Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

La 17 ani, a pierdut deja sirul medaliilor: peste 100. Povestea sibianului pentru care sportul incepe si se termina cu respectul

Dorian Neagu este exponentul unui sport care îmbină armonios rezistenţa, viteza, echilibrul şi flexibilitatea, în scopul dezvoltării unui simţ al corectitudinii şi conduitei sociale. Taekwondo ITF, una dintre artele marţiale care începe şi se termină cu respectul, un sport în care nu trebuie niciodată să încerci să câştigi şi să nu accepţi niciodată să pierzi.

Taekwondo ITF a fost cel care l-a prins pe Dorian într-un labirint al respectului şi autocontrolului, încă de la vârsta de cinci ani, dar niciodată nu a căutat calea spre ieşire.

“Pentru mine nu e doar un sport, e ca un mod de viaţă. Taekwondo nu se termină după ce termini antrenamentul. Continuă şi în viaţa de zi cu zi. Te gândeşti la tot felul de tehnici, te uiţi la alţi sportivi cum luptă. Te învaţă să fii perseverent. Să fii respectuos, integru, să ai o stăpânire de sine şi autocontrol”, mărturiseşte acesta.

Idolul Bruce Lee

Copil fiind, era imposibil să nu fi privit măcar câteva secvenţe din filmele celebrului Bruce Lee. Filme ce emanau un miros special pentru orice puşti energic. “Eram înnebunit după  filmele de acţiune, cu Bruce Lee. Aveam tendinţa să-l imit. La antrenamente îl rugam pe antrenor să ne arate şi să ne înveţe mişcările făcute de acesta în filme. A fost idolul meu din copilărie”, rememorează sportivul.

“Aici nu e kickboxing”

“Nu e ca în kickboxing, doar să te lupţi. Aici înveţi să fii concentrat, echilibrat. Am învăţat să mă controlez. De exemplu, dacă cineva mă enervează eu îi răspund cu calmitate. Am întâlnit mulţi care fac kickboxing şi lor dacă le ziceai ceva, săreau la bătaie. La taekwondo, înveţi să te aperi şi apoi să ataci.

Noi avem cască, protecţie de mâini, de picioare şi proteză. Faţă de kickboxing, noi nu lovim la picioare, avem voie de la centură în sus şi fără croşee şi uppercut, doar directe. Taekwondo e semi-contact, nu ai voie să-ţi faci adversarul KO dintr-o lovitură directă. Ci doar pe contraatac”, ne edifică Dorian Neagu.

A uitat şirul medaliilor

La 17 ani, sportivul legitimat la CS Hwarang Sibiu are atât de multe medalii încât le-a şi uitat şirul. “Nici nu-mi mai aduc aminte. Am peste 100 şi ceva. Deja te obişnuieşti cu ele. Acum, când mergi la concurs şi iei o medalie nu mai stai cu ea la gât ca atunci când erai mic. Atunci stăteai cu ea la gât, te plimbai prin sală, acum ţi-o dai jos şi o bagi în buzunar. Le am toate pe perete acasă, împreună cu fratele meu Radu, care practică şi el taekwondo. Avem două şine şi câte o pioneză, sunt câte cinci medalii pe o pioneză. Dacă nu mai încap, voi trece pe celălalt perete”, se amuză acesta.

Sibianul este vicecampion mondial şi european, la  proba de spargeri forţă,  unde a fost oprit, de fiecare dată de un polonez, din tentativa sa de a câştiga aurul: “îmi doresc să devin campion mondial şi european anul acesta. E ultima mea şansă, sunt ultimul an la juniori şi polonezul a trecut la seniori. La lupte e mai greu. E ciudat, mie-mi plac cel mai mult luptele şi la spargeri am cele mai bune rezultate internaţionale”. Taekwondo ITF este împărţit pe patru probe: tull, spargeri forţă, luptă şi tehnici speciale. “Tull este o luptă cu un adversar imaginar. Faci mişcări, loveşti. Nu  mă prea atrage. E greu. Trebuie să ai tehnică bună. Aşa şi cu specialele - nişte aparate puse la înălţime, nu-mi place să sar. Eu mă axez mai mult pe lupte şi pe spargeri”, precizează sportivul. 

Dorian pare genul de sportiv care are o ambiţie de ar putea muta din loc chiar şi cei mai înalţi munţi din lume: “Am participat la Cupa României, la seniori, acum două luni şi am luat locul întâi. Dacă ai 17 ani, în ţară, poţi participa şi la seniori. A fost greu, dar mi-am demonstrat că se poate. Când voi deveni senior, voi dori titlul mondial şi european, deşi ştiu că va fi foarte greu”.

“Dacă respect sportul şi el mă respectă pe mine”

“Dacă lipsesc la vreun antrenament, îmi pare mie rău. De exemplu, acum am o problemă cu spatele şi marţi n-am putut merge la antrenament. Aşa de rău mă simţeam…mă gândeam că de ce nu m-am dus. Mă simţeam vinovat. Dacă lipsesc nu mă simt bine. Dacă respect sportul şi el mă respectă pe mine”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus