Sporturile de echipă în judeţul Sibiu par să se îndrepte încet, dar sigur, spre un punct zero. Interesul pentru sport se diminuează de la an la an. Sibiul nu se mai poate compara nici măcar cu judeţele vecine ca Braşov sau Mureş, în ceea ce priveşte numărul de echipe în primele ligi din sportul românesc, cu judeţele Timiş sau Cluj nici nu se mai pune problema.
Pentru a surprinde situaţia judeţului Sibiu pe harta sportului românesc, Turnul Sfatului şi-a propus să analizeze modul în care sunt răspândite pe judeţe, la nivelul primelor două ligi, cele mai importante discipline în echipă (masculin şi feminin), care contează în sportul românesc: fotbal, baschet, volei, handbal, hochei pe gheaţă, rugby şi polo. Prima constatare este că, din cele 42 de diviziuni teritorial-administrative, judeţul Sibiu se află pe poziţia a 12-a (cu şapte echipe), la egalitate cu judeţele Suceava, Neamţ şi Argeş. Din cele şapte discipline importante, judeţul Sibiu nu are vreo reprezentantă, în primele două ligi, la volei, rugby, polo şi hochei pe gheaţă. Cele şapte echipe din judeţul Sibiu, la care facem referire, sunt: CSU Atlassib Sibiu (baschet: CSU Atlassib Sibiu – Liga Naţională şi CSU Sibiu II – Liga I), Gaz Metan Mediaş (fotbal – Liga I, baschet: Gaz Metan Mediaş – Liga Natională şi Gaz Metan Mediaş II- Liga I), HC Sibiu (handbal – Divizia A), HC Măgura Cisnădie (handbal feminin – Divizia A).
În comparaţie cu Timiş, Cluj, Bucureşti
O altă remarcă ar fi aceea că judeţul Sibiu este net surclasat de judeţele Timiş (16 echipe), Cluj (20) şi Municipiul Bucureşti (40). Dacă ne uităm peste investiţiile făcute de autorităţile locale, constatăm că în Bucureşti, Timiş şi Cluj se investesc cei mai mulţi bani în sport. De exemplu, Primăria Capitalei a alocat, anul trecut, 35.500.000 lei pentru sport, Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş au sponsorizat sportul cu 22.000.000 lei, iar autoritătile din Cluj au stipulat un buget de 18.400.000 lei pentru activitătile sportive. În judeţul Sibiu, sumele sunt infim mai mici: Consiliul Local Sibiu a prevăzut un buget de doar 2.600.000 lei pentru sport, iar Consiliul Judetean de numai 350.000 lei, pe anul 2014. Interesant este faptul că cei mai mulţi bani s-au îndreptat spre evenimentele sportive de masă ca Red Bull Romaniacs (400.000 lei), Turul Ciclist al Sibiului (400.000), Sibiu Open (360.000 lei) în detrimentul echipelor locale ca CSU Atlassib Sibiu (300.000 lei + 25.000 de la Consiliul Judeţean) şi HC Sibiu (100.000 lei + 25.000 lei de la Consiliul Judeţean), care ar fi putut să facă performanţă cu un buget mai mare. Poate din acest motiv, oraşul Sibiu lipseşte din prim planul sportului românesc, la nivel de “jocuri de echipă”, cu excepţia formaţiei CSU Atlassib Sibiu. De la ultimul titlu major câştigat de Sibiu au trecut deja mai bine de 15 ani, iar acesta a fost obţinut tot de CSU. Din echipa respectivă făceau parte Zoran Spasojevic, Claudiu Muntean, Bogdan Spânu, Alex Kovacs, Elemer Tordai, Cosmin Agapie, Marcel Lăpădat, Cornel Alecu, Benny Pelger, Cătălin Vulc şi Cristian Crăciun.
