Revolutia judiciara

De când cu războiul, de când cu iureşul de fenomene atât de apăsătoare care s-au aşezat peste noi cu puterea predestinaţiei, greu s-ar fi crezut că vom trăi clipa în care să putem vorbi de justiţie în termenii substanţei ei intime, adevărate. Comunismul de esenţă pură ca şi surogatul său postdecembrist, n-au cunoscut deloc justiţia sau au simulat-o, au mutilat-o, practic au umilit-o sub povara apăsătoare, demolatoare, a politicului. Exclusă din ecuaţia democratică a echilibrului statal, ea a fost cenuşereasa servind interesele obscure şi abominabile ale potentaţilor puterii.

Cu aceste sentimente trăirăm de decenii, până în urmă cu câţiva ani şi cu deosebire de vre-o doi-trei ani încoace când iată, aproape incredibil, s-a produs – se petrece – un reviriment nesperat, o adevărată revoluţie, a cărei importanţă probabil încă nu suntem deplin pregătiţi să o sesizăm la adevărata ei semnificaţie. Căci adevărul şi dreptatea ca valori fundamentale ce ţin de profilul unei societăţi civilizate, moral evoluate, cu alte cuvinte justiţia sau dimpotrivă negarea, dispreţul batjocoritor al acestora, au străjuit, definitoriu, fie la epoci de evoluţie şi înflorire a rânduielilor social-statale fie la decăderea lor.

Raportând aceste succinte consideraţii la perioada ultimilor 25 de ani, putem afirma fără teama de a greşi că rămânerea în urmă, starea de neputinţă şi ineficienţă a parţialelor eforturi ce s-au făcut la noi pentru reformă şi progres se datorează esenţial faptului că justiţia n-a funcţionat; că în enorma lor majoritate politicienii şi potentaţii economici, financiar-bancari, marii atentatori la veniturile ţării şi ale populaţiei, n-au cunoscut frică de lege, de justiţie, sau de Dumnezeu. Interesele lor în obstacularea justiţiei au atins cotele supravieţuirii. Împânziţi prin partide, prin Parlament, prin Guvern şi Ministere, prin structurile puterii locale sau dimpotrivă acţionând din umbră ca susţinători şi protejaţi ai acestora, politicieni şi oameni de afaceri de-a valma s-au năpustit hrăpăreţ asupra avuţiei şi resurselor ţării în credinţa că sunt şi vor fi absolut intangibili, încrezători în infailibilitatea lor discreţionară. Înţelegem astfel de ce s-au opus în decursul timpului cu sălbatică obstinaţie intronării actului de justiţie. Exemplul ilustrativ ni-l oferă anul 2012. Cum se ştie, PSD, PNL-ul de atunci şi acoliţii lor, confortabil majoritari în Parlament, erau pe punctul să dea trântă cu DNA, cu ANI şi parţial cu CCR. Cu tot efortul şi rezistenţa opusă de preşedintele Băsescu şi PDL, dacă nu intervenea ferm şi categoric CE prin preşedintele Barosso, azi justiţia şi statul de drept ar fi fost la pământ. Iată deci, am putea spune, unul dintre rezultatele benefice, salutare ale aderării la UE: debandada nu-şi mai poate face de cap. Numirea benefică a Codruţei Kovesi la conducerea DNA a fost posibilă tot datorită sprijinului forurilor UE.

Asistăm azi la devoalarea spectaculoasă a tunurilor aplicate în decursul timpului României şi românilor. Moara justiţiei începe să macine totul, fără alegere, fără discriminare. Până mai deunăzi credeam că îi va ocoli, îi va proteja pe cei care o apăraseră. Nu credeam că Videanu, Udrea şi alţi apropiaţi ai lor vor încape pe mâna procurorilor şi a judecătorilor. Ni se oferă o realitate în dublă ipostază: odată, demonstraţia elocventă că fărădelegea, corupţia şi variantele ei au penetrat în fapt în cvasitotalitatea structurilor de putere, politică, economică, administrativă, indiferent de partide sau simpatii iar de altă parte - fapt de o cardinală importanţă – că justiţia nu este selectivă ci dimpotrivă legată la ochi, scrutând adevărul şi dreptatea cu ochii minţii, conştiinţei şi imparţialităţii. Ea induce un sentiment confortabil la nivel de masă în ideea transpusă în viaţă că cu toţii suntem egali în faţa legii, că nimeni nu este mai presus sau mai prejos de lege.

Aud reproşuri la adresa anchetei care s-ar baza pe denunţuri interesate. De când lumea denunţurile, mărturisirile învinuiţilor sau inculpaţilor au fost valorificate drept probe în justiţie.. Organele de anchetă şi judecată au la îndemână dispoziţii cuprinzătoare, apelând la o gamă largă probatorie cu ajutorul căreia stabilesc adevărul ca o îndatorire legală şi de conştiinţă în acelaşi timp, distilând aspura motivelor sau intereselor cu care se fac anumite alegaţii, denunţuri sau mărturisiri. Esenţial este să ne convingă că judecă pe adevăr şi pe dreptate.

De asemenea justiţia a înregistrat progrese notabile şi sub raport organizatoric, instituţional, în care CSM şi ÎCCJ îşi joacă cu eficienţă rolul de coordonare, îndrumare şi control. Aş putea spune că suntem la un punct de cotitură de valoarea şi semnificaţia unei adevărate revoluţii în justiţie, absolut necesar efortului pentru progresul şi democratizarea ţării.