Absolvenții de liceu care doresc să urmeze studiile unei facultăți din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu trebuie să pregătească cel puțin 2000 de lei pe an, în funcție de specializarea dorită. Taxa este însă și de cinci ori mai mare, adică 10000 de lei pe an, pentru cei care vor să studieze teatrul și artele spectacolului. Semnificativ mai mari sunt taxele și în cadrul Facultății de Medicină, adică până la 6500 de lei pe an, pentru viitorii farmaciști.
Locul I
Cea mai scumpă specializare din cadrul ULBS, în anul universitar 2015 – 2016, este cea de ”Teatru și artele spectacolului”, studii de licență cu frecvență, din cadrul Facultății de Litere. Studenții trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 10.000 de lei pe an. În rest, în cadrul acestei facultăți, taxele pornesc de la 2300 de lei, pentru alte specializări.
Locul II
A doua cea mai scumpă specializare din cadrul ULBS este cea de ”Farmacie”, studii de licență cu frecvență, în cadrul Facultății de Medicină. Taxa în acest caz este de 6500 de lei pe an. Pentru restul specializărilor taxele la Medicină se încadrează între 2500 de lei și 6500 de lei pe an.
Locul III
Pe locul III se află taxa pe care trebuie să o plătească cei care vor să urmeze un master cu frecvență la Facultatea de Științe Economice, respectiv 3.300 de lei pe an, la toate specializările. Pentru celelalte oferte de studiu de la Științe Economice taxele se încadrează între 1.950 și 3.300 de lei pe an.
Locul IV
Specializările ”Ingineria produselor alimentare” și ”Controlul și expertiza produselor alimentare”, la licență cu frecvență, din cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, au o taxă în următorul an universitar de 3.100 de lei pe an. Restul taxelor de la această facultate pornesc de la 2.100 de lei pe an.
Locul V
Pe locul V se află Facultatea de Inginerie care solicită pentru un master cu frecvență, la toate specializărie, o taxă de 3.000 de lei pe an. În rest, în această facultate taxele se încadrează între 2.800 de lei și 3.000 de lei.
Restul:
La Facultatea de Drept taxele se încadrează între 2.200 de lei și 2.600 de lei, la Facultatea de Științe Socio-Umane taxele sunt între 2.100 și 2.800 de lei, La Facultatea de Științe între 2.400 și 2.500 de lei, iar la Teologie taxa este unică, de 2.700 de lei pe an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Științe Socio , Industrie Alimentară , Lucian Blaga , Ştiinţe Agricole , Ştiinţe Economice , Protecţia Mediului Sibiu , La Facultatea
Vizualizari: 533
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Rob
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Nobody
Acum 2 ore
D.M.