Comuna Vurpăr este genul de localitate în care ajungi doar dacă te rătăcești. Și nu prea ai cum să te rătăcești pentru că practic nu prea ai ce vedea sau ce face în Vurpăr. În plus, o mare parte a populației este de etnie romă. Și cu toate acestea administrația a găsit o soluție pentru a opri infracționalitatea.
Când am ajuns săptămâna trecută la primărie, de la intrarea în sat și până în biroul primarului, am fost filmat de cel puțin trei camere video. Mai multe decât mă filmează când merg din Vasile Aaron până la redacție, în centrul Sibiului. În ultimul an primăria Vurpăr a montat 15 camere de filmat în localitate. La toate intrările și ieșirile, pe drumurile principale și în zona centrală. Unul dintre motivele esențiale care au stat la baza deciziei a fost acela de tempera furturile – de lemne și de pe ogoare, în special. ”Domnul primar e plecat la Alba, cu treabă. Domnul viceprimar ar trebui să fie pe aici pe undeva. O să-l sun să văd dacă vine. Știți, e o perioadă mai grea acum cu alegerile și sunt prinși cu campania electorală, nu ne anunță pe noi ce treabă au”, îmi spune secretara primăriei. Până ajunge vicele, care ”e cu bicicleta, era la poartă, imediat vine de acasă”, ies din nou în stradă. Plin de lume, copii mulți, majoritatea romi. Ai impresia că e zi de sărbătoare. Intru în vorbă. Sunt veseli și foarte deschiși, au chef de vorbă, mai ales când află că vin de la Sibiu. Până ce-i întreb de camerele de filmat și dacă se mai și fură, pe la ei. Brusc, toți bat în retragere. ”Apăi nu facem noi d-astea, eu nu am căruță, nu știm să fie așa ceva”. Deja privirile se îndreaptă în jos. Nu mai insist.
Sosește viceprimarul, purtând un zâmbet larg. Se scuză că sunt toți prinși cu campania și nu ai tot timpul ce face în primărie, mai merge și pe teren. Apoi îmi povestește despre camerele de filmat. ”În comună avem un singur polițist și acela, știți cum e, mai are dreptul omul să-și ia concediu, zile libere, nu poți să-l condamni. Așa a venit ideea, împreună cu domnul primar, să punem camere de filmat. Să știți că e o idee foarte bună. După mine sunt bune în toate comunele camerele astea”, spune Cornel Aldea. Lângă biroul lui, în camera vecină, există un monitor de calculator unde se văd în direct imaginile surprinse de camerele de pe primărie. Acesta este un circuit. Un alt monitor se află într-un birou aflat între primărie și sediul poliției, clădiri lipite practic. Acolo este alt circuit, cu imaginile din sat. Important este că funcționează. ”Nu o dată, de mai multe ori, am identificat împreună cu polițistul, seara, când intra în comună cineva cu căruța de lemne. L-am găsit imediat că i-am recunoscut căruța și calul. Polițistul s-a dus apoi la el acasă și i-a făcut dosar. Problema aici este că oamenii sunt săraci și prejudiciul este mic. O căruță de lemne ce-i?”, povestește viceprimarul. Indiferent cât mai costă în zilele noastre o căruță de lemne, cert este că infracționalitatea este în scădere. ”Clar sunt mai puține furturi de când le-am montat. Și nu doar de lemne, acum toamna se mai fura și de pe ogoare. La foarte mulți nu le-a convenit când au văzut că punem camerele, dar n-avem ce le face. Le e frică să nu se vadă la televizor. Eu cred că vom mai pune câteva, avem zona la ieșire către pădure unde ar mai trebui și mai e în fața căminului cultural. Dar om vedea”, concluzionează Cornel Aldea.
Am vrut să văd și eu, cu ochii mei, cum se poate supraveghea un sat din fața calculatorului, dar am avut ghinion. Chiar în ziua aceea a apărut o problemă tehnică. ”Ieri a mers bine, eu m-am uitat. Azi, când să mă uit, nu mai mergea ceva. L-am anunțat și pe domnul primar să cheme pe cineva să vadă ce are”, spune și polițistul comunei. L-am crezut pe cuvânt și am plecat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vasile aaron , Comuna Vurpăr , Cornel Aldea
Vizualizari: 1515


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
O
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 3 ore
CA