La Crama Ileana. De gustibus…

Expresia aia cu „ca la mama acasă” merită o dezbatere mult mai atentă. În sensul că mâncarea mamei e bună, nimeni nu zice nu. Dar îi mai lipsește uneori sare, are prea puțin oțet, nu neapărat condimentele potrivite. Că biata mamă mai are de spălat haine, aspirat prin casă, dădăcit copiii și-alte treburi. Nu să fie Masterchef. Prin urmare, expresia „mâncare ca la mama acasă” zic eu că nu descrie chiar excelența în bucătărie. No, cam așa e la Crama Ileana.

Restaurantul e făinoc foc pentru unul cu specific tradițional românesc. Cu mult lemn sculptat, cu tot felul de decorațiuni pe bază de oaie și așa mai departe. Cu muzică populare în boxe și ospătari îmbrăcați în alb și negru. Românesc sută la sută. La ceasul la care ne-am așezat la masă restaurantul nu era chiar plin. Am fost imediat întâmpinați de un chelner extrem de amabil. Teribil de amabil. Asta mi-a plăcut cel mai mult la Ileana, servirea. Cred că niciunde în oraș nu am fost servit cu atâta promptitudine și amabilitate. Și foarte, foarte rapid. Nici n-am apucat să iau două guri din cola și ciorba și supele au și venit. De burtă pentru mine, de pui cu tăiței pentru comeseni. Revenind la povestea cu mâncare ca la mama acasă, cam așa era și ciorba de burtă. Corect executată dar cam fără gust. Am mai pus de două ori sare, o dată piper și o lingură sănătoasă de oțet ca să îi dau cât de cât gustul pe care îl așteptam. Supica de pui, delicioasă. Dacă nu te interesează ce bagi în tine, cum e în cazul meu. Plină de Vegeta și cu gust de supă la plic după cum obiectau comesenii. N-am înțeles niciodată ce are lumea cu supa la plic, că e bună de mori. Felul doi, niște frigărui de pui cu cartofi prăjiți și ciolan cu fasole. La fel. N-am ce să obiectez, corect executate. Dar n-aveau nicio savoare. Ciolanul avea prea mult mărar și era și un pic picant, fasolea nu strălucea nici ea iar frigăruile, păi alea la caserolă din Lidl le dau clasă de la distanță. Bune, nu zic nu. Dar nici deosebite nici extraordinare. Banale.

Am vrut să încheiem masa en-fanfare cu o porție de papanași cu smântână și gem. I-am luat la pachet pentru că era târziu. Și nu am apucat să ne bucurăm de ei pentru că cineva, nu dăm nume, a scăpat caserola chiar la ieșire, în fața cramei. Am umplut de gem și smântână trotuarul. Le-am dat câte un șut celor doi papanași până sub cea mai apropiată mașină și duși am fost. Mai săraci cu 107.50 lei, cu burțile pline și cu papilele nedesfătate.

Leana. iLeana