Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
19°C

Puiu Fesan, directorul OCPI Sibiu: ”Stau saracii peste program pentru ca daca intr-o zi nu-si termina treaba a doua zi vin cu lacrimi”

Un angajat al OCPI Sibiu lucrează, în medie, două ore suplimentare pe zi. Neplătite. Pentru că altfel n-ar face față volumului mare de muncă. În ciuda faptului că salariile sunt mai mari decât media pe județ, cu greu se găsesc oameni calificați interesați să lucreze aici. Ce soluții există pentru a remedia această situație, l-am întrebat pe directorul OCPI, Puiu Fesan.

Puiu Fesan: Legea s-a modificat, s-au modificat termenele la jumătate, a apărut ordinul numărul 700 după care ne ghidăm noi și știți ce s-a întâmplat? Poate că lumea o să zică: domnule, aveți multe restanțe! Păi, din moment ce s-au modificat termenele la jumătate, este normal să mai apară restanțe. La un moment dat aveam o mie de dosare pe flux și din moment ce s-au modificat termenele este normal să apară restanțe. Asta înseamnă că este foarte mult de lucru, avem oameni foarte puțini și nu reușim să facem față, în special în Sibiu. Am avut de lucru foarte mult și cu autostrada, la Săliște, am avut foarte mult și cu Avrigul, și în momentul ăsta avem un volum foarte mare. Toți oamenii lucrează într-un ritm infernal. Nu reușim să facem față, avem pe zi, numai la OCPI Sibiu, peste 300 de solicitări. Oamenii aceștia lucrează cu documente și, în momentul acesta, nu am niciun registrator de carte funciară pe Sibiu.

Reporter: De ce nu angajați oameni noi? Sau nu aveți voie?
P. F.: Avem voie să angajăm în locul celor care au plecat, pe o perioadă determinată.

Rep.: În traducere, a crescut volumul de muncă, au plecat oameni și nu prea puteți angaja oameni noi.
P. F.: Cu un număr de 40 de oameni încerc să țin un județ de 400.000 de locuitori. Este destul de complicat. Și numărul cererilor, cum spuneam, este într-o creștere foarte mare, se fac multe investiții. Degeaba tot mutăm oameni dintr-o parte într-alta, este destul de complicat să faci față.

Rep.: Toate problemele acestea se răsfrâng asupra mea ca cetățean.
P. F.: Există discuții și pentru simplificarea sistemului, legea după care funcționăm este propusă pentru modificare ca un dosar să nu mai treacă prin mai multe mâini, dar intervin alte lucruri, legate de securitatea documentelor. Nu vreau să aud vorbindu-se despre știu eu ce fărădelegi pe urmă. Aici, în momentul în care cineva greșește, imediat este chemat la raport și instituția nu-l apără în niciun fel. Dacă sunt lucruri fără rea voință putem găsi înțelegere.

Rep.: Cât durează, în medie, eliberarea unui document?
P. F.: Un extras de carte funciară, la urgență, îl eliberăm în aceeași zi. Un extras la termen normal durează trei zile.

Rep.: Deci rapiditate există.
P. F.: Există pentru că aici este problema, toată lumea vrea repede, repede, și lucrările mărunte ne țin în loc. Poate că pentru eliberarea unui document doamnele respective studiază trei, patru legi. Și trebuie să coroboreze în așa fel încât să nu fie chemate în instanță pe urmă, pentru vreo greșeală. Noi suntem o instituție care nu cheltuiesc bani de la bugetul statului, ci producem bani. Ar trebui să ne dea voie să angajăm cât mai mulți oameni ca să producem mai mulți bani. Interesul nostru este să muncim bine și este și interesul statului de a câștiga cât mai bine și de crea locuri de muncă. Acum, instituția funcționează în regim militarizat, este o disciplină cum rar întâlniți în alte instituții. Fiecare își vede de treaba lui, este monitorizat, și lucrează cel puțin zece ore pe zi.

Rep.: Orele suplimentare sunt plătite?
P. F.: Nu este permis. Și stau săracii peste program pentru că dacă într-o zi nu-și termină treaba a doua zi vin cu lacrimile în ochi. Vin devreme și pleacă târziu. Și când am reușit să angajăm oameni după câteva zile au plecat. E multă muncă. Realitatea este că nu vrea să vină nimeni și cine vine nu rezistă. Se lucrează la foc continuu. Dacă unul se îmbolnăvește deja suntem disperați.

Rep.: Care este media salariilor în instituție?
P. F.: Puțin mai mare decât media pe județ. În jurul a 2000 de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Puiu Fesan

Vizualizari: 5853

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

Andrei

Acum 10 ani

Ce spune domnul director este adevarat dar a uitat sa spuna de lipsa de organizare a acestei institutii. Aici fiecare face ce vrea, nimeni nu conduce si nimeni nu raspunde pentru intarzaierile de luni de zile!
Raspunde

Marian

Acum 10 ani

Daca este chiar asa de greu de ce nu pleaca toti?
Raspunde

george

Acum 10 ani

am inteles ca termenele au fost reduse la jumatate, dar de ce o documentatie depusa in luna 10.2014 nu este gata in 02.2015 ?
Raspunde

