Cursa unicului sportiv de la patinaj viteza al lui CSM Sibiu: de doi ani se antreneaza singur in Parcul “Sub Arini", in lipsa unui patinoar

Vlad Tamașiu (18 ani) este singurul sportiv al secției de patinaj viteză de la CSM Sibiu, iar de doi ani se antrenează singur, după ce antrenorul secției, Marius Băcilă, a plecat la Ploiești să antreneze alţi sportivi și după ce colegii săi au ales să renunțe la acest sport olimpic, puțin mediatizat și cunoscut ȋn România. Ȋn pofida acestui fapt, sportivul sibian a fost prezent cu lotul național la Cupa Mondială  de patinaj viteză pe gheață din 2012 (Collalbo, Italia) și 2013 (Inzell, Germania) și anul trecut a câștigat de cinci ori Campionatul Național de Patinaj Viteză pe role.

“Mi-am zis că nu trebuie să renunţ la ceea ce iubesc”

Patinajul viteză nu l-a început pe gheaţa de la Miercurea Ciuc sau Braşov, singurele oraşe care dispun de  patinoare de viteză din ţară, şi acelea doar pentru distanţă redusă, ci acasă, în Sibiu, pe bitumul  încins de roţile de silicon din Parcul “Sub Arini”. Acasă pe terenul denivelat din curtea  Liceului Teoretic “Onişifor Ghibu”, unde căzăturile zdravene de odinioară  l-au făcut să se ridice mereu şi să continue cursa. O cursă a pasiunii, a ambiţiei, a vitezei,  pe care nu a abandonat-o nici când s-a văzut singur la jumătatea cursei începută acum şase ani, alături de cei care i-au fost  mai mult decât parteneri de antrenament sau antrenori. De doi ani, a rămas singurul sportiv al lui CSM Sibiu la patinaj viteză. “Doar eu am mai rămas, ceilalţi s-au retras şi antrenorul a plecat la Ploieşti. Chiar dacă nu aveam echipă, nu mai aveam nimic, mi-am zis că nu trebuie să renunţ la ceea ce iubesc. Mai merg şi pe la Ploieşti, vara, când sunt în vacanţă. Eu sunt bucuros pentru domnul profesor că a mers la mai bine. El şi acum mă ajută, mă încurajază de acolo, e mândru de mine”, susţine Vlad.

Slalom printre biciclete

 Ȋn lipsa unui patinoar, conștient că perioada de acumulare este extrem de importantă, Vlad ȋși petrece orele de execuție, reacție, accelerare și de deplasare precum un automat pe pista din Parcul “Sub Arini”, făcând slalom printre biciclete și trotinete sau printre privirile “ciudate” aruncate de trecători. “Îţi dai seama, când mă vedeau cu costumul acela de patinaj viteză şi cu casca , mergând pe role aplecat, cum se uitau la mine”, rememorează sportivul. Chiar și iarna se pregătește. “Am un simulator, acasă, o placă unde se pun nişte tălpici, şi patinezi pe distanţa aia de trei metri sau cât e placa. Şi faci mişcările specifice pentru patinaj, împingerile”, susține acesta.

“Dacă renunți, nu te vei ridica niciodată”

Ȋncearcă să găsească părțile frumoase din frumusețea pustie și tristă a locului ȋn care s-a format și i-a purtat cariera ȋn lipsa unui patinoar, și i se aprind călcâiele când aude de calificarile la competițiile internaționale precum Cupa Mondială. Vlad este genul de sportiv care nu renunță și fluieră. E conștient că nu poate face o viață ȋntreagă sport, dar cât timp se poate e acolo, țintuit, trosnind de vitalitate. "Trebuie să iubeşti ceea ce faci. Dacă renunți, nu te vei ridica niciodată. Patinajul ȋți dă nişte senzaţii mai aparte, când te înclini, pe turnante, simţi vântul, e un sentiment unic", mărturisește Vlad.

Amintirea primelor patine

Mai simte şi acum mirosul învechit al primelor patine, pudrate cu cremă şi cu vreo trei numere mai mari, primite în dar de la antrenorul său, încât se teleportează în freamătul primului concurs. “Cu patinele acelea am luat locul trei la prima competiţie naţională, la Erfut. Îmi jucau din picioare, erau foarte moi. Colegii râdeau de mine, ziceau că au impresia că voi cădea la fiecare pas. Dar aşa era, îmi zburau picioarele în toate părţile”, rememorează sportivul.

Ca idolul copilăriei

A încercat mereu să fie special, mai aparte, exact ca idolul copilăriei lui. Nu a reuşit să-i imite tehnica trasă prin inel, dar a reuşit să-i răpească ceva mult mai important: spiritul de a lupta, mereu şi mereu. “Enrico Fabbri, cel ce a câştigat Olimpiada de la Torino avea o poziţie a corpului unică. Mulţi patinatori din lume au poziţia cocoşată, dar acest sportiv stătea perfect drept, ca o masă. Nu am putut să o imit, dar am învăţat să nu abandonez niciodată cursa. La Braşov 2011, ţin minte că am căzut înainte cu vreo 20 de metri de finish. M-am julit pe faţă, pe umeri, pe picioare. Dar am terminat cursa”, mărturiseşte Vlad.

“În România, facem pe role exact ce facem şi pe gheaţă”

Patinajul vitează este împărţit în trei categorii: short-track (distanţă scurtă), semifond (medie) şi fond (mare). Cum în România există doar două patinoare şi acelea doar de short-track, Campionatul Naţional de semifond şi fond se desfăşoară în Germania, la Inzell. Patinajul viteză e un sport de iarnă, dar în România se organizează aşa zisele concursuri de “patinaj viteză pe role”, pentru ca sportivii să rămână în priză în vederea concursurilor pe gheaţă. “În România, facem pe role exact ce facem şi pe gheaţă, dar inline skating e diferit. Sunt sporturi diferite. Mulţi sunt buni pe role şi, când participă pe gheaţă, se izbesc de faptul că nu pot să aplice ceea ce au făcut pe asfalt, pentru că e altă mişcare. Pe gheaţă trebuie să ai spate, să fii înalt, să ai musculatură dezvoltată, în timp ce pe role poţi să fii şi slab, numai să ai viteză”, explică Vlad.

Deşi e dezamăgit şi nu vede Sibiul un oraş făcut pentru sport, Vlad Tamaşiu priveşte înainte spre visul lui: “Vreau să ajung la seniorat în top 20 mondial”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube