgărășan vor convinge și mai mulți străini să ne viziteze”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Challenge.
Prima ediție a Sibiu Rally Challenge se desfășoară în perioada 9 – 12 octombrie și include, în premieră, o probă specială pe partea din județul Sibiu a Transfăgărășanului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 504


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ion Iliescu
Acum 3 ore
Iancu
Acum 3 ore
Luca
Acum 4 ore
Bangladeju
Acum 4 ore
Aci Duțu