Un locuitor al satului Galeș, care aparține de Săliște, a decis că poate scoate profit dacă în satul Jina va construi o benzinărie. Prin urmare, din acest an, SC Pilu Impex SRL, deținută de Ovidiu Pancu, a început să vândă la pompă în satul situat ”în creierii munților”. Deocamdată, firma lui Pancu nu a generat niciun leu profit în cei cinci ani de funcționare – potrivit datelor Ministerului Finanțelor (date care nu includ și anul în curs). Situația s-ar putea schimba odată cu deschiderea stației de combustibili, care are parte și de traficul turistic generat de Transalpina (drum care trece prin Jina). Stația de carburanți deschisă în Jina este una mobilă, fiind amplasată pe un teren de 100 de metri, închiriat. Potrivit calculelor descrise în documentația de mediu, stația mobilă are un birou de nici cinci metri pătrați și un rezervor cu două compartimente. Aproape 6.500 de litri este capacitatea compartimentului pentru motorină și 5.760 de litri – a celui pentru benzină. Proprietarul benzinăriei amplasată sus la munte, nu a putut fi contactat.
Jina este unul dintre cele mai cunoscute sate din România, fiind întins pe aproape 320 de km pătrați. Numărul locuitorilor satului de munte era, la ultimul recensământ al populației (cel din 2011), de aproximativ 3.750 de locuitori.
Foto: Google Street View
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Transalpina , Ministerului Finanțelor , jina , Google Street View , Ovidiu Pancu , Pilu Impex , benzinarie in Jina , Pentru Sibiu
Vizualizari: 3173
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Ioan
Acum 52 minute
Emil
Acum 1 oră
Daf
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 2 ore
Aci Duțu