Miercuri,
25.05.2022
Acum
0°C

VIDEO: Jaguarul Mihai testeaza aparatura TV

Cel mai tânăr locuitor al Grădinii Zoologice din Sibiu, jaguarul Mihai, a devenit astăzi vedetă TV. Toate televiziunile s-au înghesuit să îl filmeze în timpul său de joacă. Însă jucăria lui a devenit tocmai aparatura TV.

La doar câteva zile după ce a obținut aprobarea de a primi vizitatori, Mihai a devenit și vedetă de știri. L-a lăsat însă pentru o clipă pe Gavril, cățelul care i-a devenit cel mai bun prieten, pentru că atenția i-au captat-o camerele de luat vederi.

VIDEO:

Fratele său mai mare, Mai, este și acum prieten bun cu cățelul cu care a copilărit. "Mai" este puiul alături de care Klaus Iohannis s-a fotografiat anul trecut, după ce și-a anunțat candidatura la președinție (foto, în Galerie).

Jaguarul Mihai și cățelul Gavril au stat, aproape 2 luni, în biroul veterinarilor de la Zoo Sibiu. "L-am avut coleg de birou, da. Pe amândoi. Au fost colegii noștri. Ne-au făcut biroul praf. Biroul, scaunele... Dar e o bucurie. Sunt prieteni foarte buni. Se joacă, se simt bine împreună și nu putem să-i separăm. Dacă am separa cățelul de jaguar sau jaguarul de cățel, imediat fac gălăgie. Se vede că le e urât unul fără celălalt", spune dr. Liviu Todescu, veterinar la Zoo Sibiu.

După trei luni în care Mihai s-a aflat în carantină, ca să fie protejat de viruși externi, din această săptămână, puiul de jaguar poate primi vizitatori. Deocamdată, este ținut într-un adăpost interior, până când temperaturile se vor mai îmblânzi. Responsabilii Grădinii Zoologice din Sibiu se gândesc acum să aducă și femele de jaguar, pentru puii născuți aici. Deocamdată, la Zoo Sibiu se află toată familia de jaguari - părinții și cei doi fii, amândoi masculi.
 

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus