Un pacient în vârstă de 67 de ani, diagnosticat cu multiple maladii, majoritar afecțiuni cardiovasculare severe, a fost salvat printr-o procedură de implantare a unei proteze cardiace aortice transcateter (TAVI) pe cale minim invazivă, printr-o incizie de 4cm, transaortic, fără deschiderea sternului, realizată în premieră în Europa de Est. Operația a durat două ore și a fost realizată de HeartTeam a Spitalului European Polisano, coordonată de conf. univ. dr. Victor Costache, dr. Alexandru Voican, dr. Mihai Chiloflischi, dr. Cristina Leațu în colaborare cu echipa de la St. Joseph Hospital, University of New York condusă de prof. Charles Lutz, dr. Amad Nazem și profesorul dr. P. Rainer de la Universitatea din Kiehl, Germania.
”Procedura a constat în înlocuirea unei valve cardiace, valva aortică, printr-o procedură minim invazivă, fără a fi nevoie să oprim inima pacientului. După cum spunea și dr. Lutz, la clinica din SUA se fac 20 de astfel de operații pe lună, noi am reușit să o facem pe prima și ne bucurăm că deși starea pacientului era foarte gravă, totul a decurs bine, acesta la două ore după intervenție era treaz și acum a început recuperarea”, a declarat dr. Victor Costache.
Pacientul este un cunoscut medic pediatru din Iași. La 67 de ani, deși anterior nu avusese antecedente medicale, a fost internat în urgență la Polisano unde a fost diagnosticat cu nu mai puțin de opt maladii care îi puneau în pericol viața: edem pulmonar, însoțit de stenoză aortică severă, cardiopatie ischemică și valvulară severă, insuficiență mitrală moderat-severă, tromboză apicală de ventricul stâng, fibrilație atrială persistentă, hipertenesiune pulmonară severă și diabet zaharat.
”În cazul diagnosticului de stenoză aortică severă la pacienți cu risc chirurgical crescut este recomandată procedura TAVI care permite ca inima să funcționeze din nou în parametri normali, însă cele două tipuri de abord existente la momentul actual – femural (crește riscul de atac cerebral) și transapical (puncția inimii deja slabită) ar fi periclitat substanțial viața pacientului. Astfel că a fost luată decizia abordului transaortic pe calea aortei ascendente, fără a fi necesară oprirea inimii sau deschiderea sternului. Această procedură s-a dovedit a fi cea mai sigură și mai eficientă cale de a readuce la normal funcțiile inimii. În realizarea intervenției, echipa medicală a utilizat noul ecograf de ultimă generație Philips Epiq 7 cu sonda transesofagiana 3D care permite reconstrucția tridimensională a valvelor și evaluarea corecta post-operatorie a corecției chirurgicale. Proteza implantantă este un model revoluționar al companiei Edwards – Sapien 3”, spun medicii.
”Acum mă simt bine spre foarte bine. Înainte nu puteam sta întins nici cinci minute, mă ridicam și abia după o oră mă așezam la loc în pat. Adevărul e că fără ajutorul medicilor în câteva săptămâni aș fi fost mort. Fără ei nu aș mai fi trăit. Eu am avut încredere 100% în dr. Costache și echipa lui, despre care am auzit că sunt cei mai buni. Toată echipa s-a comportat excelent cu mine, și nu doar cu mine, cu toată lumea de aici. Sunt niște oameni extraordinari”, a spus dr. Dan Popa.
Medicii sibieni spun că deși o astfel de intervenție poate salva multe vieți, faptul că este costisitoare nu o face accesibilă pentru orice pacient.
”Noi am făcut operația în colaborare cu echipa care a inițiat această tehnică, iar datorită experienței fiecărui membru al echipei HeartTeam și al aparaturii performante am putea să ajungem să facem și noi 20 de intervenții pe lună. Impedimentul este faptul că operația costă foarte mult, respectiv 26.000 euro, din cauza costului protezei. Și atunci soluția ar fi ca aceste intervenții să poată fi decontate, că să aibă oricine acces la ele, că oamenii plătesc asigurări de sănătate și alte taxe și au dreptul să beneficieze de decontarea unor astfel de intervenții care le pot salva viața”, a mai spus dr. Victor Costache ”
Echipa americană condusă de prof. Charles Lutz este la a doua vizită în cadrul Clinicii Universitare a Spitalului European Polisano, prin intermediul programului de colaborare a St. Joseph Hospital, University of New York cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, program susținut de compania americană LSI și Ministerul Sănătății.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Dan Popa , victor costache , ulbs , Lucian Blaga , Cristina Leațu , Spitalului European Polisano , New York , Charles Lutz , Mihai Chiloflischi , Alexandru Voican , St. Joseph Hospital , Ministerul Sănătății , University of New York , HeartTeam a Spitalului Europea , proteză cardiacă aortică trans , Amad Nazem , Clinicii Universitare , Philips Epiq
Vizualizari: 2164
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Aaa
Acum 57 minute
Râu Sadului
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Asa ceva...