Miercuri,
16.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Sase lansari de carte la Biblioteca Astra

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Editura Eikon și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu îi invită pe sibieni, miercuri, la o serie de lansări de carte: „Admirabila tăcere – Jurnal (2 iulie 1967 - 29 septembrie 1968)”, de Alexandru Mironescu, ediție îngrijită și prefață de Marius Vasileanu, „Mânuitorul de cuvinte” (proză scurtă), de Ovidiu Calborean, „Reversul istoriei – Eseu despre opera lui Mircea Eliade”, de Mihai Gheorghiu, „Aferim” (poeme), de George V. Precup, „nebunul lui Dumnezeu” (roman) și „Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă”, de Vianu Mureșan.

„Jurnalul lui Alexandru Mironescu este mărturia unei lupte zilnice de a nu se lăsa zdrobit și devorat de ambianța dramatică și dezgustătoare a cotidianului socialist românesc. Alexandru Mironescu gândea că demnitatea umană constă înainte de toate în a rămâne fidel principiilor și viziunii la care suntem capabili să aderăm. Jurnalul consemnează tocmai acest efort de zi cu zi de a nu se desprinde, de exemplu, de chipul lui Hristos, căruia autorul îi afirmă o autoritate de nezdruncinat, fiind totodată conștient că o asemenea atitudine, pe deplin asumată, poate perturba o viață de familie, numeroși prieteni și chiar societatea în căutare de repere în care a trăit”, spune Andrei Paleolog.

Scrise cu real talent, prozele din volumul Mânuitorul de cuvinte, debutul literar al lui Ovidiu Calborean, pot fi extinse fiecare până la dimensiunile unui roman. Cele 19 proze sunt veritabile bijuterii literare, scoase din anonimatul cotidianului cronofag, șlefuite îndelung cu răbdarea unui arheolog sentimental.

A treia lansare de la Biblioteca Astra este „Reversul istoriei – Eseu despre opera lui Mircea Eliade”.

„Ultimul Eliade este această figură a singurătății și a îndepărtării, într-o epocă pentru care spiritul nu este decât un epifenomen sau, cel mult, o metaforă suspectă a unui umanism creștin desuet. Ceea ce pune în joc umanismul eliadian este tocmai o definiție a umanului. Împotriva definițiilor reducționiste succesive ale marxismului și freudismului, Eliade a avut ca țintă redefinirea condiției umane, recentrarea acestei condiții în elementul sacrului. A reușit? Poate că nu, dar este un pariu care a întemeiat o operă și o existență paradigmatice. Citindu-l astăzi pe Eliade, nu poți să nu recunoști grandoarea personajului și umanitatea profundă a acestei încercări. În ultimă instanță, mitul eliadian este mitul culturii înseși, mit al culturii care încearcă să construiască neîncetat o poveste a omului, a sensului existenței sale”, spune Mihai Gheorghiu.

George V. Precup, autorul volumului „Aferim”, este unul dintre cei mai autentici poeți ai vremii, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre volume publicate se numără Emiratele visului (Editura Euphorion, Sibiu, 1992), Răul în sâmbure (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997), Icoană pe ape (Editura Cartea Românească, București, 2000), Măduva nopții (Editura Cartea Românească, București, 2002), Într’o limbă uitată de Dumnezeu (Editura Vinea, București, 2006, Premiul USR – Filiala Sibiu – Cartea Anului), Dolor sau jupuind îndoiala (Ediția I – Editura Vinea, 2011; Ediția a II-a – Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013), Cu praful pe buze (Editura TipoMoldova, Iași, antologie de autor, 2012).

„Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă” este o carte care spune povestea uneie dintre cele mai apreciate artiste. Sophia Leopold-Mureşan s-a născut la 16 decembrie 2008, la Toronto, Canada, unde trăieşte alături de părinţii ei, cetăţeni canadieni de origine română. Din toamna anului 2013 este înscrisă la programul preşcolar al şcolii catolice St. Marguerite d’Youville cu predare în limba franceză. A început să deseneze şi să coloreze în jurul vârstei de trei ani, de foarte mică având o curiozitate specială pentru cărţile desenate, pentru obiectele, personajele, situaţiile şi poveştile lor. Stilul liniei, al compoziţiei şi culorii i s-a format sub influenţa artiştilor ei favoriţi, Joan Miró, Paul Klee şi Vassily Kandinsky. Sophia Leopold are în jur de 100 de tablouri şi peste 200 de desene şi schiţe. A avut prima expoziţie de pictură în august 2012, la vârsta de trei ani şi opt luni, iar cea de-a doua în septembrie 2013 la Eskimo Art Gallery, Toronto.

Ultimul volum care va fi lansat la Biblioteca Astra este „nebunul lui Dumnezeu” de Vianu Mureșan.

„autor… aud că sunt autor, iar chestia asta nu-mi sună bine. s-o luăm altfel, mai cu suflu, spațiu larg în volute, mai bombastic. autor din capriciu, am probat în literatură metoda deopotrivă leibniziană și cabalistă a calculului combinatoric. mhîîî, cam trasă de păr, dar să zicem, merge. poate de aceea, ironic, sorocul meu este incalculabil, pândit de posibilitatea unor infinite variații de-a lungul timpului, nesfârșit și el atât pe orizontală, cât și pe verticală. cei cultivați vor pricepe, desigur, ce vreau să spun. celorlalți le las timp să se mai informeze”, spune Vianu Mureșan.

Evenimentul va avea loc miercuri, 3 decembrie 2014, începând cu ora 17:00, în corpul B al Bibliotecii ASTRA.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus