Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a oficiat vinerea trecută, alături de un sobor de preoți, slujba prilejuită de sărbătorirea Sfântului Ioan Evanghelistul, hramul lăcaşului de cult. Evenimentul a atras peste 10.000 de credincioși, din toată țara, conform presei naționale.
Prezent a fost și omul de afaceri Gigi Becali, care alături de ÎPS Laurențiu și PS Gurie Georgiu, Episcopul Devei și Hunedoarei, au pus piatra de temelie pentru o nouă biserică la Prislop. “În faţa lui Dumnezeu eu am promis că voi ridica o biserică. În urmă cu două săptămâni când am sunat la mănăstire maica stareţă mi-a spus că tocmai în acea zi a primit aprobarea pentru a construi o nouă biserică, mai mare. Maica stareţă mi-a spus că nu crede că este o coincidenţă, ci o binecuvântare. Mă simt împlinit că eu, Gheorghe Becali, sunt binecuvântat să ridic biserica lui Isus Hristos aici în locul acesta sfânt”, a spus Becali, citat de Mediafax.
Noua biserică va fi ridicată pe un teren situat la intrarea în curtea mănăstirii, pentru a respecta astfel arhitectura gândită în acest loc de preotul Arsenie Boca, cel care s-a ocupat în mod direct de Mănăstirea Prislop în perioada în care era ieromonah acolo.
Lăcaşul de cult va fi construit în doi ani şi va purta hramul Sfântului Ştefan cel Nou, sărbătorit în 28 noiembrie, chiar în ziua în care a trecut în nefiinţă părintele Arsenie Boca.
Turnul Sfatului a încercat să obțină un punct de vedere și din partea Mitropoliei Ardealului, referitor la asocierea cu Gigi Becali, însă nimeni nu a dorit să comenteze.
Foto: Bonito Studio-Vicol
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sfântului Ştefan , Arsenie Boca , Laurențiu Streza , Turnul Sfatului , Gigi Becali , Mitropoliei Ardealului , Bonito Studio , Mitropolitul Ardealului , Episcopul Devei , Gheorghe Becali , Mănăstirea Prislop , Gurie Georgiu , Sfântului Ioan Evanghelistul , Iisus Hristos
Vizualizari: 1744
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Corbul
Acum 5 ore
Kukuruku
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
SibiAnus
Acum 5 ore
Chituță, ai grija la codiță