Ilie Gheorghe și Marian Râlea despre rolurile din ”Noaptea bufonilor”: ”Ne sunt atât de rare bucuriile, iar când ne e dat să trăim asemenea stări, le numim revelații“

„Noaptea bufonilor“, în montarea regizorului Alexa Visarion va avea premiera în 1 octombrie, la Teatrul  ”Radu Stanca”, când pe scenă vor urca doi actori de excepție - Ilie Gheorghe și Marian Râlea. „Noaptea bufonilor“-o versiune scenică după texte de Cehov și Shakespeare - este un amestec de râs și plâns, de dramă și bufonerie, de melancolie și violență. Un spectacol alcătuit din cuvinte și din tăceri, în egală măsură. Iar la final, așa cum spune Alexa Visarion, „rămâne ecoul“.

Spectacolul este un omagiu adus Teatrului și Actorului. Ilie Gheorghe este Actorul, cel care se găsește întotdeauna la rampă. Marian Râlea este sufleorul, cel nevăzut de public, dar care devine acum partenerul de scenă al Actorului, într-un dialog ce reconstituie fragmente din marile texte dramatice.

”Prezența pentru prima dată pe scenă a celor mai mari dramaturgi ai lumii, Cehov și Shakespeare, în aceeași reprezentație teatrală este o provocare și, în același timp, un eveniment. Ideea întâlnirii Shakespeare – Cehov și explorarea universului teatral prin perspective complementare am simțit-o prima dată în urma unei discuții cu Toma Caragiu în ianuarie 1977. Au trecut anii și durerea dispariției marelui actor a închis proiectul în amintire... Mult mai târziu în biroul directorului de la Teatrul Nottara am vorbit cu Ștefan Iordache despre această întrupare scenică. Ștefan Iordache și Marin Moraru, oferind publicului fața nevăzută a scenei, în plină scenă. Dar... au trecut din nou anii și spectacolul își aștepta viața. La Sibiu, prin calitățile de prim rang european ale managerului general Constantin Chiriac, miracolul a fost posibil. „Încercăm”, mi-a spus Chiriac. Și astfel, cu doi actori de excepție, Ilie Gheorghe și Marian Râlea, și cu închipuiri tinere, calea destăinuirilor a căpătat structură”, a povestit Alexa Visarion.

Pentru actorul Ilie Gheorghe spectacolul și rolul în sine au însemnat o descoperire a ”tot ceea ce teatrul are viu, dar și ceea ce uitasem..”.

„Am jucat multe roluri în cariera mea, roluri importante, în spectacole semnate de mari regizori. A fost un privilegiu pe care l-am primit, ca odată cu cei nouă ani de „Faust“ la Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu, să pot juca într-un spectacol al lui Alexa Visarion. Îl cunoșteam de la „Livada de vișini“, unde întâlnirea noastră a fost specială, adâncă și histrionică – Firs și Charlotta Ivanovna. De data asta, rolul actorului m-a cuprins de la prima lectură și pas cu pas, am încercat să construiesc imaginea imaginației... Împreună cu Marian Râlea, am descoperit în lucrul cu Alexa Visarion tot ceea ce teatrul are viu, dar și ceea ce uitasem... Am notat pe textul meu spusele regizorului, însemnări care pot marca profesia de actor. În spectacol se naște ceea ce zilnic scena ascunde. Mă bucură această întâlnire cu Alexa Visarion. Ne sunt atât de rare bucuriile, astăzi, încât, atunci când ne este dat să trăim asemenea stări, nu ezităm să le numim revelații“, a spus Ilie Gheorghe.

Aflat la prima colaborare cu Ilie Gheorghe, dar și jucând tot pentru întâia oară sub îndrumarea regizorală a lui Alexa Visarian, Marian Râlea a descris munca la spectacolul de la Sibiu ca fiind ”un suflu magic venit din locul regizorului, am reînvățat ce însemna gestul şi lucrul cu obiectele din scenă”.

”Fusesem invitat să particip la repetiţiile scenariului Noaptea Bufonilor în regia lui Alexa Visarion. Nu mai lucrasem niciodată pe scenă împreună. Era ziua în care începeam să construim spectacolul, adică să-l mişcăm într-un fel sau altul. În subconştientul meu, a te urca pe scenă era a doua mea existenţă. Am intrat în sală, dar pe scenă era……nimic. Două practicabile de zece centimetri, câteva costume, o scară cu trepte şi gata. Oricât ai fi de actor----/.....umple dumneata o scenă…..de zece metri pe zece. Mă simţeam de parcă eram în faţa unei peşteri uriaşe. Cred ca m-au apucat şi frisoanele. ”Ᾰsta este decorul” am auzit glasul plin de satisfacţie al regizorului. Ştiam că de la dragoste la ură este doar un pas. Am făcut câţiva paşi pe scenă şi acelaşi glas în care se simţea emoţie împletită cu frenezia celui care vrea să creeze o lume, mi-a adus liniştea. Dintr-odată scena îmi era iar prietenoasă. A urmat întregul demers al construcţiei unui spectacol. Ca un suflu magic venit din locul regizorului, am reînvățat ce însemna gestul şi lucrul cu obiectele din scenă. Fiecare deplasare avea un scop, nimic nu era întâmplător pe scenă. Minimalul decor prindea viaţă datorită adevărului pe care îl impunea conducătorul jocului. Cele două personaje se susţineau ca şi cum ar fi fost un singur trup care pulsează. Fiecare personaj era pus în situaţia de a fi centrul scenei. Sunetele amplificau stările noastre printr-o ritmicitate complexă. Gândul era exprimat corect si transmis prin cuvânt. De câte ori eram în impas sau greşeam, am înţeles faptul că lângă noi, pe scenă, ca şi cum apărea din senin, se afla regizorul. El ne dădea încrederea că lucrul trebuie bine făcut. Cu mine s-a petrecut un soi de reîmprospătare a mijloacelor, un fel de reciclare în meseria de actor. Lucruri pe care le uitasem sau de care îmi aduceam aminte vag, cum ar fi: bucuria jocului, desăvârşirea gestului, asumarea temei, au renăscut datorită acestei propuneri teatrale susţinută de domnul Alexa Visarion“, a povestit și Marian Râlea.

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi