Gheorghe Suditu, preşedintele Organizaţiei municipale a PSD Sibiu spune că nu este un gurmand și i-ar fi greu să decidă care ar putea fi mâncarea preferată, în schimb declară că la capitolul desert, o porție de clătite flambate nu ar putea refuza niciodată.
”Am o slăbiciune pentru clătitele flambate. Le facem la noi acasă, și eu și soția, ea de obicei preparară aluatul, iar eu mă ocup de a doua parte a preparării”, povestește Gheorghe Suditu.
Clătite flmbate cu banane
Prepararea aluatului:
-125 g făină;
-50 g zahăr;
-1 vârf de linguriţă de sare;
-2 ouă;
-120 ml lapte;
-120 ml apă minerală;
-1 lingură de ulei de nuci;
-2 linguri de unt pentru prăjit (20 g).
Pentru prepararea umpluturii aveţi nevoie de următoarele ingrediente:
-3 banane;
- zeamă de la o lămâie;
- 2 plicuri de zahăr vanilat;
- 20 g unt (pentru prăjit);
-6-10 linguri de lichior de portocale;
- 1 portocală pentru decor
Preparare aluat:
Adăugaţi în mixer făină, sarea şi zahărul. Puneţi ouăle într-un bol şi bateţi-le. Porniţi mixerul la viteză mică şi adăugaţi treptat oul. Adăugaţi şi laptele, puţin câte puţin, după care adăugaţi şi apă. În final, adăugaţi uleiul şi mai lăsaţi să se mixeze toată compoziţia timp de 3 minute. După ce aţi terminat de mixat, goliţi compoziţia obţinută într-un bol şi lăsaţi-o o ora să se odihnească.
După ce a trecut o ora, luaţi o tigaie (cu diametru de 20 cm), ungeți-o cu puţin unt şi lăsaţi-o să se încingă la foc mediu. Când s-a încins puneţi 1/2 de polonic din compoziţie în tigaie, ridicaţi tigaia de pe foc şi rotiţi-o uşor pentru ca aluatul să se întindă pe întreaga suprafaţă a tigăii. Prăjiţi 1-2 minute, după care întoarceţi cu grijă, cu o spatulă de lemn, şi mai lăsaţi să se prăjească şi pe cealaltă parte 1-2 minute.
După ce s-a rumenit pe ambele părţi scoateţi clătita pe o farfurie şi procedati identic până terminaţi toată compoziţia.
După ce aţi terminat de preparat clătitele treceţi la prepararea umpluturii.
Decojiti bananele şi tăiaţi-le în două pe lung, iar apoi pe jumătate. Puneţi-le într-un bol şi stoarceţi lămâia. Adăugaţi zeamă de lămâie peste banane. Puneţi bucăţile de banane pe o farfurie şi presăraţi un plic de zahăr vanilat peste ele. Întoarceţi bucăţile de banane pe cealaltă parte şi presăraţi şi al doile plic de zahăr vanilat.
Puneţi o tigaie pe foc şi adăugaţi untul să se topească la foc mediu. Adăugaţi bananele la prăjit şi puneţi un capac deasupra. Rumeniţi-le câte 2 minute pe fiecare parte. După ce s-au rumenit, stingeţi focul şi puteţi umple clătitele.
Puneţi într-o tigaie o clătită, adăugaţi 2 bucăţi de banană, împăturiţi clătita şi puneţi 2 linguri de lichior de portocale peste toată clătita. Aprindeți clătita ca să se flambeze şi lăsaţi să se stingă focul, după care se poate servi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7226
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Jean
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Anomis
Acum 5 ore
Dth