Locuitorii cu spirit de inițiativă de pe Valea Hârtibaciului au semnat contracte de finanțare în valoare de 1,2 milioane de euro, anul trecut, prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu. Unul din cele mai interesante proiecte care a primit finanțare este cel de amenajare a unui centru de echitație la Apoș.
Bilanțul proiectelor depuse la GAL MH în cursul anului trecut cuantifică șase apeluri de selecție de proiecte, în urma cărora au fost selectate de către reprezentanții Grupului 21 de proiecte. Din acestea, pentru 17 au fost semnate deja contractele de finanțare, iar alte două au mari șanse să primească, de asemenea, finanțare.
”Valoarea totală a proiectelor finanțate în anul 2014 se ridică la aproximativ 1,2 milioane de euro. Cea mai mare sumă nerambursabilă atrasă prin GAL Microregiunea Hârtibaciu se ridică la aproape 200.000 de euro, proiect care este implementat de către un beneficiar privat pe măsura 313. Acesta a început construcția si amenajarea specifica a unei facilități ecvestre în satul Apoș, comuna Bârghiș, care va promova echitația la cele mai înalte standarde ale calității, în special prin călărie de agrement în manej și împrejurimi și turism cultural ecvestru”, informează reprezentanții GAL MH.
”La Șeica Mare va funcționa un atelier meșteșugăresc de prelucrare artizanală a lemnului și realizarea butoaielor atipice la comandă, iar la Săsăuș, în comuna Chirpăr un alt meșteșugar a primit bani europeni pentru dotarea unui atelier de mobilier tradițional”, comunicat GAL MH
Finanțări cuprinse între 78.000 și 125.000 de euro au atras și autoritățile locale din comunele Chirpăr, Șeica Mare, Vurpăr, Nocrich și Marpod. Proiectele acestora vizează dotarea comunelor cu utilaje pentru îmbunătățirea serviciilor de gospodărie comunală. ”În cazul comunelor Marpod și Șeica Mare, Uniunea Europeană va finanța reabilitarea și modernizarea de drumuri”, mai informează reprezentanții GAL.
Conducerea Grupului anunță că mai sunt ceva fonduri de alocat. “Ca o situație de bilanț, avem în acest moment o valoare totală nerambursabilă a contractelor de finanțare, semnate în perioada 2012 - 2014 de 2.160.506 euro din totalul de 2.281.120 euro, prevăzuți pentru proiecte, în strategia de dezvoltare 2012-2015. În momentul de față avem deschisă, o sesiune scurtă, de 10 zile, pe măsura 322, pentru a cheltui ultimii bani disponibili pentru proiecte. Mai așteptăm un proiect în valoare aproximativă de 40.000 de euro. Echipa GAL MH a câștigat multă experiență ca și experți și suntem hotărâți să depunem spre finantare o noua strategie pentru Microregiunea Hârtibaciu, în etapa următoare ”, a declarat Elena Curcean, Managerul GAL MH.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Hartibaciului , Microregiunea Hârtibaciu , Uniunea Europeană Guvernului P , Elena Curcean , Șeica Mare , Acțiune Locală Microregiunea H , Conducerea Grupului , La Șeica Mare
Vizualizari: 613
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 1 oră
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator