Joi,
27.11.2025
Innorat
Acum
7°C

Prim-procurorul Adriana Sandru, despre cazul jandarmului ucis in fata Consulatului Germaniei: Spre rusinea noastra, inca nu avem autor

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Șandru, a declarat într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului că, la aproape trei ani de la crima petrecută în fața Consulatului Germaniei, făptașul încă nu a fost prins. Jandarmul Marius Paliuc a fost ucis în noaptea de 29 spre 30 mai 2012, cu mai multe lovituri de cuțit, iar autorul este și acum în libertate.

”Spre rușinea noastră, încă nu avem autor. Cu sinceritate vă spun că așa cum îmi asum rezultatele noastre, îmi asum și neîmplinirile și acest caz este unul dintre ele. Acolo a existat un omor și autorul încă nu este cunoscut. S-au făcut probe, s-a încercat, continuăm cercetările împreună cu organele de poliție, dar într-adevăr, la acest moment nu știm cine este autorul înfracțiunii de omor”, a declarat Adriana Șandru.

Câți sibieni au telefoanele ascultate, câte dosare grele sunt în lucru și câți sibieni trec zilnic pragul Parchetului pentru a depune plângeri, acesta sunt doar câteva dintre întrebările la care răspunde Adriana Șandru, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Interviul îl puteți citi în ediția de luni, 26 ianuarie, a ziarului nostru. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

@@@

Acum 10 ani

După tot ce s-a publicat în presă, cred că a fost ucis de o persoană cunoscută lui și apropiată. Cu riscul de a supăra familia și prietenii, ar fi posibil ca victima să fi avut alte apucături și să fi fost ucisă din gelozie sau răzbunare.
Raspunde

@@@@

Acum 10 ani

primii suspecti in orice caz de omucidere sunt cei care vor sa se razbune sau sunt gelosi. deci in acest caz, pica aceasta idee. fie a fost ucis in urma unui conflict spontan, fie nu vom afla niciodata. oricum este foarte greu pentru organele de ancheta
Raspunde

Anonim

Acum 10 ani

Numele din ce am vazut pe alte siteuri este Adriana Sandru
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus