Copreședintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, susține că 16 noiembrie 2014, trebuie considerată ca fiind o bornă pentru România în general şi pentru clasa politică în mod special. Motivul: ”Un număr imens de români s-a revoltat pur şi simplu şi am asistat la o revoluţie de „catifea”. Românii nu au mai agreat o campanie agresivă (cea mai agresivă după cea din 1990). Românii nu au mai acceptat o campanie în care atacurile la persoană, atacurile la familie, utilizarea religiei ca armă electorală, şi toată lumea a ştiut că acestea au constituit principala armă a unuia dintre cei doi candidaţi este vorba de Victor Ponta. Românii nu au mai agreat manipulările şi dezinformările lansate de televiziunile de casă ale respectivului candidat şi evident românii nu au suportat deloc umilinţa enormă – fapt fără precedent - la care au fost supuşi românii din diaspora”, susține Cazan într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, liberalul spune că există o presiune pe liderii PNL, tocmai datorită acestui vot. ”Noi, cei care am avut un candidat „altfel”, cei care nu am recurs la atacuri murdare în campanie, cei care am jucat pe cartea civilizaţiei, trebuie să învăţăm ceva din această revoluţie de „catifea”. Românii, în special cei tineri vor o altfel de clasă politică, una curată, fără personaje care să se dedulcească la cornul abundenţei alimentat de actele de corupţie, românii vor un altfel de mod de a face politică. Şi au dreptate. Nu trebuie să-i dezamăgim şi trebuie şi noi, să avem propria revoluţie de „catifea””, este de părere Mircea Cazan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Victor Ponta , Mircea Cazan
Vizualizari: 233
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Q
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Eu
Acum 9 ore
Emil