Constantin Necula: Nu biserica a inventat reclama cu turnarea Aghiasmei in bateria automobilului. Imaginea ridicola se vinde bine?

Părintele Constantin Necula răspunde astăzi la câteva întrebări care se referă la relațiile dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică, numele credincioșilor ortodocși, dar și una din imaginile cu care religia este luată ”peste picior”: sfințirea obiectelor din jurul nostru.

 

Întrebarea 1

Este sfințirea unei case o taină? Dar sfințirea mașinii, a motocicletelor, a multor altor bunuri? Nu cad în ridicol preoții care fac astfel de ritualuri?

 

Constantin Necula: Este o Taină în condițiile în care acceptăm că tot ceea ce împărtășește Harul lui Dumnezeu este Taină. După manual, nu. Tainele Bisericii sunt șapte: Botez, Mirungerea, Euharistia/Împărtășirea, Spovedania, Cununia, Sfântul Maslu și Hirotonia. Sfințirea bunurilor și a mijloacelor de locomoție ține mai mult de dorința credincioșilor de a se simți în siguranță. Oricât de mult ar zâmbi unii trebuie să recunoaștem că foarte mulți dintre noi petrec cel puțin la fel de mult în casă cât în mașină. Sfințirea lor devine un fel de marcare de siguranță personală. În ridicol în raport cu cine? Cu șoferii care cer sfințirea? Cu cei care se bazează numai pe reflexele lor personale pentru a depăși momentele din trafic? Nu biserica a inventat reclama cu turnarea Aghiasmei în bateria automobilului. Imaginea ridicolă se  vinde bine? Să o vândă sănătoși, nu reprezintă modul de a gândi al Bisericii. 

 

Întrebarea 2

Legat de numele credincioșilor. Este un păcat să-ți botezi copilul cu numele Ii sus? În alte țări creștine, există acest nume. Cum se scrie corect numele Iisus, cu un i, sau doi. De ce? Unii preoți spun că este păcat să dai unui copil mai mult de un prenume, considerând că obiceiul e catalogat incorect din punct de vedere teologic, orice om având o singură identitate.

 

Constantin Necula: Nu este în tradiția familiilor românești de a pune numele Iisus sau Hristos copiilor din respect pentru Persoana ce le-a purtat. Este o timiditate bucuroasă față de aceste nume. Relația dintre copil și înaintașii săi se face prin menționarea numelui unuia dintre bunici de aici și lecția punerii numelor unor sfinți. Menționarea publică a unei evlavii personale. Poate merită să reținem că la alte popoare se pun și nume feminine băieților din dorința de a sublinia evlavia către Iisus și Maica Domnului. Așa a apărut Jesus Maria sau Jean Marie. Ocrotitorul preoților în Biserica Catolică este Jean Marie Vianney. 

Numele Mântuitorului se scrie, prin transliterarea primei litere grecești din numele Iisus, cu doi i. Sunt două forme de preluare, noi am preluat-o pe cea cu 2 i, alte limbi au dublat cu un e: Jesus, Jesua etc. Desigur că răspunsul întreg trebuie căutat în studii de specialitate nu în două rânduri de ziar.

 Este păcat să nu punem nume decente copiilor, dacă se poate unul singur e foarte bine. Există o tradiție după care se cere un singur nume, pentru ca să nu fie greu la Judecată când va fi chemat. Personal cred că identitatea nu este modificată în funcție de mulțimea numelor. Acatistele pe care le citim ca slujbe în Biserică (nu mă refer la pomelnice, greșit numite acatiste) aduc numiri multiple unor persoane, fără a modifica numele lor. Important este să păstrăm linia unui nume decent și care să nu umilească pruncul atunci când va crește mare. Și un amănunt: când ne chemăm copiii, sau suntem chemați, pe numele lor legat de cel al sfântului, acesta este prezent, ca un răspuns la rugăciune.

 

Întrebarea 3

Este Biserica Greco-Catolică considerată ca fiind eretică de către Biserica Ortodoxă? Care sunt principalele elemente care separă cele două culte, diferențe peste care Biserica Ortodoxă nu poate trece? Contează atât de mult că împărtășania se face cu pâine dospită sau azimă, de exemplu?

 

Constantin Necula: Biserica Ortodoxă nu are comuniune liturgică cu Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), considerând-o parte integrantă a Bisericii Romano-Catolice, pornind tocmai de la modul în care s-au delimitat de Ortodoxie în 1054 (Biserica Catolică) și prin care corpusul greco-catolic s-a autoformat (1700 în Ardeal), dezvoltând unele doctrine străine de învățătura ortodoxă a celor Șapte Sinoade Ecumenice (325-787). Pentru a vedea, de exemplu, ce ne separă de Biserica greco-catolică trebuie să privim la documentele  prin care oamenii ei și-au argumentat ruperea de Ortodoxie, să luăm aminte la modul în care aceste modificări- unele chiar de natură dogmatică, s-au impus populației. Nu au fost excluși din Ortodoxie, ci ei au ales să plece după o platformă dogmatică și canonică propusă în cancelarii Aulice. 

În ce privește, de exemplu, chestiunile de ritual- relația pâine dospită și nedospită, credincioșii sau publicul larg trebuie să înțeleagă că dincolo de gesturile de ritual stau conținuturi de credință vie. În urmă cu ceva ani participam la o înmormântare la care părintele greco-catolic sublinia, vazându-mă, că în calendarul Bisericii sale este ca la ortodocși ziua de pomenire a Sfântului Maxim Mărturisitorul, biserica sa păstrând calendarul ortodox. I-am răspuns, ca între prieteni, că are dreptate, dar în cazul acesta învățătura sa de credință (legată de energiile necreate sau Liturghie) nu este în acord cu cea a Sfântului pe care-l prăznuiește. De aici și reacția dură a unor teologi catolici când Papa Ioan Paul al-II-lea a cerut ca la mormântul său să se pună o icoană a Sfântului Grigorie Palama, a cărui teolgie ar anula secole de teologhisire catolică. Asta nu mă oprește, ca ortodox, să am tot respectul pentru opoziția Bisericii Unite cu Roma, greco-catolică, la comunism, să nu recunosc aportul său la cultura română. Respect alegerea acelora care-i urmează mărturia sau își caută mântuirea în aria ei misionară. Tradiția Ardealului vorbea despre două străni ale aceleiași biserici. Acum nu mai este chiar așa, dar rămâne nostalgia unei unități pe care, sunt convins, noi oamenii o amânăm la nesfârșit. 

 

foto: youtube; Cristian Marius