De Ziua Națională a României, în cimitirul Bisericii dintre brazi a fost organizat și un moment de cinstire a celui care a fost Alexandru Vaida Voevod, una dintre personalitățile interbelice care au luptat pentru realizarea unirii din 1918. Evenimentul a inclus un moment religios, depuneri de coroane și alocuțiuni despre cel care a fost Vaida Voevod. Dimensiunile personalității celui care a reprezentat politic românii din Ardeal au fost descrise într-o scurtă cuvântare rostită de Nicolae Coldea, din partea Asociației Phoenix Sibiu.
Mormântul lui Alexandru Vaida Voevod a fost readus în atenția opiniei publice abia din 1993, an în care omul politic a fost reînhumat. Până atunci, mormântul în care au fost depuse rămășițele pământești ale acestuia nu purtau niciun însemn distinctiv, fiind recunoscut de puțină lume.
”Frați Români,
Am să vă prezint pe scurt personalitatea celui care a fost Alexandru Vaida Voevod, născut la 27 februarie 1872, în Olpret (azi, Bobâlna) și trecut în neființă la Sibiu, în 19 martie 1950. A fost medic, publicist, om politic, unul din liderii Partidului Național Român, apoi al Partidului Național Țărănesc. S-a remarcat de la început ca un susținător al drepturilor românilor din Ardealul ocupat.
A fost prim-ministru al României între 09 decembrie 1919 și 19 martie 1920, între 8 iunie și 19 octombrie 1932 și între 14 ianuarie și 14 noiembrie 1933. În 1905, ca parlamentar în Parlamentul de la Budapesta s-a opus maghiarizării școlilor românești așa cum prevedeau legile școlare ale contelui Apponi și a militat pentru votul universal direct și secret și pentru dreptul la vot al femeilor.
În lumina sărbătorii de azi vom evidenția contribuția sa deosebită în înfăptuirea unirii Transilvaniei cu România. Astfel, el a avut discuții cu cel puțin doi dintre arhitecții Tratatului de pace de la Paris, în 1919: Georges Clemenceau și David George Lloyd, contribuind la stabilirea granițelor României Mari.
S-a bucurat de recunoaștere internațională așa cum rezultă din citatul următor, preluat din publicația «The Times» din 29 ianuarie 1920:
«Dr. Alexandru Vaida Voevod, deși încă relativ tânăr și puțin cunoscut în Europa occidentală, a jucat de mult un rol important în Europa sud-estică, și în special în politica Ungariei. Când Românii din Transilvania simțeau întreaga forță a opresiunii maghiare el a fost dintre cei dintâi lideri ai politicei transilvănene. Un bărbat de un caracter demn și independent, posedând calități alese și o inteligență politică rară, a fost capabil să se împotrivească tuturor sforțărilor autorităților maghiare de a-l intimida sau de a-l discredita. Înzestrat cu o mare abilitate oratorică, a devenit un orator elocvent în românește, ungurește și nemțește»
Dumnezeu sa-l odihnească!”, Nicolae Coldea, Asociația Phoenix Sibiu
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Nicolae Coldea , Asociația Phoenix Sibiu , The Times , Asociației Phoenix Sibiu , Alexandru Vaida Voevod , Când Românii , David George Lloyd , Frați Români , De Ziua Națională , Georges Clemenceau , României Mari , Partidului Naţional Român , Partidului Național Țărănesc
Vizualizari: 619
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Cititor
Acum 4 ore
Xxx
Acum 4 ore
Kukuruku
Acum 4 ore
Asen
Acum 4 ore
Fun