Vineri,
02.12.2022
Partial Noros
Acum
6°C

Diana Popa, presedintele ales al PMP Sibiu: Usa partidului e deschisa pentru cei care vor sa construiasca, nu sa distruga

Noul președinte ales al PMP Sibiu spune că până la alegrile de anul viitor organizația trebuie să crească și ă câștige încrederea sibienilor. ”Până în 2016 îmi propun ca împreună cu echipa de conducere a filialei județene  să mărim  organizația județeană, să avem o bază organizatorică solida, să câștigăm încrederea și susținerea sibienilor și să facem din PMP un actor politic important pe scena politică locală și centrală.  Ușa partidului este deschisă pentru toți cei care vor să muncească, să se implice activ, să construiască,  și nu să distrugă. Sunt convinsă că cea mai importantă resursă a unui partid este resursa umană, oamenii verticali, cu cariere profesionale care nu au intrat în politică în căutarea unui loc de muncă, ci din convingerea că implicarea lor poate aduce o schimbare în bine în politica românească și  pentru a contribui, cu cunoștințe din domeniul lor de expertiză, la acest lucru. Îmi doresc să reformăm partidul, clasa politică și societatea românească”, a declarat Diana Popa. 
În opinia liderului PMP Sibiu, ”valorile care unesc echipa PMP Sibiu nu sunt nici banii, nici interesele obscure, ci democrația, respectul față de om, față de lege, față de o justiție puternică și independentă, respectul față de statul de drept. Obiectivele partidului nu sunt doar cele ce țin de menținerea  independenței justiției, ci și măsuri de eficientizare a economiei, de creare  de locuri de muncă pentru tineri, de depolitizare a instituțiilor statului, lucru care nu poate fi făcut de partidele politice ale trecutului”, a mai spus Diana Popa.
Conducerea aleasă a PMP Sibiu:
 
Simona Diana Popa – Preşedinte 
Angelica Munteanu – Vicepreşedintele Departamentului Resurse Umane
Radu Hristu Buiuca – Vicepreşedintele Departamentului Comunicare şi Imagine 
Alexandru Vasile Oltean – Vicepreşedintele Departamentului Administraţie Publică 
Virgil Nemeş Frum – Vicepreşedintele Departamentului pentru Relaţia cu Mediul de Afaceri 
Anca Cibu – Vicepreşedintele Departamentului Politici Publice 
Simion Dănese – Vicepreşedintele Departamentului pentru Societatea Civilă şi Mediul Sindical 
Roger Marcel Stan – Secretar General
Vlad Remus Şerban – Secretar General Adjunct 
Dan Ioan Moldovan – Secretar Executiv Regional
Maria Magdalena Horhat – Secretar Executiv Regional
Alexandru Şomandră – Secretar Executiv Regional
Daniel Dumitru Botezatu – Secretar Executiv Regional
Miclăuş – Secretar Executiv Regional
Diana Cristina Tolea – Trezorier 
Mihaela Ţucă – Preşedintele Comisiei de Arbitraj şi Integritate 
Dănuţ Florin Manea – Preşedintele Comisiei de Cenzori  
  

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

26 comentarii

alzara

Acum 7 ani

Discurs original, surorinzator prin ofertele sale, urmat de o lista de personalitati incontestabile ale Sibiului, ale Romaniei, ale Tarisoarei !
Raspunde

uaaau

Acum 7 ani

puneti-l si pe base in frunte ca o icoana si o sa castigati muuuuuuulteeeeee voturi :)
Raspunde

coco

Acum 7 ani

se deschid portiile puscariilor pentru voi ,ca ati distrus tot in 10 ani,ce vreti sa construiti?Cred ca penitenciare ca in cele existente nu aveti loc sa intrati toti.
Raspunde

4

Acum 7 ani

mult succes ,Sibiul si tara are nevoie de voi
Raspunde

@4

Acum 7 ani

Să mori tu??? Ești sigur că nu supraviețuim fără ei???
Raspunde

dan

Acum 7 ani

sa va fie rusine tocmai voi care ati distrus tara vorbiti de construire in frunte cu Basinescu....
Raspunde

marius s

Acum 7 ani

unde aveti sediul ? Am atatea sa va intreb...strategie,program prioritati si mai ales criterii ! Am fost pana de curand intr-un partidulet care promitea mult dar m-a dezamgit liderul lor !as mai incerca macar o data
Raspunde

@7

Acum 7 ani

Sediul PMP este un birou 2x3 pe Blv. Victoriei nr.19 intr-o curte infundata. Telefon 0743802165 Diana Popa
Raspunde

Radu Hristu Buiuca

Acum 7 ani

Da, sediul PMP este pe Blv. Victoriei nr. 19 într-o curte înfundată. Spaţiul e mic. Am avut un spaţiu mai mare, dar datorită maşinaţiunilor unora care îşi rod unghiile de invidie că au pierdut puterea şi acum comentează pe pagini de ziare locale nu îl mai avem. Până la urmă e neesenţial că avem un sediu mic sau mare, important e ce facem cu el! Sunt partide mari, cu sedii grămadă, care nu fac nimic.
Raspunde

Radu Hristu Buiuca

Acum 7 ani

Cât vă priveşte pe restul care comentaţi ca nişte şobolani pe pagina asta şi luaţi \"magiun\" direct de la antena3 pentru a arunca în noi, sunteţi mici, drăguţilor! Mici de tot! O să vă spun asta nonstop ;)
Raspunde

