Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

A început CibinFEST. Sibienii așteptați la festivalul care aduce cea mai bună bere și preparate bavareze în Piața Mare!

A început CibinFEST. Sibienii așteptați la festivalul care aduce cea mai bună bere și preparate bavareze în Piața Mare!

Hectolitri de bere, sute de kilograme de preparate culinare și zeci de ospătari îi așteaptă, începând de azi, pe sibieni la CibinFEST.

Toate mesele de bere din cort beneficiază de servire la masă. Pentru asta, câteva zeci de ospătari vor fi prezenți în cort, astfel încât servirea să se facă rapid. Ospătarii vor aduce atât băutura cât și mâncarea aleasă de pe meniurile care se vor afla pe fiecare masă. Pentru a asigura vizitatorilor o atmosferă bună încă de la început, aceștia vor aduce întâi băuturile și apoi mâncarea. Plata comenzii se va face pe loc, în momentul în care produsele sunt aduse la masă. Pentru a facilita plata este pus în practică un sistem de jetoane.

”De câteva luni, organizatorii și firmele locale Hermania-Albota și Bătrânu’ Sas lucrează intens pentru a pune la punct sistemul de servire la masă al festivalului, cea mai mare noutate și provocare a ediției din acest an. Întrucât este ceva nou și pentru vizitatori, este important ca aceștia să știe cum funcționează acest sistem”, spun organizatorii.

Un meniu rapid și gustos

Meniul a fost conceput de gastronomi astfel încât preparatele să fie proaspete, să poată fi gătite la fața locului și servite rapid. Astfel au urmărit să fie timpi cât mai mici de așteptare pentru vizitatori, fără să lipsească însă preparatele tradiționale unui festival de bere autentic. Acestea sunt pui la rotisor, șnițel de porc cu salată bavareză și gem, ceafă marinată la grătar, păstrăv la grătar, Bratwurst - cârnați bavarezi la grătar și mici la grătar. Între orele 10:00 – 13:00 va fi servit meniul de mic dejun bavarez, compus din Wiener (crenvurști lungi) și Weisswurst serviți cu muștar dulce bavarez. Începând cu ora 13:00 va fi disponibil meniul complet al festivalului.

Sistemul de jetoane

Plata se va face în jetoane valorice de 5 lei. Acestea pot fi procurate la una dintre cele opt case speciale din interiorul cortului. ”Este de preferat ca vizitatorii să le achiziționeze încă de la sosirea în cort, pentru a nu se ridica ulterior de la masă. De asemenea, este mai rapid ca doar o persoană de la masă să facă acest lucru pentru a scurta cozile și a face totul mai rapid. Jetoanele pot fi folosite în oricare dintre cele patru zile, la orice oră. Ele sunt valabile doar în cort, pentru plata preparatelor alimentare și a băuturii”, mai spun organizatorii.

Cortul se deschide în fiecare zi la ora 10:00, iar pe parcusul zilei vizitatorii vor putea asculta muzică bavareză și de fanfară alături de Neppendorfer Blaskapelle, Cibinfest Sextet și Fanfara Sunetul Muzicii. La ora 19:00 începe, în fiecare zi, concertul formației Spatzen 2000, formația legendară a festivalului.

Ce este bine să știi înainte de a ajunge la CibinFEST 2015 potrivit organizatorilor:

Anul acesta, servirea băturilor și mâncării se face la masă. Spre deosebire de anii trecuți, nu mai trebuie să stai la coadă, ci vei fi servit de personalul din cort. Plata consumației se face pe loc, în momentul în care ajung produsele pe masă.

Plata consumației la masă se face doar cu jetoane. Acestea pot fi cumpărate de la casele speciale din cort. Recomadăm să cumperi jetoane la intrarea în cort.

Plata la căsuțele din jurul cortului se face cu numerar.

Plata la atracțiile mecanice din jurul cortului se face cu numerar.

Accesul în cort este GRATUIT, iar consumația nu este obligatorie.

Nu este necesară o rezervare pentru a intra în cort.

Este posibil să se restricționeze temporar accesul în cort când capacitatea acestuia a fost atinsă. Din experiența anilor trecuți, asta se întâmplă seara, pentru perioade de 10-15 min, până mai iese din public.

Dacă părăsiți cortul în timp ce accesul în acesta este temporar restricționat, va trebui să așteptați până se ridică restricția. Chiar dacă sunteți în zona de rezervări sau de loje VIP.

Accesul cu obiecte periculoase nu este permis.

Persoanele sub 18 nu pot cumpăra sau servi bături alcoolice și țigări.

În cort există o zona de rezervări. Ocuparea unei mese în această zonă se poate face după ora 18 doar pe bază de rezervare. Mesele din această zonă, rămase neocupate până la ora 19:00, pot fi ocupate chiar și fără să ai o rezervare. Mesele din zona pentru rezervări trebuie eliberate la ora 16:30, pentru a le pregăti pentru vizitatorii cu rezervare. Accesul în această zonă poate fi restricționat de către personalul nostru pentru a desfășura activități organizatorice și trebuie să urmezi indicațiile lor.

Recomandăm utilizarea mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și venirea pe jos la eveniment pentru a evita aglomerația și pentru a nu conduce sub influența alcoolului.

Este permisă urcarea pe bănci pentru a dansa, dar NU PE MASĂ.

Orice comportament inadecvat sau deranjant pentru cei din jur trebuie semnalat către personalul de pază.

Recomandăm consumul responsabil de bături alcoolice. Persoanele sub influența băturilor alcoolice pot fi invitate să părăsească cortul și/sau li se poate refuza servirea cu bături alcoolice suplimentare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

5 comentarii

mihai

Acum 8 ani

"...aduce cea mai bună bere..." Sper sa nu se serveasca doar porcaria de Ursus care contine ingredientul minune - porumb (aka mamaliga).
Raspunde

ToTo

Acum 8 ani

Am fost aseara, mancarea a fost MIZERABILA, cartofii prajiti nu au putut fi mancati erau reci si tari, schnitzelul Hermania a fost rece si ca o bucata de carton de tare, iar berea a fost URSUS care nu e favorita mea , dar a fost rece. ORGANIZATORILOR DOAR BEREA TREBUIE SA FIE RECE NU SI MANCAREA !!! In rest mai erau carnati Weisswurst de la Kauffland care au fost ok , pastrav pe care nu am avut curajul sa il gust, ceafa si ....traditionalii mititei. Necazul cel mai mare e ca nu exista anul acesta Haxen, nu este CIOLANUL de porc specific acestor serbari si este pentru prima data cand lipseste. Chiar daca muzica a fost buna si atmosfera aduce putin cu Volkfest-urile din Germania organizarea mancarii e varza, culmea ca nici varza nu a fost. RECOMANDARE: mergeti mancati in cortul CIBIN FEST si VA ROG , din solidaritate cu un concitadin, nu le faceti prea mare consumatie, nu merita nesimtitii si-au batut joc de mancarea pe care am platit-o cu jetoane.
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

..daca nici Ursus nu mai este buna,iti recomand sa bei Bugegi la 3 litri sa te umflii pana plesnesti
Raspunde

Silviu

Acum 8 ani

Mancare mult mai proasta decat anii trecuti si preturi ;prea mari pentru marimea portiilor. Pai mult mai bine o sa mancam la orice terasa din oras. Pa CibinFest!
Raspunde

Dorin

Acum 8 ani

In afara de bere (5RON), totu-i prea scump. Un bretzrl mic = 5 RON si unul mare 10RON???? Hai ca-i prea de tot.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus