Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
12°C

Cum sa donezi o mie de euro unui copil talentat si sa-ti fie rusine sa vorbesti despre asta

Helmut Detschelt este un munte de modestie. Sibian la origine, Detschelt a lucrat ca inginer și finanțist pe trei continente, iar de când s-a pensionat vine periodic în România. A încheiat o colaborare cu fundația Alexandra Nanu și sprijină financiar mai mulți copii talentați, dar fără prea multe posibilități. La fiecare întrebare legată de munca, realizările și donațiile dumnealui Helmut Detschelt privește în jos, semn că se simte jenat să vorbească despre asta. Tot timpul am avut impresia că mi-a acordat acest interviu doar din politețe.

”Eu m-am născut în Sibiu acum 65 de ani. Am terminat liceul Gheorghe Lazăr, secția germană, tatăl meu fiind sas, mama mea româncă. În sufletul meu bat două inimi, nu pot uita locurile natale. Nu am fost în România de 41 de ani, anul trecut m-am întors prima dată și acum sunt pentru al doilea an consecutiv. Familia mea a plecat din România din cauza sistemului lipsit de libertate. Împreună cu părinții mei am făcut tot posibilul să plecăm din cauza sistemului, altfel nimeni n-ar fi plecat vreodată dacă acest sistem n-ar fi existat. Dovadă că după 40 și ceva de ani eu sunt aici. În primii 20 de ani nu am avut timp să urmăresc ce se întâmplă în România, trebuia să-mi construiesc cariera care m-a dus, în principiu, prin toate țările Apusului. Am terminat Facultatea de construcție a mașinilor la Cluj-Napoca, unde am fost influențat de doi profesori emeriți care au avut un rol hotărâtor în formarea mea ca persoană. De la ei am învățat că este foarte important ca și noi, la rândul nostru, să dăm exemplu altor copii. În primii 20 de ani am lucrat în inginerie, am condus o echipă, iar mai târziu drumul m-a dus în finanțe și management financiar. Am trăit zece ani în Germania, după aceea am fost trimis de firma la care lucram în Brazilia, de acolo m-am dus în Statele Unite, pe coasta de vest 5 ani, pe coasta de est cinci ani, iar acum trăiesc în Vancouver, Canada. Astăzi sunt parțial pensionat, am mai mult timp liber și mă ocup mai mult cu locurile natale”.

Despre bani și donații

”Un industriaș american a spus, odată, că lucrul cel mai mare care-l caracterizează pe om este modul cum își câștigă banii și cum își cheltuie banii câștigați. Eu personal am alte interese decât cele materiale și cred că pot aduce o contribuție mai valoroasă aici, în țara aceasta, decât dacă aș cheltui banii pe altceva. Banii pe care îi ofer eu, deși aici ajută mai mult decât echivalentul în Apus, eu întotdeauna m-am mirat de ce nu se implică și alți oameni foarte bogați din Sibiu, despre care am citit pe internet. Dar asta este o întrebare personală care trebuie adresată fiecărui om. Banii nu au o importanță primordială, în ultimă instanță, când plecăm de pe acest pământ, nu plecăm cu bani ci cu faptele pe care le lăsăm în urma noastră. Eu de aceea mă implic aici financiar. În seara de Crăciun voi fi în Sibiu, am fost invitat la masă de familia domnișoarei Camelia Oprea, domnișoara Oprea fiind beneficiarul premiului de excelență de anul trecut”.

Despre Sibiu și România

”Când m-am întors nu m-am așteptat la chimbări atât de mari, absolut în bine. Se vede că acum aveți un președinte sibian, asta spune totul. Eu am fost întrebat acum câteva luni de zile ce cred despre domnul Iohannis. Răspunsul meu atunci a fost că domnul Iohannis va câștiga alegerile, dar nu o să-i fie ușor. Domnul Iohannis este o personalitate extraordinară, văzut din străinătate, iar percepția României, din ce am văzut și am auzit eu s-a schimbat foarte repede în bine. Eu cred că domnul Iohannis, dacă i se dă încredere, va realiza mult mai mult decât noi ne așteptăm”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

dw

Acum 10 ani

minunat OM
Raspunde

Alina

Acum 10 ani

Respect! Un exemplu care ar trebui urmat de alte persoane cu posibilitati!
Raspunde

mariana

Acum 10 ani

Este un om deosebit.M-au impresionat foarte mult faptele lui si ma bucur ca traiesc pe acest pamant oameni ca el si mai ales ca este de la noi. Mu;lta sanatate doresc domnului Helmut.
Raspunde

geo

Acum 10 ani

Inchisorile comuniste si emigratia (cronologic) au privat Romania de astfel de caractere.
Raspunde

Talida Runcu

Acum 10 ani

\"Banii nu au o importanță primordială...\".Este adevarat, dar numai atunci cand esti bogat. Cand esti sarac lucrurile se schimba. \"Bogatii vor ajunge in rai atunci cand va trece camila prin urechile acului\".IISUS NAZARITEANUL REGELE IUDEILOR
Raspunde

t3ttgdvqE8F

Acum 10 ani

"Victoria" lui Basescu s-a scris in momentul in care Geoana a admis ca s-a dus la SOV acasa. Ce dracu a caatut acolo in seara de dinainte? Nu se putea duce in seara de dupa? Numai eu cunosc cel putin 15 oameni (dintre cei 57 de la birou) care "s-au sucit" din aceasta cauza. Nu pentru ca SOV ar fi vreun mogul periculos acum, ci pentru ca este vazut ca un hot neprins care se da om cinstit. SOV este Romania's most hated in ultimii 10 ani, este second best pentru dracu' in tara asta, nici Patriciu si Voiculescu n-ar fi dat mai rau. Geoana putea sa fie si frate de cruce cu SOV, nu trebuia sa-i dea apa la moara lui Basescu. Cu regret, Geoana a pierdut pe mina lui proprie, la mustata, acolo unde ar fi putut sa cistige si contra fraudei. Fara acea scapare, cred ca ar fi avut o diferenta destul de mare in favoarea sa.Inutil sa mai spun cit de trist ma face ziua asta. Numai la gindul ca jubileaza PDL-istii, OTV-ul si Nasu', imi vine sa vars.
Raspunde

7Uy4WptVede

Acum 10 ani

Just got it working and let me say. THANK YOU!!!! Smoother fnnutiocs and don't have to go searching for lots of cabs. Most of what I wanted was on their already THANK YOU once again!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus