Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Proiect al Agentiei pentru Protectia Mediului Sibiu, premiat de Comisia Europeana

Comisia Europeană, în urma evaluării proiectelor cu finanţare externă din instrumentul financiar LIFE+, a declarat câştigător proiectul APM Sibiu „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România”, la secţiunea BEST LIFE PROJECT, proiect cu un buget total de 1.884.138 euro.

Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 48 de luni, fiind finalizat în decembrie 2013. Obiectivul general al proiectului a fost să asigure conservarea acvilei ţipătoare mici la nivel naţional şi, implicit, european, ţinând cont că România deţine cea mai mare populaţie de acvile la nivel european, respectiv 20%.

„Pornind de la faptul că populaţia acestei specii este în declin la nivel european, în cadrul proiectului a fost actualizat şi Planul European pentru conservarea acvilei ţipătoare mici. La nivel naţional, ca document strategic, prin proiect a fost elaborat şi aprobat Planul Naţional de Acţiune pentru acvila ţipătoare mică, prin Ordin de Ministru al Mediului în anul 2014. Aprobarea acestui document creează baza legală pentru conservarea şi protecţia speciei în România. Ca şi instrumente financiare, programul LIFE pune accent pe activităţi concrete de conservare, aplicate în teren, în scopul protecţiei speciei”, spun reprezentanţii APM Sibiu.

Reprezentanţii agenţiei împreună cu partenerii Societatea Ornitologică Română şi Grupul Milvus, au montat emiţătoare satelitare pe 22 de exemplare adulte de acvilă, pentru a identifica rutele de migrare şi pentru a observa deplasările zilnice ale păsărilor în teritoriul de vânătoare. Totodată, a fost realizat un recensământ al exemplarelor în trei zone din Regiunea 7 Centru. Printre alte activităţi, menţionăm faptul că s-a intervenit pentru protecţia cuiburilor păsărilor prin stabilizarea a peste 50 de cuiburi şi amplasarea de 75 de cuiburi artificiale.

Pentru a limita disturbarea păsărilor în timpul cuibăritului, au fost montate pe drumurile forestiere 20 de bariere, pentru a limita traficul pe aceste drumuri. În scop de bune practici, în cadrul proiectului au fost curăţate de vegetaţie invazivă 150 de hectare de păşune, pentru a îmbunătăţi calitatea habitatului de hrănire a speciei. Pentru a limita mortalitatea cauzată de electrocutare pe reţelele de medie tensiune, în trei judeţe din Regiunea 7 Centru au fost izolaţi 1500 de stâlpi, astfel mortalitatea păsărilor a scăzut cu până la 90%. Pentru îmbunătăţirea şi menţinerea condiţiilor de cuibărire, în colaborare cu administratorii de păduri, în zonele în care au fost identificate cuiburi, au fost delimitate cu ajutorul unor plăcuţe de avertizare 75 de perimetre de protecţie, în care accesul şi exploatarea materialului lemnos este interzisă. Activităţile implementate în timpul proiectului se continuă în cadrul unui nou proiect de monitorizare, denumit After LIFE, pentru o perioadă de doi ani.

„În calitate de reprezentant al agenţiei, doresc să felicit public întreaga echipă a APM Sibiu şi a partenerilor săi, din care s-au remarcat: managerul proiectului Camelia Proca şi administratorul de proiect Alexandru Nicoară, pentru performanţa realizată în premieră la nivel european. Este o recunoaştere a meritelor APM Sibiu, care şi la ora actuală este pe locul întâi în accesarea proiectelor cofinanţate din fonduri europene. APM Sibiu a fost premiată în data de 3 iunie 2015 și de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin doamna ministru Graţiela Leocadia Gavrilescu, pentru implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă în accesarea fondurilor europene”, a declarat Bogdan Trif, director executiv al APM Sibiu.

Mai multe informaţii referitoare la proiect pot fi accesate pe pagina web www.pomarina.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

C. Dinca

Acum 8 ani

Felicitari pentru proiect! Multumim din suflet pt implicarea in concursul ce l-am desfasurat la Liceul Teoretic \"O. Ghibu\" Sibiu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus