Cei aproximativ 500 de angajați ai Dafora lucrează, de astăzi, într-o companie aflată în insolvență și a cărei valoare a scăzut la mai puțin de jumătate în decurs de câteva zile. Acțiunile Dafora SA au fost oprite de la tranzacționare pe Bursa de la București de la ora 12:41 a zilei de vineri, după ce Tribunalul Sibiu a admis, tot în cursul acestei zilei, cererea de intrare în insolvență a companiei cu sediul central la Mediaș. Controlată de Gheorghe Călburean (care deține în nume propriu 49,96% din acțiuni), Dafora și-a cerut insolvența în urma unei ședințe a consiliului de administrație, organizată pe 3 iunie. ”În contextul economic mondial actual, asistăm la un trend vizibil descendent în piața de exporare-producție a hidrocarburilor manifestată în primul rând prin scăderea dramatică a prețului țițeiului WTI de la circa US$ 112, maximul înregistrat în semestrul 2 al anului 2013, la circa US$ 45 – 60 în primul semestru din 2015, generată de divergența dintre supraproducție, creșterea stocurilor și cererea slabă”, invocau reprezentanții companiei după decizia din 3 iunie. Tribunalul Sibiu, unde a fost înregistrată cererea de intrare în insolvență, a amânat luarea unei decizii de joi până vineri, 19 iunie. Iar la prânz a decis să admită cererea firmei Dafora SA. Decizia era de așteptat, având în vedere că, în cursul zilei de joi, aceeași instanță a respins cererea formulată de Robmet SRL Piatra Neamț, ai cărei reprezentanți s-au opus deschiderii procedurii insolvenței societății Dafora.
Administratorul judiciar provizoriu este Casa de insolvență Transilvania SPRL, filiala Cluj Napoca, cea care a lucrat atât la reorganizarea Mondex, dar și a Păltiniș Leasing, ambele din Sibiu. ”Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 03.08.2015.Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicare în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 22.09.2015. Contestaţiile la tabelul preliminar urmează a se depune la Tribunalul Sibiu în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 05.11.2015. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 28.09.2015, având ordinea de zi: confirmarea administratorului judiciar şi alegerea comitetului creditorilor”, se arată în încheierea de ședință (secretă) a Tribunalului Sibiu.
Valoarea pe bursă a Dafora SA s-a prăbușit în urma anunțului referitor la cererea de intrare în insolvență. Astfel, dacă pe 2 iunie (cu o zi înainte de ședința CA care a plănuit intrarea în insolvență) prețul mediu de tranzacționare al unei acțiuni Dafora era de 0,0157 lei, în cursul zilei de ieri prețul mediu de tranzacționare era de 0,0062 de lei (scădere de 49%). ”Lider pe piața de foraj din România, Dafora execută servicii de foraj onshore pentru petrol, gaze naturale și ape geotermale, lucrări de probe producție și workover, cât și servicii de mentenanță și transport pentru echipamentele de foraj”, este prezentarea companiei de pe pagina oficială de internet.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Acțiunile Dafora , Tribunalului Sibiu , Cluj Napoca , Piatra Neamț , Păltiniș Leasing , Gheorghe Călburean , Tribunalul Sibiu , Buletinul Procedurilor
Vizualizari: 1021
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
X-ulescu
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
Kokos