Radu Hristu Buiuca

Acum 7 ani

În orice caz, dacă doriţi informaţii sau doriţi să vă înscrieţi în partid, ne găsiţi la nr. 0747946605.
Raspunde

@10,11

Acum 7 ani

Nu te mai da mare zmeu doar pentru ca ți-ai pus un nume acolo. Chiar si-așa tot un ilustru anonim rămâi pentru ca clanța nu tine loc de realizări. Pentru cultura ta generală, afla ca majoritatea șobolanilor fac parte din Tribul tau pemepist.
Raspunde

PMP=NULL

Acum 7 ani

Vai de capul vostru,toate adunaturile penale portocalii ale chiorului se gasesc in tentativa asta de partid-pmp...bleah.
Raspunde

Angelica

Acum 7 ani

Văd ca sunt unii care cred ca impresionează scriind nemernicii aici în comentarii ... sa murdărească imaginea PMP Sibiu. \" Dragilor \", cei care faceți politică pe la colțuri, plimbați vorba și aveți mereu lamentări de 2 lei.... mai ușor cu frustrările. ... oricât încercați cu replicile voastre sa atacați crezând ca aveți reușită ... chiar sunteti demni de mila....imi pare rau de voi!!! :))) Spre mândria noastra celor din PMP, acest partid va continua sa crească și sa fie o forță politica ...
Raspunde

cruciatul

Acum 7 ani

Ai dreptate forta politica a PMP Sibiu este egala cu frectia la un picior de lemn cu DIANA
Raspunde

Radu Hristu Buiuca

Acum 7 ani

@12 Ştiu că mori de ciudă că unii au curaj şi tu n-ai. Ştiu că nu ai vrea să fii şobolan, dar nu te ajută nici mintea, nici inima să fii mai mult. Eşti demn de milă!
Raspunde

Radu Hristu Buiuca

Acum 7 ani

Pentru restul care, anonim bineînţeles, aruncaţi lături în noi: dacă am fi fost chiar aşa de neimportanţi, nu v-aţi fi bătut capul cu noi! Se pare, însă, că suntem mai importanţi chiar decât ne vedem noi înşine ;)
Raspunde

joseph

Acum 7 ani

Buiuca, uite care-i treaba, faci un mare deserviciu partidului prin faptul că ești agresiv și clănțos. Pe Turnul Sfatului așa merg lucrurile, administratorii nu cer nume și prenume ca să comentezi, în schimb ip-ul este tot o formă de identificare. Eu, de exemplu, comentez mereu de pe același ip și majoritatea comentatorilor știu asta, deci nu sunt un anonim după criteriile stabilite de administratorii acestui sait. Tu, în schimb, pentru mine ești un anonim, în ciuda faptului că ți-ai scris acolo un nume. Nu te cunosc și nici nu mă interesează să te cunosc personal. M-ar interesa ideile tale, concepția ta politică, programele economice, sociale, culturale etc cu care partidul tău ar putea încerca să mă convingă să-l votez. Nu văd, și nici n-am văzut nimic din toate astea la tine, și am ceva vechime pe saitul ăsta, in afară de invective și răspunsuri obraznice fără un conținut anume, demne de un golan de cartier, și alea trântite numai când apar articole despre partidul vostru de buzunar. Păi, tu așa crezi că se face politică? Așa crezi că se câștigă adepți? Chiar nu se găsește nimeni în partidul ăla să-ți spună că ești inadecvat?
Raspunde

@18

Acum 7 ani

Tu esti un fake,joseph the real one are un ip cu 86 ..... de mult timp!
Raspunde

apolitic

Acum 7 ani

Acest ilustru anonim Buiuca, este imaginea exactă a fostului PDL-aripa fără creier și discernământ. Comportamentul lui se regăsește la foarte mulți din foștii lătrăi ai regimului de tristă contemporaneitate. Nu știu să poarte o discuție civilizată, sunt plini de cvasi-pilde (sofisme ieftine), nu au nici arguments, nici contra-argumente. Ei știu doar să latre la comandă, să atace și să înjure, să nege orice persoană cu pregătire și valoare mai mare decât a lor. Asta au făcut 10 ani. Ce să le cerem? Să facă școală? Să învețe să se poarte? Le mai trebuie 10 ani în care să nu-i mai băgăm în seamă și vor dispărea singuri. Darwin. Nimic altceva. Aștept schelălăitul semidocților pmpiști....
Raspunde

joseph

Acum 7 ani

19, nu mai e ăla, am schimbat echipamentul.
Raspunde

Simi

Acum 7 ani

18 ,esti comentatorul de serviciu ? Dute la fotbal si comenteaza , la politica n-ai nici o sansa ! Ce stii tu despre politica ?NIMIC !Esti un carcotas care vrea sa se bage-n seama ! UN NIMENI!!!!
Raspunde

@22

Acum 7 ani

si tu cine esti? un bisnitar de sosete impreuna cu prietenul tau evreu ?
Raspunde

bulisor

Acum 7 ani

nu am dat si nu ceapa degerata pe partidele din aceasta tara . p-s= asta de la 17,cum te-o chema...deja te vezi mare scula in viitorul guvern al romaniei . ai sa ramai o scula,dar nu in guvern
Raspunde

A

Acum 7 ani

bravo PMP Sibiu!!
Raspunde

Mihail

Acum 6 ani

Basescu a fost cel mai bun presedinte al Romaniei ! Trebuie sa-ti functioneze creierul pentru a-ti da seama de asta. Ce parere aveti ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus