Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă luni, 6 octombrie, de la ora 18:00, spectacolul „De ce fierbe copilul în mămăligă?” în regia lui Ombline de Benque. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași.
Spectacolul „De ce fierbe copilul în mămăligă?” după textul omonim al scriitoarei de origine română Aglaya Veteranyi, în transpunerea tinerei regizoare Ombline de Benque face parte din programul MAP XXL iniţiat de Asociaţia Franceză „Pepinierele europene pentru tineri artişti”. Producția Teatrului „Gong” Sibiu se remarcă prin viziunea originală a dramatizării textului, folosind cu inteligenţă şi sensibilitate elementele de limbaj vizual şi muzical alături de cele ale animaţiei şi mişcării corporale pentru a obține un maxim de expresivitate cu un minim de mijloace specifice.
Din distribuția spectacolului fac parte actrițele Gabriela Mitrea, Leo-Nora Băcanu și Barbara Crișan, care manipulează atât păpuşi de tip bunraku, cât și păpuşi pe mâini și măşti.
„Text - poem, opera Aglajei Veteranyi povestește ca un buchet de stele căzătoare, viața alterată a unei refugiate române”, a declarat Ombline de Benque la premiera spectacolului în cadrul Programului Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași are loc în acest an în perioada 5 – 12 octombrie sub genericul „noi realități teatrale” și reunește spectacole de teatru, film, dans și expoziții din 15 țări.
„De ce fierbe copilul în mămăligă?” va fi reluat la Sibiu, pe scena Teatrului „Gong”, în luna decembrie cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea teatrului ca instituție profesionistă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asociaţia Franceză , Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Publicul Tânăr Iaşi , Producția Teatrului , Gabriela Mitrea , Aglajei Veteranyi , Programului Sibiu Capitală Cul , Aglaya Veteranyi , Barbara Crişan , Capitala Culturală Europeană , Nora Băcanu
Vizualizari: 518
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 2 ore
Lupul
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil