,,Lumea Zeilor” şi ,,Lumea Oamenilor”, două concepte intens dezbătute în îndepărtata Japonie, ocupă rolurile principale într-o nouă expoziţie organizată de Muzeul ASTRA.
În cadrul expoziţiei sunt prezentate ritualuri şi concepte-cheie care reliefează viaţa spirituală din Okinawa, o zonă cunoscută ca fiind scena ultimei lupte terestre din cel de-al II-lea Război Mondial. În ilustrate apar festivaluri din diferite regiuni ale prefecturii Okinawa, surprinse în plină acţiune. De altfel, expoziţia cuprinde fotografii cu detalii preţioase surprinse în cadrul unor festivaluri agricole din Yaeyama, cel mai sudic arhipeleag din Okinawa.
Fotografiile expuse confirmă existenţa unei legături trainice între tradiţiile şi viaţa spirituală din Okinawa, un loc fascinant despre care mulţi poate că au auzit, dar … nu l-au cunoscut îndeajuns. În cultura niponă, ,,Nirai Kanai” reprezintă simbolic reşedinţa zeilor din mitologie, în timp ce ,,Onari Gami” se referă la puterea spirituală atribuită femeilor.
”Este foarte important de ştiut faptul că înainte cu două ore de vernisaj, adică începând cu ora 12, va fi susţinută în aceeaşi locaţie o conferinţă despre expoziţie. Profesorul universitar dr. Masanobu Akamine (Okinawa, Japonia) şi drd. Alina A. Rădulescu, cea care a realizat fotografiile expuse, vor inaugura astfel proiectul”, au anunțat organizatorii.
”Viaţa spirituală în Okinawa, Japonia”. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 25 martie, ora 14. Locaţie: Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder”, Sibiu, Piaţa Mică, nr. 11.
,,Nirai Kanai şi Onari Gami. Viaţa spirituală în Okinawa, Japonia” va rămâne la Muzeul ASTRA până în 24 mai.
Foto: drd. Alina A. Rădulescu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Etnografie Universală , Piața Mică , Lumea Oamenilor , Lumea Zeilor , Nirai Kanai , Masanobu Akamine , Onari Gami , Franz Binder , Doilea Război Mondial
Vizualizari: 551
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul