Primul obstacol se numește CS Energia Târgu Jiu, formație care vine la Sibiu cu un ascendent moral evident. Gorjenii s-au calificat, ȋn premieră, ȋn sferturile de finală ale FIBA Eurochallenge, la prima participare a lor ȋn cupele europene.
De asemenea, echipa antrenată de Antonis Constantinides ȋși dorește enorm să-și ia revanșa ȋn fața sibienilor, după ce a fost eliminată din Cupa României, la capătul unei "duble" ȋn care a contestat vehement arbitrajul din partida retur de la Sibiu. "Ne-au furat", tuna Constantinides la conferința de presă. Imediat după partidă, gorjenii au depus memoriu la FRB. Drept urmare, brigada de arbitri, formată din Grigoraş Laurenţiu, Șerban Mircea şi Faur Alin, au fost reținuți de la delegări pentru șase etape.
"Va trebui să facem tot ce putem pentru a câștiga"
Tehnicianul lui
”Cu siguranță va fi un meci greu. Este un meci important, pentru ambele echipe, un pas important în accederea în play-off. Din păcate, la fel ca în ultimele 2-3 săptămâni, probabil nu vom fi compleți. Indiferent cu ce bancă vom juca, va trebui să facem tot ce putem pentru a câștiga cele două puncte. Nu mă gândesc dacă cei de la Energia Tg.Jiu vor căuta revanșa, mă gândesc la noi, la faptul că vineri seara, noi trebuie să fim cei mai buni. Au o echipă bună și ne concentrăm pe modul în care trebuie să pregătim acest meci pentru a câștiga. Asta este cel mai important. Fanii noștri ne ajută foarte mult, iar noi încercăm să le oferim tot ce putem. Uneori e greu, dar trebuie să rămânem uniți, să continue să susțină echipa, iar noi să continuăm să le oferim tot ceea ce putem. Sper într-o victorie, iar așa situația va fi mai bună”, spune Miodrag Perisic, antrenorul
Cele două formații se află ȋntr-o luptă directă pentru un loc de playoff:
Ȋn partida tur de la Târgu Jiu, sibienii au suferit un eșec categoric, scor 53-69, la capătul unui meci catastrofal pe faza ofensivă: Bojovic a ȋnscris 23 de puncte, iar al doilea marcator al Sibiului a marcat doar 7 puncte (LeVar Seals). A fost singurul meci al sezonului ȋn care CSU Sibiu nu a reușit să treacă peste borna de 60 de puncte ȋnsrise.
Confruntarea dintre
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Târgu Jiu , Atlassib Sibiu , Miodrag Perisic , Cupa Romaniei , Faur Alin , Antonis Constantinides , Energia Târgu Jiu , Timba Timişoara , Grigoraş Laurenţiu , Var Seals , Șerban Mircea , Energia Tg
Vizualizari: 617
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
Daca e asa cumse scrie, e ff grav
Acum 2 ore
Exceptia
Acum 2 ore
Alex