Joi,
01.01.2026
Cer Senin
Acum
-10°C

Horia Mihail si Razvan Suma concerteaza la Sibiu

Concertul simfonic al Filarmonicii de Stat Sibiu din 16 aprilie 2015, aduce în faţa publicului doi artişti binecunoscuţi publicului: dirijorul elveţian Kaspar Zehnder şi violoncelistul Răzvan Suma. Kaspar Zehnder, unul din dirijorii invitaţi principali ai filarmonicii sibiene, propune una dintre lucrările de referinţă din repertoriul simfonic romantic: Simfonia I în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. Brahms a compus acestă lucrare pe parcursul a mai mult de douăzeci de ani. Începută în anul 1854, la puţin timp după întâlnirea sa cu Schumann, a fost finalizată abia între anii 1874-1876, în perioada în care Brahms începuse o serie importantă de turnee ca pianist şi dirijor. Simfonia a fost prezentată în primă audiţie în 4 noiembrie 1876, la Karlsruhe, sub conducerea lui Felix Otto Dessoff, fiind, ulterior, călduros apreciată de renumitul critic al vremii, Eduard Hanslick.

Violoncelistul Răzvan Suma este frecvent oaspetele filarmonicii sibiene, propunând, de fiecare dată, lucrări emblematice din literatura instrumentului. Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor, op. 85 de Edward Elgar este ultima mare creaţie pe care compozitorul o definitivează până la moartea sa, după care urmează o perioadă de tăcere de cinsprezece ani. Concertul a fost prezentat în primă audiţie la Londra, în 26 octombrie 1919, de Felix Salmond, sub bagheta lui Elgar. Deşi are patru părţi, concertul este relativ scurt, datorită expresiei concentrate dublate de o orchestraţie lejeră, aerisită.

„O surpriză este aşteptată pentru seara de marţi, 21 aprilie 2015: în cadrul Turneului Naţional „Pianul călător”, va avea loc recitalul extraordinar al pianistului Horia Mihail, cu lucrări din creaţia compozitorilor Brahms, Liszt, Schumann, Rachmaninov”, spun repezentanţii filarmonicii sibiene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus