Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Au coborat cu picioarele pe pamant. HC Sibiu a fost "pulverizata" de catre liderul campionatului

Handbal Club Sibiu a suferit o ȋnfrângere usturătoare la Reşiţa, ȋn faţa formaţiei CS HC Adrian Petrea, scor 36-20, ȋntr-o partidă din cadrul etapei a cincea a Diviziei A, seria B. După un parcurs fără cusur ȋn primele patru etape, sibienii au fost treziţi la realitate de o echipă reşiţeană, din componenţa căreia au făcut parte jucători care au activat la cluburi din Liga Naţională.

Timp de 29 de minute, trupa antrenată de Matei Damian a reuşit să le dea o replică bună reşiţenilor, diferenţa de scor ȋn acel moment fiind de doar trei puncte. Însă, din acel minut, totul a decurs ȋmpotriva sibienilor. Arbitrii au eliminat uşor doi jucători de la HC Sibiu şi jocul s-a rupt ȋn favoarea reşiţenilor, care nu au ezitat şi au marcat de ȋncă trei ori, până la pauză. Scorul primei părţi fiind de 18-12 pentru HC Adrian Petrea. Ieşiţi de la cabine, reşiţenii nu le-au mai acordat nicio şansă sibienilor şi au marcat gol după gol, până la finalul meciului.

Sibienii pun acest eşec cu greu de digerat pe seama absenţelor celor trei jucători de bază : (Purcărea, Grozav şi Muntean), care s-au accidentat ȋnaintea partidei.

“A fost ca un duş rece pentru echipa noastră. Gazdele şi-au confirmat statutul de favorită şi candidată la promovare, dar scorul final nu reflectă realitatea din teren. Deşi fără trei titulari de bază ȋn echipa noastră, prima repriza a fost destul de echilibrată, dar avantajul din finalul primei reprize a făcut ca repriza a doua să le aparţină ȋn totalitatre. Avem, totuşi, regretul că nu am putut alinia prima noastră garnitură cu care am fi putut da o replică mult mai puternică echipei din Reşiţa”, a declarat Matei Damian, tehnicianul de la HC Sibiu.

În urma acestui eşec, Handbal Club Sibiu a căzut de pe locul second pe poziţia a cincea. Pentru sibieni urmează partida de acasă, ȋn compania formaţiei CS Universitatea Cluj.

 

Sursă foto: www.expressdebanat.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus