Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Thailandezii, invitați de Primărie să organizeze un festival culinar la Sibiu

Thailandezii, invitați de Primărie să organizeze un festival culinar la Sibiu

Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, i-a propus ambasadorului Thailandei în România să organizeze aici un festival culinar, în cursul anului viitor. Potrivit reprezentanților Primăriei, ambasadorul Komgrit Varakamin a acceptat. El se află în vizită la Sibiu, pe parcursul mai multor zile, iar în cursul zilei de miercuri s-a întâlnit și cu reprezentanții Primăriei Sibiu. Turismul, susține Astrid Fodor, a fost principalul subiect de discuție. “Am vorbit foarte mult pe tema promovării turistice și am subliniat faptul că avem un interes foarte mare să atragem și noi în Sibiu cât mai mulți turiști din Thailanda. Thailanda și Sibiul mai au un foarte important punct comun: dorința de a promova arta culinară ca parte a culturii locale, dar și ca direcție de dezvoltare economică. Excelența Sa mi-a vorbit de eforturile pe care le-au depus în sensul promovării artei culinare thailandeze prin evenimente și festivaluri organizate în România. Pentru că și Sibiul dorește să promoveze specificul culinar al zonei și arta culinară în general, am formulat o invitație Ambasadorului de a organiza un festival culinar thailandez în Sibiu în 2016, o invitație pe care domnia sa a acceptat-o bucuros”, declară Astrid Fodor, într-un comunicat de presă. De cealaltă parte, oficialul thailandez a amintit că în cursul anului trecut țara pe care o reprezintă a fost vizitată de 22.000 de români.

DSCN8851 DSCN8865

Foto: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus