După două săptămâni de vacanță, elevii vor reveni mâine la ore, potrivit structurii anului şcolar 2014-2015.
Calendarul anului şcolar următor este alcătuit similar celui din 2013-2014, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei.
Conform calendarului stabilit de Ministerului Educației, semestrul întâi se încheie pe 30 ianuarie. Între 31 și 8 februarie, elevii vor fi din nou în vacanță. Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie. Tezele din semestrul al doilea se vor susţine, de regulă, până la 22 mai 2015.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.
Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 - 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!".
"În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin", mai prevede actul normativ.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, se mai precizează în ordin.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice a stabilit ca simulările examenelor naționale din anul școlar 2014-2015 să se desfășoare în zilele de 23, 24 și 25 februarie — Evaluarea Națională, pentru elevii clasei a VIII-a, respectiv 2, 3, 4 și 6 martie — Bacalaureat, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a.
Prima sesiune de Bacalaureat va începe în 8 iunie cu Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Evaluarea Națională va începe în 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română.
Foto: www.mediafax.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: ministerul Educatiei , Cercetării Științifice , Evaluarea Naţională , Ministerului Educației Naționa
Vizualizari: 320
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Sibiu 2024
Acum 6 ore
Nobody
Acum 6 ore
Un curios
Acum 6 ore
Adina
Acum 6 ore
Robert