Consiliul Județean Sibiu a anunțat miercuri debutul fazei de atribuire a celor trei contracte de delegare prin concesiune a activităților de gestionare a deșeurilor, în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu”. Concret, acum sunt lansate licitațiile și dacă totul decurge conform planului, în toamnă urmează să fie distribuite pubelele pentru colectarea selectivă, iar de la anul toată lumea arunca gunoiul diferențiat.
”Scopul acestui proiect este implementarea la nivelul judeţului Sibiu a unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor a cărui funcţionare să ducă la respectarea angajamentelor şi ţintelor asumate de Consiliul Judeţean Sibiu prin Contractul de finanţare şi, implicit, de România prin tratatul de aderare. Având în vedere faptul că activităţile pe care urmează să le presteze operatorii de salubrizare care vor fi desemnaţi în urma procedurilor de achiziţie publică vor avea un impact major asupra calităţii vieţii cetăţenilor judeţului Sibiu şi, implicit, asupra calităţii mediului înconjurator, avem toată convingerea că aceşti operatori vor da dovadă de maximă implicare şi seriozitate pentru ca împreună să putem crea premizele unei vieţi mai bune şi mai curate, la standardele europene de calitate”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Primul contract se referă la zona de colectare 1 din județul Sibiu (municipiul Sibiu, oraşele Ocna Sibiului şi Cisnădie, precum şi comunele Boița, Cristian, Gura Râului, Loamneș, Marpod,Nocrich, Orlat, Păuca, Poplaca, Rașinari, Râu Sadului, Roșia, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Tălmaciu şi Vurpăr). Termenul de depunere a ofertelor pentru delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în zona 1 Sibiu pentru o perioadă de 8 ani, cu o valoare estimată a contractului de 192.283.805 lei (fără TVA), este 19 august 2015, ora 10:00.
Al doilea contract vizează staţia de sortare Şura Mică, unde vor fi tratate deşeurile reciclable colectate separat din zona de colectare 1 Sibiu (municipiul Sibiu, oraşele: Cisnădie, Ocna Sibiului şi Tălmaciu, precum şi comunele Boița, Cristian, Gura Râului, Loamneș, Marpod,Nocrich, Orlat, Păuca, Poplaca, Rașinari, Râu Sadului, Roșia, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, şi Vurpăr) şi zona 2 Avrig (oraşul Avrig şi comunele Cârţa, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița şi Turnu Roșu). În staţia de compostare Şura Mică vor fi compostate deşeurile biodegradabile municipale colectate separat din municipiul Sibiu şi deşeuri verzi, colectate separat din celelalte unităţi administrativ – teritoriale din Zona 1 Sibiu.
În staţia de sortare Cisnădie vor fi tratate deşeurile reciclabile colectate de pe raza oraşului Cisnădie.
Termenul de depunere a ofertelor pentru delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de operare a Staţiei de sortare Şura Mică, Staţiei de compostare Şura Mică şi a Staţiei de sortare Cisnădie pentru o perioadă de 10 ani, cu o valoare estimată a contractului de 99.149.129 lei (fără TVA), este de 20 august 2015, ora 10:00.
Cel de-al treilea contract care se va atribui acoperă activitatea de compostare a deșeurilor biodegradabile municipale colectate separat de pe teritoriul municipiului Mediaș, precum și a deșeurilor biodegradabile municipale, în special deșeuri verzi, colectate separat de pe teritoriul unităților administrativ teritoriale din zona de colectare 4 Mediaș (municipiul Mediaș, orașele Copsa Mică şi Dumbrăveni, precum şi comunele: Alma, Ațel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Blăjel, Brateiu, Dîrlos, Hoghilag, Laslea, Micăsasa, Mihăileni, Moșna, Șeica Mare, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor).
Termenul de depunere a ofertelor pentru delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de operare a Staţiei de compostare Târnava pentru o perioadă de 10 ani, cu o valoare estimată a contractului de 19.562.849 lei (fără TVA), este de 18 august 2015, ora 10:00.
”S-a muncit enorm, iar această etapă finală este deosebit de importantă pentru că va desemna operatorii care se vor ocupa de această activitate între 8 și 10 ani. În vederea îndeplinirii scopului proiectului a fost înfiinţată, în anul 2009, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu, formată din Judeţul Sibiu şi toate unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Sibiu, asociație în sarcina căreia cade organizarea procedurilor de achiziţie publică şi ulterior, încheierea contractelor de delegare şi monitorizarea activităţii operatorilor”, a declarat Constantin Șovăială, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu și președinte ADI ECO Sibiu.
Proiectul „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU” este cel mai mare proiect public cu bani europeni derulat până acum în județul Sibiu. Valoarea sa totală este de 80.298.789,07 lei fără TVA. Valoarea eligibilă conform Programului Operațional Sectorial Mediu este de 70.982.057,94 lei, din care contribuția Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 56.785.646,35 lei, adică 80% din valoarea eligibilă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Viilor , Șura Mare , Turnu Roșu , Uniunii Europene , Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , Ocna Sibiului , Constantin Șovăială , Copșa Mică , Şeica Mică , Gura Râului , sura mica , Consiliului Județean Sibiu , Axente Sever , Șeica Mare , Râu Sadului , Judeţul Sibiul , Dezvoltare Regională , Dezvoltare Intercomunitară , Fondul European
Vizualizari: 1049
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Mariana Deacu
Acum 12 ore
BittDanman
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 12 ore
Gheo Poplaceanul