Anderco Sergiu

Acum 10 ani

Va rog sa pozitionati astfel zona de opinii incat sa nu deranjeze lecturarea unui articol. Pana nu pot citi articolul opinia mea nu poate fi in nici un caz favorabila
Raspunde

camelia

Acum 10 ani

Sa se intoarca contiu simona ca sa aiba la sibiu registrator pt ca oricum la ancpi freaca menta degeaba
Raspunde

topograf

Acum 10 ani

Deci ce se intampla in institutia aia e haiducie curata, angajatii isi dau seama ca sunt la stat si fac ce vor, plimba hartiile de la etajul 1 la etajul 2, cand se plictisesc dau respingeri nefondate, INSTITUTIE DE KK, depui documentatia azi si pe chitanta scrie abia peste 4-5 zile, chitante date fara termen de solutionare, cine e incompetent sa plece domnule sa lase pe altii.
Raspunde

a

Acum 10 ani

zero barat
Raspunde

Popescu Ana

Acum 10 ani

Ceea ce face dl director in acest interviu - SE PLANGE!- ca nu are oameni, ca muncesc salariatii peste program, ca legal s-a redus timpul de raspuns pentru o cerere, etc.. Daca directorul unei institutii importante a ajuns sa se planga in presa si sa mentioneaze ca \"este destul de complicat să faci față\", poate ar trebui sa isi puna problema competentei in aceasta functie. Ca si conducator (director!) una dintre obligatiile de servici pe care le are, este sa gaseasca solutii, in conditiile date, pentru remedierea problemelor care apar. Nu cred ca are trecut in descrierea postului sarcina PLANGETE PRESEI/CETATENILOR - pentru ca aici ar fi avut o performanta excelenta. In loc sa se planga, ar putea sa mentioneze, in interviul cu presa, solutiile pe care le-a implementat - daca ar fi avut unele. A fost insa mai usor sa mentioneze ca exista o entitate/institutie care nu ii permite sa angajeze oameni (oare cine o fi aceea??) desi OCPI Sibiu se autofinanteaza- \" Noi suntem o instituție care nu cheltuiesc bani de la bugetul statului, ci producem bani \". Mai mult, mentioneaza ca asteapta sa se modifice legea (cand o fi aceasta??), pana atunci, lasand cetateanul sa astepte cateva luni (aproximativ 3 luni) pana cand se rezolva un inscris in cartea funciara. De ce pe banii si timpul nostru?
Raspunde

Ovidiu

Acum 10 ani

Imi vine sa rad cu lacrimi si in același timp sa plâng pai cum se poate sa zici ca merge treaba cand se dau respingerii si referate pe banda rulantă inainte cu o zi de termen la lucrare si culmea culmilor nici nu apuci sa depui complectarile ca iti da termen de solutionare , am lucrare depusă din 2014 luna August atenție !!!! Si nici in ziua de astazi nu mi sa eliberat si ce sa va zic e si respinsă deci lucrare respinsă de 8 luni si nu a ajuns la registrator , intru un cuvant bătaie de joc domnule director si vreau sa va spun ca sunt de acord cu un singur lucru ca faceti bani si nu putini o Căruța de bani le luați la oameni si nici asa nu sunteti in stare sa respectat-o termenele ce sa mai zic ca daca topograful gresesti ceva il freacă toti dar voi cand gresiti noi trebuie sa avem ciocul mic si joc de glezne .rusineeeeeeeeeee sa va fie !!!!!!!!!
Raspunde

Marius Cosma

Acum 10 ani

Cred ca intr-adevar institutia este in deriva, daca directorul ei se lamenteaza ca un copil.Sigur ca toti avem probleme , dar cand ajungi in punctul maxim al competentei tale si nu le poti rezolva ,exista si solutia demisiei.
Raspunde

Lidia Cornescu

Acum 10 ani

Am depus actele ptr. intabularea pe numele meu,a unui teren arabil com Carta=4417/06.04.2015 Nici acum nu e rezolvat( desi termenul stabilit este 16.04.2015)Am un nr de telefon al BCPI Avrig;sun...sun..degeaba ! Locuiesc in Buc.Ce sa fac? Sa parcurg 300km ca sa aflu ca inca e in lucru ? Deja 4 luni ?Ce se intampla ? Cate secole trebuie sa treaca ca sa am aceasta hartie ? La tele fon nu-mi raspunde...Va scriu,desi sunt sigura ca nu voi avea nici un rezultat(citesc comentariile oamenilor )
Raspunde

ratat

Acum 10 ani

angajeaza nene si topometri fa ceva nu te m/ai plinge ca nu ai oameni bate cu pumnul in masa nu merge pe principiul mie imi este bine si de restul ma doare ........!!!! ca sa tinem de scaun nu ne luptam stam flexati sa nu deranjam stapinii ca ne zboara !!! daca ai viina i se zice din istorie lupta ca pentru aceea esti director nu numai pentru salariu !!!!
Raspunde

Cornescu Lidia

Acum 10 ani

Buna ziua ! Va rog,va rog ! Sa fac 300 km Buc-Avrig ptr a afla un raspuns ? Domnule DIRECTOOOR,un raspuns,va rog: ce-i cu dosarul meu 4417 ? La telefon nu se raspunde VA ROG ! Un raspuns,nimic mai mult !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus