Peste 300 de liberali s-au încris pe listele interne pentru a candida la alegerile locale de anul viitor. Acest număr include pretendenții la un post de consilier județean, primar, consilier local în orașele din județ. Alte câteva sute se mai află pe listele de consilii locale în comune.
Pentru postul de primar al municipiului Sibiu s-au înscris șase candidați, în timp ce pentru consiliul local și-au manifestat dorința 36 de persoane. La Mediaș sunt trei liberali care vor să fie primarul municipiului în timp ce pentru consiliul local s-au înscris 27 de candidați. O situație surprinzătoare se petrece la Avrig, unde pentru poziția de primar s-au înscris 14 liberali, în timp ce alți 34 vor să fie consilieri locali. Perioada în care liberalii își puteau exprima dorința de a candida s-a încheiat, iar până la finalul lunii noiembrie se vor încheia și sondajele de opinie care vor arăta care sunt liberalii care pot câștiga alegerile locale. ”La finalul lunii noiembrie încheiem sondajele și vom definitiva și strategia cu care vom aborda alegerile locale. Vă pot spune însă de pe acum că nicio secundă nu vor prevala în desemnarea candidaturilor prieteniile, interesele personale sau de partid”, a declarat copreședintele PNL, Raluca Turcan.
Listele de candidați înscriși în competiția internă în vederea alegerilor locale
Sibiu
Primăria Sibiu – 6 candidați
- Mariana Brunchea -economist, consilier local
- Virgil Popa- viceprimar, inginer
- Alexandru Răducan - avocat
- Alexandru Zavatin-avocat
- Iosif Dacian Liviu- economist, președinte TNL Sibiu
- Fulea Ciprian Gheorghe-economist
- Benga Daniela
- Constantinescu Ioan
- Gabor Ana
- Frățilă Marcela Lucia
- Răulea Marcela Maria
- Roman Vasile Cristian
- Cimpoca Eugen Marcel
- Buta Sebastian Iulian
- Mertoiu Liviu
- Isaila Mihai
- Paskuj Robert
- Zagan Claudiu Valentin
- Rotar Ioan Daniel
- Stoian Marian
- Fulea Ciprian Gheorghe
- Dîrjan Lucian
- Boboia Alexandru Stefan
- Spatari Ovidiu Nicolae
- Drăgan Tiberiu Cornel
- Popescu Grigore
- Iosif Dacian Liviu
- Olaru Dumitru Alexandru
- Danci Ionut Loghin
- Brasoveanu Marius Vasile
- Idu Doru-Ioan
- Cernea Elena
- Lupu Ioan
- Sava Livia
- Vasiu Vlad Alexandru
- Fotache Robert Nicolae
- Manuil Ovidiu Ioan
- Mihu Cristian Leonard
- Gligor Ioan
- Diaconeasa Ionuț
- Man Otilia
- Georgescu Nicolae
Mediaș
Primărie- 3 candidați
- Neamtu Teodor
- Thellmann Christine
- Roman Gheorghe
Consiliul Local Mediaș – 27 candidați
Agnita
Primărie- 3 candidați
Consiliul Local – 14 candidați
Avrig
Primărie- 14 candidați
Consiliul Local – 31 candidați
Cisnădie
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 17 candidați
Copșa Mică
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 16 candidați
Dumbrăveni
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 16 candidați
Miercurea Sibiu
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 16 candidați
Ocna Sibiului
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 16candidați
Săliște
Primărie- 1 candidat
Consiliul Local – 16 candidați
Tălmaciu
Primărie- 2 candidati
Consiliul Local – 16 candidați
Consiliul Județean Sibiu – 67 de candidați
- Nicolae Neagu
- Troancă Ilie
- Daniela Câmpean
- Șovaială Constantin
- Luca Marcel Constantin
- Botezatu Filip
- Isaicu Maria Valeria
- Răulea Marcela Maria
- Popescu Grigore
- Virgil Popa
- Mariana Brunchea
- Zagan Claudiu Valentin
- Spatari Ovidiu Nicolae
- Roman Vasile Cristian
- Drăgan Tiberiu Cornel
- Benga Daniela
- Pavelescu Diana Laura
- Stoian Marian
- Olaru Dumitru Alexandru
- Damianovschi Alexandru Dan
- Bumbuc Ion
- Sima Dan
- Druta Doina Claudia
- Lazar Dan Sebastian
- Gavrila Ioan
- Pacurar Adriana Elena
- Carabulea Camelia
- Dumitrescu Mihai
- Laszlo Sajtos
- Step Vingarzan Gheorghe
- Paskuy Robert
- Craciun Marin
- Draghiciu Paul
- Dancila Corina Simona
- Bardașu Adrian
- Furdui Ioan
- Mihucz Laszlo
- Alexandru Răducanu
- Thellmann Christine
- Stoica Ilie
- Bucur Marius Corneliu
- Priscariu Tiberiu Bogdan
- Paraschiv Alexandru
- Stoica Ghe Daniel
- Bădilă Costin
- Brasoveanu Marius Vasile
- Popa Florin
- Neag Florin
- Cabuz Florin
- Severin Alexandru
- Mihu Florin Constantin
- Idu Doru-Ioan
- Tiriba Aurel
- Vasiu Vlad Alexandru
- Cernea Elena
- Fotache Robert Nicolae
- Popa Andrad Ionuț
- Șuteu Deac Dorin Vasile
- Manuil Ovidiu Ioan
- Voinea Dănuț
- Gligor Ioan
- Sabău Dan
- Mihăescu Liviu Nicolae
- Jeler Aurel
- Găban Nicolae
- Iosif Dacian Liviu
- Fulea Ciprian Gheorghe
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Paskuj Robert , La Mediaș , Consiliul Judetean Sibiu , Ocna Sibiului , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Raluca Turcan , Alexandru Zavatin , Miercurea Sibiului , Copșa Mică , Daniela Câmpean , Nicolae Neagu , Elena Cernea Elena , Consiliul Local Sibiu , Mariana Brunchea , Virgil Popa , Gligor Ioan , Sava Livia , Consiliul Local Mediaș , Neag Florin , Sabău Dan , Troancă Ilie , Șovaială Constantin , Alexandru Răducanu , Bardașu Adrian , Benga Daniela , Boboia Alexandru Stefan , Botezatu Filip , Brasoveanu Marius Vasile , Bucur Marius Corneliu , Bumbuc Ion , Laszlo Sajtosz , Buta Sebastian Iulian , Bădilă Costin , Cabuz Florin , Carabulea Camelia , Cimpoca Eugen Marcel , Constantinescu Ioan , Craciun Marin , Damianovschi Alexandru Dan , Danci Ionut Loghin , Dancila Corina Simona , Diaconeasa Ionuț , Draghiciu Paul , Druta Doina Claudia , Drăgan Tiberiu Cornel , Dumitrescu Mihai , Dîrjan Lucian , Fotache Robert Nicolae , Frățilă Marcela Lucia , Fulea Ciprian Gheorghe , Furdui Ioan , Gabor Ana , Gavrila Ioan , Georgescu Nicolae , Găban Nicolae , Idu Doru , Iosif Dacian Liviu , Isaicu Maria Valeria , Isaila Mihai , Jeler Aurel , Lazar Dan Sebastian , Luca Marcel Constantin , Lupu Ioan , Man Otilia , Manuil Ovidiu Ioan , Mertoiu Liviu , Mihu Cristian Leonard , Mihu Florin Constantin , Mihucz Laszlo , Mihăescu Liviu Nicolae , Bogdan Roman Gheorghe , Neamtu Teodor , Olaru Dumitru Alexandru , Pacurar Adriana Elena , Paraschiv Alexandru , Paskuy Robert , Pavelescu Diana Laura , Popa Andrad Ionuț , Popa Florin , Popescu Grigore , Priscariu Tiberiu Bogdan , Roman Vasile Cristian , Rotar Ioan Daniel , Răulea Marcela Maria , Severin Alexandru , Sima Dan , Spatari Ovidiu Nicolae , Step Vingarzan Gheorghe , Stoian Marian , Stoica Ghe Daniel , Stoica Ilie , Thellmann Christine , Tiriba Aurel , Vasiu Vlad Alexandru , Voinea Dănuț , Zagan Claudiu Valentin , Șuteu Deac Dorin Vasile
Vizualizari: 6076
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 5 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil