Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Un leu pentru partidul meu

Ca să-ți spună lumea pe stradă ”băsist”, ”comunist” sau mai știu eu cum, nu trebuie decât să completezi o hârtie și să te înscrii într-un partid. Și musai să achiți minim un leu pe lună. Cotizație. Așa vei știi că te cataloghează lumea din punct de vedere politic într-un anume fel cu acte în regulă.

Cotizația la un partid politic este un fel de taxă de protecție dacă ești funcționar public cu te miri ce funcție de conducere. Adică o funcție din aia de care ai nevoie să te țină un partid în spate. Nu știu, director la DSV, la Finanțe, Direcția de Sport sau ceva asemănător. Deci e de înțeles. Plătești pentru propriul salariu. Recunoști că îl meriți și tu în parte, dar și partidul care te-a pus acolo.

Cotizația e un fel de taxă de entertainment dacă ai fost tot timpul un bufon. Tipul de om care a fost tot timpul sufletul petrecerilor. Și este acum și sufletul partidului care debitează tot felul de tâmpenii pe la diverse întâlniri, oficiale ori ba. Omul bun la toate, chiar dacă face în mare totul praf. Măcar se oferă voluntar. Tipul care sună, strânge oameni, zice bancuri, cumpără fursecuri. Plătește și el o taxă dar se crede vedetă.

Cotizația este forma de respect pe care unii consideră că o pot cumpăra. În opinia lor, să ajungi membru de partid înseamnă ceva. Cunoști oameni, socializezi, ajungi să dai mâna cu indivizi pe care i-ai văzut doar la televizor. Mai sunt ședințe, congrese, sunt oameni care-ți cer un vot. Ești cineva. În realitate…

Cotizația este primul pas pentru orice ”Dinu Păturică”. Tipul de om care amușină orice oportunitate de a căpătui undeva, ceva, cumva. E genul de om care are coatele de oțel, care calcă pe oameni pentru propriul interes. E și genul de om care nu-și va plăti ”taxa de partid” decât câteva luni. Până-și va atinge primul scop.

Pentru foarte puțini cotizația este un pas decent către un deziderat fără așteptări exagerate. Sunt oameni care cred că au ceva de spus, care cred că au o experiență profesională, au ceva de împărtășit și chiar cred că pot fi utili. Chiar și într-un partid politic. De obicei ei sunt și primii care pleacă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 597

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus