Maria Calanos și Ioana Ciama sunt două tinere care trăiesc în Malta și în SUA, și care au aflat că la vârste fragede au fost adoptate dintr-un orfelinat din Sibiu. Acum amândouă își caută familia, mama, frații sau orice rudă care le-ar putea spune câteva lucruri despre rădăcinile lor. Și pentru că ambele s-au lovit de dificultăți când au aplelat la autoritățile din România, au ajuns pe pagina de Facebook ”The never forgotten Romanian children”, unde speră că sibienii care vor vedeaz postările lor, le vor ajuta cu informații pentru a-și cunoaște familiile în care s-au născut.
Ileana Cunniffe, cea care administrează pagina de Facebook ”The never forgotten Romanian children”, este o româncă din județul Buzău, stabilită de la vârsta de 18 ani în Irlanda. Întâmplător a cunoscut un tânăr care își căuta fratele adoptat în Irlanda. Au căutat informații și până la urmă cei doi frați s-au întâlnit. De atunci alți 35 de tineri născuți în România și adoptați de cupluri din alte țări, și-au găsit părinții sau frații cu ajutorul ei. ”Nu pot să spun că am avut o viață foarte grea, dar locuiam cu familia într-un sat și viața nu era ușoară în România. Și tot timpul mi-am spus că dacă vreodată ajung să am o viață mai bună o să fac tot ce îmi stă în putință ca să îi ajut pe cei aflați în situații mai dificile. Și așa mi-a venit ideea cu pagina de Facebook, pe care tinerii pot posta date despre nașterea lor, orfelinatul din care au fost adoptați și dacă au și poze, iar eu încerc și cu solicitări la Direcțiile pentru Protecția Copilului și la alte instituții să îi ajut să își găsească pe părinți sau frați. Oamenii citesc, poate cineva recunoaște o poză sau un nume de familie, iar dacă oamenii vor pot schimba viața unui astfel de tînăr, cu un simplu gest care nu-i costă nimic, cu o simplă informație, care pentru ei poate fi de o mare însemnătate”, povestește Ileana Cunniffe.
”Am aflat că mama a murit, dar că mai am un frate”
Maria Calanos, căreia părinții adoptivi i-au schimbat după adopție numele în Alexis Labosky, s-a născut în 5 octombrie 1992 și a trăit primii ani din viață în orfeliantul din Sibiu. După adopție, Alexis trăiește în SUA. Pentru că ar vrea să își cunoască mama naturală și eventual frații, Alexis i-a scris Ileanei pentru a o rugă să o ajute.
Ioana Ciama s-a născut în Sibiu în 7 ianuarie 1993 și a fost adoptată la vârsta de cinci ani de un cuplu din Malta. În urmă cu puțin timp, Ioana a venit în Sibiu pentru a-și căuta familia. A aflat că mama sa a murit cu câțiva ani în urmă și că a ajuns să fie dată spre adopție nu din dorința mamei, ci pentru că pe aceasta sărăcia a împiedicat-o să plătească pentru vizitele periodice. ”Am găsit informații despre faptul că am fost dată la orfelinat în Sibiu, iar la trei ani am fost mutată la Casa preșcolarului din Boarta, care se mai numea și Castelul Tobias. Pentru că mama nu putea să plătească pentru vizitele regulate, conducerea orfelinatului a decis să o scoată pe mama din drepturile părintești, ca să fiu dată spre adopție. Așa, în 1998, părinții mei adoptivi au venit din Malta și m-au adoptat. Am aflat că mama a murit, dar mai am un frate sau o soră potrivit documentele și aș vrea să îmi găsesc fratele”, i-a scris Ioana, Ileanei Cunniffe.
După mai mult de zece ani de când România a interzis adopțiile internaționale, în anul 2002, a intrat în vigoarea Noua Lege a adopțiilor în România. După această nouă lege, părinții sunt obligați să-și informeze gradual copilul că este adoptat. Totodată, românii care locuiesc în afara țării pot începe procedurile de atestare ca familii adoptatoare, pentru înfierea unui copil din țară, și pot face adopţii din România persoanele care sunt rude de până la gradul al IV-lea cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3321
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil