Sala “Transilvania” a fost, în această seară, gazda şi, totodată, martora unui meci antologic. În faţa a peste 1300 de spectatori sibieni şi blăjeni, echipa de volei Alba-Blaj a scris o pagină în istoria sportului din Blaj, izbutind o calificare meritorie în optimile de finală ale cupei CEV, după victoria cu 3-0 (25-21, 25-17, 25-19) în meciul retur al dublei manşe cu vicecampioana Elveţiei, Volley Koniz (în tur scorul a fost 3-2 pentru elveţience).
“A fost o atmosferă fantastică. Vrem să le mulţumim din suflet acestor minunaţi suporteri din Sibiu şi Blaj, care au venit într-un număr atât de mare să ne susţină. Îi invităm şi peste două săptămâni să ne fie alături. Avem nevoie de sprijinul lor”, au declarat oficialii Volei Alba-Blaj.
Loturile celor două formaţii:
Volei Alba Blaj: Adina Stanciu, Adina Salaoru/ cpt, Adriana Dudnic, Naoko Hashimoto, Katja Medved, Martina Medved, Natalia Matsheichyk, Ioana Nemțanu, Tvetelina Zarkova, Jaqueline De Sousa, Ramona Rus, Valentina Ivanof
Volley Koniz: 1. Yessica Maria Paz Hidalgo, 4. Nira Perez Cabrera (libero), 5. Marina Kuhner, 6. Renata Cristina De Jesus Benedito, 8. Patricia Schauss, 10. Ivana Kujundzic, 11.Martina Frankova, 12. Michelle Nogueras, 13. Marta Ostrowska, 14. Anika Schulz/ cpt, 16. Sarah Van Rooij, 17. Roslandz del Valle Acosta Alvarado
În luna decembrie, echipa de volei Alba Blaj va întâlni formaţia poloneză Tauron MKS Dabrowa Gornicza, cea care a învins-o pe Dinamo Romprest Bucureşti în dublă manşă (3-1 în România şi 3-2 în Polonia), în aceeaşi fază competiţională. Meciul va avea loc tot în Sala “Transilvania” din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dinamo Romprest București , Dabrowa Gornicza , Volley Köniz , Adina Stanciu , Volei Alba Blaj , Adriana Dudnic , Adina Salaoru , Anika Schulz , Ioana Nemțanu , Ivana Kujundzic , Alba Blaj , Jaqueline De Sousa , Katja Medved , Marina Kuhner , Marta Ostrowska , Martina Frankova , Martina Medved , Michelle Nogueras , Naoko Hashimoto , Natalia Matsheichyk , Nira Perez Cabrera , Patricia Schauss , Ramona Rus , Renata Cristina De Jesus Bened , Sarah Van Rooij , Tvetelina Zarkova , Valentina Ivanof , Valle Acosta Alvarado , Yessica Maria Paz Hidalgo
Vizualizari: 1700


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Lungilă
Acum 4 ore
Alzara
Acum 4 ore
Plot twist
Acum 5 ore
Alex
Acum 5 ore
Marius