Ediţia de anul acesta a Focus Festival a reunit zece trupe ce au adus pe scena din Sibiu un mix de punck, rock, indie, alternative, muzică electronică până la pop melodramatic. De asemenea, pentru prima dată, festivalul s-a desfăşurat într-un altfel de decor şi anume parcul Subarini. ”Focus Festival şi-a găsit, în 2015, o nouă casă — parcul Subarini, un spaţiu mai mult decât potrivit pentru genurile muzicale necomerciale pe care acesta le promovează la fiecare ediţie. Deşi vremea tomnatică a fost oarecum potrivnică, publicul a apreciat seară de seară artiştii care au urcat pe scenă”, afirmă organizatorii într-un comunicat de presă.
În prima zi “au spart gheața” cei de la Yelllow, urmaţi de Xul Zolar, finalul fiind semnat de Şuie Paparude. Sâmbătă, au concertat Harlequin_Jack, The Noise Figures şi The Mono Jacks, pentru ca, în ultima zi de Focus, scenă să aparţină celor de la Anemic Disco, I'm The Trip, Firma şi Robin & The Backstabbers. În fiecare seară, petrecerea a continuat în Faust Cafe und Disko, cu şase DJ care au întreţinut atmosfera până în zori.
În afara concertelor, Focus Festival a venit anul acesta şi cu multe jocuri şi activităţi dedicate celor mici, organizate cu ajutorul celor de la Serious Fun. Duminică, când soarele a ieşit dintre nori, o sută de oameni din public au putut să ia parte la un brunch, alături de trupele care au concertat la festival. Tot în ultima zi a festivalului, cei care au vrut să îşi vândă obiectele nefolositoare de prin casă sau să facă schimburi mai mult sau mai puţin avantajoase au putut lua parte la un flea market.
Sursă foto: www.facebook.com/FocusFestivalSibiu/photos
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: The Mono Jacks , Parcul Subarini , Harlequin_Jack , Anemic Disco , I'm The Trip , The Backstabbers , Focus Festival , Concertul Tarjei
Vizualizari: 822


Ultimele comentarii
Acum 14 ore
BOGDAN
Acum 14 ore
Unul
Acum 14 ore
Gen
Acum 14 ore
Emil
Acum 15 ore
Claus