Sub Braşov şi Mureş
Analizând judeţele vecine ale Sibiului (Braşov, Mureş, Alba, Vâlcea, Argeş), constatăm că judeţele Braşov şi Mureş au mai multe echipe în ligile I şi II faţă de judeţul Sibiu. Braşovul dispune de opt echipe (Corona Braşov – hochei şi handbal, FC Braşov – fotbal, Unirea Tărlungeni – fotbal, HCM Făgăraş – handbal, HC Ron Cri-Braşov – handbal, ACS Bravol Braşov – volei, CSU Cuadripol Municipal Braşov – baschet, Olimpia CSU Braşov – baschet) şi Mureşul, care dispune de 12 formaţii (ASA Târgu-Mureş – fotbal, 2 echipe, FCM Viitorul Reghin – fotbal, Ladies Târgu-Mureş – fotbal, Naţional Sighişoara – handbal, HCM Sighişoara – handbal, SC Mureşul Târgu-Mureş – handbal, CSU Medicina CSS Tg. Mureş – volei, 2 echipe, BC Mureş – baschet, 2 echipe, CS Nova Vita Tg. Mureş – baschet). De altfel, judeţele Alba şi Vâlcea se află sub Sibiu, având fiecare câte patru echipe: Alba (UNIT Alba Iulia – handbal, HC Alba Sebeş – handbal, CS Volei Alba Blaj, CSU Alba Iulia – baschet) şi Vâlcea (CSM Rm. Vâlcea – fotbal, HCM Rm. Vâlcea – handbal, Naţional Rm. Vâlcea – handbal, CET Govora CNMB Rm. Vâlcea – volei). Iar cu judeţul Argeş se află la egalitate - şapte echipe are Argesul: ACS Academica Argeş – fotbal, CS Mioveni – fotbal, HC Argeş Piteşti – handbal, SCM Piteşti – handbal, volei, baschet – 2 echipe.
Fără volei, rugby, hochei pe gheaţă şi polo
Din punct de vedere al distribuţiei pe jocuri sportive, judeţul Sibiu absentează de pe harta voleiului, rugbyului, hocheiului pe gheaţă şi poloului românesc. Ultima dată când Sibiul a avut o echipă de volei în Divizia A se întâmpla în 2013, prin echipa de feminin CSM Volei Sibiu, care s-a desfiinţat înaintea startului sezonului competiţional 2013-2014, locul fiindu-i luat de Rapid Bucureşti. La rugby, ultima oară când Sibiul ar fi putut să aibă echipă în Divizia Naţională a fost în 2005, sezon în care CSM Sibiu promova, însă din lipsa fondurilor nu s-a mai înscris în campionat. La hochei pe gheaţă şi polo, nici nu putem emite pretenţii ca Sibiul să aibă vreo echipă, ţinând cont că nu există infrastructură necesară practicării acestor sporturi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Divizia Naţională ,
Elemer Tordai ,
Sibiu Open ,
Magura Cisnadie ,
HC Alba Sebes ,
Liga Nationala ,
Alba Iulia ,
Naţional Sighişoara ,
Municipiul Bucureşti ,
Primaria Capitalei ,
Atlassib Sibiu ,
Turnul Sfatului ,
Benny Pelger ,
Cătălin Vulc ,
Red Bull Romaniacs ,
Consiliul Local Sibiu ,
Consiliul Județean ,
Nova Vita Tg ,
Gaz Metan Mediaş ,
Volei Alba Blaj ,
Claudiu Muntean ,
Turul Ciclist ,
Argeş Piteşti ,
Cristian Crăciun ,
Cornel Alecu ,
Unirea Tărlungeni ,
Mureșul Târgu Mureș ,
Bogdan Spânu ,
Alex Kovacs ,
Corona Braşov ,
Rapid București ,
Consiliul Județean Timiș ,
Consiliul Local Timișoara ,
Bravol Brașov ,
Marcel Lăpădat ,
Patriarhul Miron Cristea ,
Academica Argeş ,
Cosmin Agapie ,
Cuadripol Municipal Braşov ,
Ladies Târgu ,
Naţional Rm ,
Sub Braşov ,
Viitorul Reghin ,
Volei Sibiu ,
Zoran Spasojevic
Sport
Telefon:
0764 614 986
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 10 ore
Ioan Rotar
Acum 11 ore
Rotar
Acum 12 ore
EVREU