Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Zece pentru atitudine. HC Sibiu si-a castigat respectul liderului cu lot de Liga Nationala

HC Sibiu a arătat atitudine în cel mai dificil meci disputat pe teren propriu de la înfiinţarea clubului. În faţa unei formaţii cu o linie de clasament fără cusur (17-0-0) şi cu un lot compus din jucători cu CV-uri importante (evoluţii în Liga Naţională, naţionala României şi cupele europene), elevii lui Matei Damian şi Ștefan Niculae au alergat non-stop şi au cedat la doar patru goluri diferenţă, 26-30. Cu un Sofronici în poartă ce a făcut minuni, cu o linie de apărare agresivă şi cu un atac ce a sclipit prin Radu David, sibienii şi-au câştigat respectul celor de la CS HC Adrian Petrea Reşiţa, echipă obişnuită să-şi surclaseze adversarul meci de meci.

Sofronici, MVP-ul Sibiului

Chiar dacă în teorie meciul părea că se va termina cu o diferenţă mare (20-36 în tur), jucătorii lui HC Sibiu au refuzat să adopte poziţia ghiocelului şi au demonstrat că pot să se ia la trântă şi cu un colos al campionatului, atâta timp cât există motivaţie şi ambiţie. Dovadă că, pe final, le-au dat mari emoţii reşiţenilor, când s-au apropiat la trei goluri şi doar lipsa de concentrare i-a făcut să nu producă supriza campionatului. Exact Radu David, cel care a ţinut în cârcă echipa pe faza ofensivă, a ratat două ocazii consecutive de a ridica pulsul meciului la 120, când a trimis o minge telefonată, din zona inter dreapta, în braţele portarului reşiţean şi când, la următoarea fază, a pierdut mingea, iar, drept pedeapsă, pe contraatac meciul se încheia 26-30.

Cu cele 18 parade, Sofronici merită azi titlul de MVP al Sibiului, pentru că a apărat magistral şi şi-a ţinut echipa în meci, în momentele în care atacul părea neinspirat pe linia de 9 metri. Gabriel Sofronici a fost echilibrul din mecanismul sibian, iar paradele sale din bară în bară făceau parcă uitate breşele apărute între extrema stângă şi interul stânga, găuri din defensivă ce au cântărit enorm în rezultatul final. Pe acolo luând naştere majoritatea golurilor marcate de reşiţeni.

Apărarea agresivă, surpriza pregătită Reşiţei

HC Sibiu a început meciul cu o formulă compusă din Gabriel Sofronici, Raul Muntean, Radu David, Răzvan Istrate, Dorin Purcărea, Florin Ramba şi Robert Micloş.

Din startul meciului, apărarea sibiană funcţiona fără cusur, apărarea în zonă 6-0 se transforma chiar şi în 5+1, cu Radu David “zburător”, fapt ce a oferit defensivei un plus de agresivitate. Sofronici  îşi începea recitatul paradelor în poartă încă din debut, în timp ce Radu David înscria din toate unghiurile posibile. Cu un trasor de pe picioare, după un paravan făcut de Purcărea, Radu David ducea Sibiul la 4-3, marcând toate cele patru goluri. Începutul de meci surprindea o echipă a Reşiţei ce păşea pe parchetul Sălii “Transilvania” cu un aer sofisticat, de superioritate, dat de valoarea lotului, dar şi a rezultatelor. După un debut perfect, partea stângă a echipei sibiene începea să dea semne de slăbiciune. Radu David, responsabil cu finalizarea, nu se replia la timp, iar spaţiile dintre el şi Raul Muntean se măreau. Cei doi nu strângeau la timp, iar experimentaţii reşiţeni simţeau că doar pe acolo pot debusola o apărare agresivă şi compactă ce funcţiona la parametrii de nivel înalt. Greşelile în atac se înmulţeau, Ramba forţa în atac şi scorul devenea 4-7, după ce timp de 3-4 minute jucătorii lui HC Sibiu nu mai găseau drumul spre poarta experimentatului Mircea Ionescu. Dar Sofronici impresiona prin alte două parade şi le transmitea nerv şi optimism colegilor săi. Nivelul ridicat de energie era recepţionat imediat de Istrate şi Ramba şi duceau Sibiul în ceafa Reşiţei, la doar un punct. Sofronici continua să se întindă din bară-n bară şi îi oferea lui Radu David şansa unui contraatac, dar pătrunderea acestuia prin inter stânga era blocată de experimentatul portar reşiţean. În loc să fie egal, scorul se făcea 7-9.

Imediat, Florin Ramba era eliminat 2 minute, iar diferenţa se mărea la 7-11. Faptul că sibienii nu jucau cu pivotul şansele de a desface şi a destabiliza o apărare puternică fizic precum cea a Reşiţei deveneau din ce în ce mai mici. Atacul forţa mult prea mult, cu aruncări telefonate, criza de idei se accentua, iar reşiţenii nu iertau pe contraatac. Seceta de goluri a sibienilor era stopată însă de Bogdan Răzvan şi Bogdan Verza, care îşi reintroduceau echipa în meci, la trei puncte în spatele Reşiţei. Momentele de cădere din jocul Sibiului reapăreau. Breşele lăsate libere de Istrate şi Ramba îi făceau pe reşiţeni să profite şi să termine prima repriză la cinci puncte diferenţă, 13-18.

Sentimentul că se putea mai mult

La reluarea jocului, apărarea agresivă a sibienilor arătată în majoritatea primei reprize părea un izvor nesecat de resurse. Purcărea şi Istrate ieşeau mereu pe braţul de aruncare al reşiţenilor, obturându-le drumul spre poarta apărată excelent de Sofronici. Portar care cu trei parade consecutive îşi ţinea echipa în viaţă. Nu le oferea şansa reşiţenilor să se distanţeze şi dădea posibilitatea echipei să se apropie la doar patru puncte, 21-25, când mai erau de jucat puţin peste 10 minute. Circulaţia bună a mingii părea că dă naştere unor faze finalizate cu succes, însă o eliminare de două minute a lui Istrate era contestată de banca tehnică a lui HC Sibiu. Moment cheie ce le zdruncina serios încrederea sibienilor. Dar elevii lui Matei Damian şi Ștefan Niculae nu renunţau la luptă. Un şapte metri executat fără probleme de Radu David şi o piruetă a lui Purcărea produceau panică într-o echipă reşiţeană ce a arătat destul de sigură pe sine, pe întreaga durată a meciului. Și finalul de partidă devenea electrizant. Din păcate, exact Radu David, cel care a ţinut în cârcă atacul sibienilor, rata două ocazii consecutive de a ridica pulsul meciului la 120. O execuţie telefonată din zona inter dreapta, ajunsă în braţele portarului, şi o minge scăpată precum un cactus ce nu suporta mângâiere făceau ca rezultatul final să se încheie 26-30. Dar sibienii reuşeau să-şi câştige respectul adversarului, prin atitudine şi ambiţie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

1 comentarii

fan x

Acum 9 ani

felicitari baieti, ati fost la inaltime, aveti de partea voastra respectul fanilor
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus