Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
13°C

De ce a castigat primarul Iohannis procesul impotriva ANI: ”pentru ca a actionat in interes social si nu personal”

Speța pentru care Klaus Iohannis, alături de alți 19 primari din județul Sibiu, au fost declarați incompatibili de către ANI – faptul că făceau parte din adunarea generală a acționarilor societății SC Apă Canal SA – nu are substrat care se abate de la spiritul legii, arată judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție în motivarea sentinței dată în a doua parte a lunii ianuarie 2015. Procesul de la ÎCCJ a fost unul din ”punctele de lovit” pentru contracandidații lui Iohannis în cursa pentru Cotroceni, în condițiile în care și pe fond – la Curtea de Apel Alba – Iohannis a câștigat procesul pornit pentru anularea raportului prin care Agenția Națională de Integritate îl declara incompatibil. În respectivul raport, ANI invoca un text de lege prin care aleșilor locali le era interzis să facă parte din AGA vreunei societăți comerciale de interes local. Klaus Iohannis, dar și ceilalți primari declarați incompatibili pentru că făceau parte din AGA Apă-Canal SA (operator de apă și canal în Sibiu și Brașov), s-au apărat susținând că Apă Canal este societate de interes regional. Totodată, au arătat că este în interesul comunității să fie reprezentată de conducerea executivă a primăriilor în AGA societății care derulează proiecte de zeci de milioane de euro.
"Intimatul-reclamant (...) a acţionat pentru un interes social şi nu unul personal şi pentru realizarea unui obiectiv regional ce corespunde scopului urmărit prin reorganizarea societăţii şi care depăşeşte sfera de interes local a unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezintă", arată judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în motivarea deciziei de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul lui Klaus Iohannis, motivare citată de agenția de presă Mediafax.

Interpretarea legii

Astfel, magistraţii subliniază că, dincolo de particularităţile oricărei situaţii de fapt "nu se poate afirma de plano" că funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional, mai relatează Mediafax.
"Având în vedere faptul că incompatibilitatea în cauză este generată exclusiv de cumularea calităţii de primar cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în Adunările Generale ale societăţilor comerciale de interes local, iar în speţă nu s-a demonstrat că intimatul-reclamant (Klaus Iohannis - n.red.) a deţinut această din urmă calitate, criticile recurentei pârâte (ANI - n.red.) pe acest aspect apar nefondate", citează Mediafax din motivare.
De asemenea, judecătorii de la ICCJ nu au ignorat nici "caracterul permisiv" al prevederilor legale, prin care se dispune că, în Adunarea Generală a Acţionarilor, "acţionarii persoanelor juridice pot fi reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicirea pentru respectiva adunare generală".
"Prin includerea cuvântului 'pot' legiuitorul lasă la latitudinea subiectelor de drept să facă sau să nu facă anumite acţiuni, ceea ce înseamnă că intimatul-reclamant în calitate de primar al Municipiului Sibiu avea posibilitatea să accepte sau să refuze mandatul de reprezentare a Unităţii Administrativ teritoriale în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii SC 'Pieţe Sibiu' SA sau participarea la Adunarea Generală a Acţionarilor în situaţia în care a fost desemnat", conform motivării instanţei, conspectată de sursa citată.
Trebuie menționat că Iohannis a fost declarat incompatibil și pentru că ar fi făcut parte din AGA Piețe Sibiu SA, lucru care – a arătat la vremea respectivă primarul Iohannis – nu corespundea realității.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

gigy

Acum 8 ani

era ceva normal ,uitatva la horica saf de la ani unde se afla acuma daca planu ,c nu a reusit ,celalalte materiale de intoxicare ;a,b.au fost aia cu copii si cu casesle ,ca de averile si castelele la fostilor contracandidati nici o soapta ,ba ce a-ti incercat s-a spalati creierile la bbor .noi mumcim, , nu gindim ,16 noiembrie este duminica neagra ,prntru cumetriile voastre poltice ,s-a trezit boboru ,gata s-a inchis la macelarie [bani sifonati ] disperare mare ,s-a vedeti si voi alesi neamului cum se traieste bine numai din indemnizatie ,nu lupi moralisti .johannis ,vezi de legea pensilor ca este cam aberamta si data cu dedicatie
Raspunde

TEUTONICUS

Acum 8 ani

cetatenii au ales primari nu participanti la smenurile celor de la APA si CANAL; priviti cat sa marit tatiful la mc \'si ne mai miram de parandarapturi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus