Viaductul Mihail Kogălniceanu a prins o formă apropiată de cea finală de săptămâna trecută, de când a fost finalizată montarea elementelor de peste 300 de tone și 61 de metri lungime ale porțiunii centrale.
Chiar dacă nu reprezintă elemente de o dificultate inginerească deosebită, șantierul viaductului Mihail Kogălniceanu reprezintă un punct de interes și numai pentru faptul că, la finalul acestui an, va reprezenta cea mai mare investiție locală din ultimii 25 de ani. Una de aproximativ 28 de milioane de lei, bani atrași din fonduri europene.
”Am început la sfârșitul lunii martie 2013. Primele lucrări au fost cele de deviere a rețelelor de utilități. Atunci am întâmpinat și primele probleme. De exemplu, la o țeavă de canal cu un diametru de 800 de mm, din oțel”, încep să povestească Paul Cojocaru și Horia Brad, managerii de proiect din cadrul asocierii de firme care execută lucrarea (Geiger Transilvania, respectiv grupul Construcții - Sinecon). Țeava respectivă subtraversa liniile de cale ferată, fiind introdusă prin metoda forajului dirijat. Mai pe românește, dintr-o groapă special săpată,țeava era bătută într-un capăt pentru a subtraversa liniile. Ulterior, cu ajutorul unui jet de apă sub mare presiune era scos pământul din țeava astfel introdusă sub pământ. ”Doar că, acum, după ce a fost «bătută» cam jumătate din țeavă, s-a blocat. Nu mai înainta, ceva îi oprea înaintarea”, amintesc inginerii pățania de anul trecut. În final, s-a dovedit că era vorba doar de o platbandă, dar la momentul ”blocajului” nimeni nu a dorit să riște cu țeava introdusă pe o lungime de aproape 30 de metri. ”Muncitorii, precum cei din mine, au intrat cu un ciocănel în țeava respectivă pentru a scoate pământul și a ajunge la blocaj. Cu ciocănelul săpau pământul și cu un cărucior pe rulmenți era scos. Am încercat și cu jet de apă la mare presiune, dar nu a mers. Până la urmă, s-a ajuns la platbanda respectivă și ne-am dat seama că, dacă mai dădeam de două ori în țeavă, aceasta și-ar fi continuat înaintarea. Dar cine era dispus să riște?”, povestesc acum oamenii de pe șantier.
300 de tone pe 61 de metri
Deschiderea principală a viaductului măsoară 61 de metri. Este formată din trei rânduri de perechi de grinzi, montate în cursul ultimelor săptămâni pe poziții, cu ajutorul a două macarale de câte 220 de tone fiecare. ”Acest tablier central traversează liniile trei și patru de cale ferată, linii care sunt funcționale și pe unde trenurile trec la o oră sau la o oră și jumătate. Cum aceste linii nu pot fi închise, tablierul central a putut fi montat doar între intervale foarte precise. Cele mai mari elemente au fost montate noaptea, când există un interval maxim de trei ore între trecerea a două trenuri”, amintesc cei doi ingineri, manageri de proiect.
Cu elementele tablierului central montate pe poziție, o echipă de sudori lucrează la asamblarea grinzilor viitorului viaduct. ”Au fost montate pe trei tronsoane, fiecare cu o lungime de aproximativ 20 de metri și o greutate de aproximativ 100 de tone”. Cele 300 de tone stau sprijinite pe două pile a căror formă este cel puțin neobișnuită: au forma unor arcade. Aceste forme vor fi văzute doar de cei din tren.
Elementele metalice ale viitorului viaduct se vor sprijini la ambele capete pe două rampe construite de o parte și de alta a viaductului. Pentru susținerea subterană a viaductului au fost forați 72 de piloți cu un diametru de 1080 mm la 17 metri adâncime.
Gata în decembrie
Constructorii estimează că peste viaductul care va avea în final o lungime de 400 de metri se va circula din luna decembrie a acestui an. ”Este o provocare, este un proiect de anvergură față de ceea ce am făcut până acum. Am lucrat și la autostradă, dar acest viaduct este un lucru deosebit. Tratează cu multă atenție și pietonii și bicicliștii și – până la urmă – și locatarii, pentru că există acele bariere acustice… Tot pasajul va fi luminat, deci va fi o lucrare frumoasă pentru Sibiu și credem că în următorii ani va contribui mult la dezvoltarea zonei”, spun cei doi manageri de proiect.
Viitorul viaduct are o înălțime care permite electrificarea ulterioară a liniei de cale ferată și va fi prevăzut cu rampe atât pentru pietoni, cât și pentru bicicliști.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Paul Cojocaru , Viaductul Mihail Kogălniceanu , Mihail Kogălniceanu , Horia Brad , Geiger Transilvania
Vizualizari: 1282
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Mariana Deacu
Acum 3 ore
BittDanman
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 3 ore
Gheo Poplaceanul