Artiştii tatuatori din oraş spun că arta tatuajului, până nu demult un domeniu despre care sibienii nu erau prea interesaţi, a devenit aproape o obişnuinţă pentru sibieni. Anual numărul celor care trec pragul saloanelor de tatuaje creşte, iar acest fapt se datorează „deschiderii şi toleranţei faţă de această formă de artă”.
„Transilvania Tattoo Expo a început în urmă cu şapte ani tocmai în ideea de a scoate scena tatuajelor din obscuritate şi numărul persoanelor care aleg să se tatueze creşte exponenţial de la an la an. Spre bucuria noastră, de câţiva ani, clienţii care vin la studioul nostru au măcar o idee vagă despre ce model îşi doresc. Graţie avansurilor tehnologice clienţii au acces la internet şi de cele mai multe ori ne prezintă un model care le place, iar noi folosim acel model ca referinţă în discuţia cu clientul, dar absolut mereu lucrarea este personalizată clientului, adaptarea oricărui model la anatomia şi gusturile clienţilor fiind un aspect foarte important pentru noi. Desigur, există şi persoane indecise dar avem cataloage şi materiale vizuale speciale pentru a le prezenţa o direcţie până când îşi găsesc un model care îi tentează”, spune Bodo Attila, de la Transilvania Tattoo Sibiu.
„Un tatuaj de calitate e un tatuaj premiat”
În privinţa preferinţelor, artiştii de la Transilvania Tattoo spun că în general ambele categorii de clienţi doresc modele care să le accentueze feminitatea, respectiv masculinitatea, deoarece deşi multe tatuaje au o semnificaţie personală pentru purtător, ”în esenţă modelele sunt stabilite în primul rând pe considerente estetice”. Doamnele şi domnişoarele preferă tatuajele color cu motive decorative sau abstracte în timp de domnii preferă tatuaje într-un stil realist alb-negru. În egală măsură ambele sexe aleg să îşi tatueze modele scrise, fontul fiind adaptat preferinţelor fiecăruia. Sibienii nu numai că sunt mai atraşi de tatuaje, dar mulţi dintre ei caută tatuaje de calitate, iar în această categorie, spun specialiştii în domeniu, de calitate înseamnă tatuaje premiate.
„Contează în primul rând execuţia cât mai precisă şi curată, coloristica şi contrastele adecvate, dimensiunea şi plasamentul adaptate anatomiei purtătorului, apoi evident modelul este un factor, dar aici totul depinde de perspectiva personală a privitorului. Un foarte bun mod de a judeca dacă un tatuaj este de calitate este dacă lucrarea este premiată. Convenţia de tatuaje de la Sibiu este doar un eveniment de acest fel din Europa. Anual au loc sute de convenţii similare în toate ţările europene la care artiştii participa la concursuri de tatuaje unde lucrările lor sunt analizate de către jurii de specialitate şi cele mai bune lucrări sunt premiate. Zeci de lucrări executate de artişti ai studioului nostru au fost premiate la nenumărate astfel de convenţii, cu precădere în Germania, şi considerăm că aceasta este cea mai simplă metodă de a determina dacă lucrările sunt de calitate”, mai spun reprezentanţii salonului sibian.
Printre motivaţiile cele mai des întâlnite la sibienii care aleg să îşi facă un tatuaj, sunt pierderea unei persoane dragi, dar mai ales a animalelor de companie. „Avem clienţi fideli care pe parcursul anilor au ajuns să devină adevăraţi colecţionari de tatuaje, suma acestora formând un adevărat costum corporal de tatuaje. În general piesele cele mai mari, considerate un singur tatuaj unitar, sunt cele de pe spate, graţie anatomiei. Aceste piese mari, deşi sunt concepute ca o piesă unitară, se realizează pe parcursul a mai multe şedinţe de tatuare. Empatizăm mult cu clienţii care vin cu poze ale unor animale şi aleg să-i imortalizeze pe corpul lor ca şi amintire, iar una dintre piesele memorabile este tatuajul alb negru realizat pe o tânără doamnă căreia îi decedase căţelul, un exemplar superb de Malamut”, povesteşte Attila.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 753
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Periscop
Acum 3 ore
Excelent +1
Acum 3 ore
Bastiu
Acum 3 ore
Aci Duțu
Acum 4 ore
Emil