Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
20°C

Diferența între ce își propun și ce reușesc aleșii: 140 de milioane de lei

Diferența între ce își propun și ce reușesc aleșii: 140 de milioane de lei

245 de milioane de lei este suma pe care și-au propus-o să o investească în diferite proiecte cele mai mari trei administrații locale: primăriile din Sibiu și Mediaș și Consiliul Județean. În realitate, din cele 245 de milioane propuse pentru primele trei trimestre ale anului au mai fost investite doar 103 mil.

Administrația municipiului Sibiu și-a propus să realizeze venituri pentru investițiile de anul acesta în sumă totală de peste 112 milioane de lei, pe primele trei semestre ale anului. În realitate, veniturile au ajuns la doar 48% din estimări, mai precis 54 de milioane de lei. ”Veniturile secțiunii de dezvoltare s-au realizat doar în proporție de 47,97% motivat, în principal, de faptul că veniturile secțiunii de dezvoltare sunt reprezentate în mare parte de excedentul anului 2014, iar transferul din excedent la veniturile secțiunii de dezvoltare se realizează pe măsura necesităților, respectiv în funcție de nivelul necesarului cheltuielilor de dezvoltare”, arată reprezentanții Direcției Economice din cadrul Primăriei Sibiu. Și chiar dacă transferurile au fost realizate ”la cerere”, nici acești bani nu au fost cheltuiți cu totul, cheltuielile secțiunii de dezvoltare la finele lunii septembrie 2015 fiind de 48,2 mil. de lei (89% din încasări). Raportat la cheltuielile pe care și le-au propus inițial (112,6 mil. lei), procentul realizărilor este mult mai mic: 42,83%. De vină sunt, susțin reprezentanții Primăriei, sunt licitațiile târzii. ”Cheltuielile secțiunii de dezvoltare s-au realizat doar în proporție de 42,83% datorită unor proceduri de achiziții publice demarate și finalizate cu întârziere, fapt pentru care a fost necesară decalarea termenelor de execuție față de termenele previzionate inițial. De asemenea, datorită procedurilor de achiziție publică greoaie, unele angajamente legale aferente obiectivelor de investiții s-au încheiat sau urmează a fi încheiate cu întârziere față de situația previzionată la începutul anului 2015”, mai arată Direcția economică.

Mediaș: de ce arată străzile atât de prost

 17 din cei 19 aleși ai medieșenilor au adoptat execuția bugetară a orașului la început de toamnă. Potrivit calculelor administrației medieșene, rezultatele financiare sunt extrem de depărtate de planuri. Atât la încasări, cât și și la cheltuielile secțiunii de dezvoltare. Spre exemplu, estimările bugetare prevedeau venituri de peste 35 de mil. de lei, la 30 septembrie 2015. În realitate, acestea abia au depășit 14,5 milioane de lei (41,4%). Cele  mai mari nerealizări sunt la proiectele pe fonduri europene, unde administrația medieșeană aștepta rambursări de 16,3 mil. de lei, în realitate acestea cifrându-se la 0,33 milioane (2% din estimat). Raportat la banii pe care i-a încasat pe secțiunea dezvoltare, Mediașul stă bine – cheltuielile totale sunt de 13 mil. lei (89,6%). Însă raportat la ceea ce și-a propus, de fapt, administrația, rezultatele sunt slabe, având în vedere bugetul prevedea cheltuieli pentru dezvoltarea orașului de 59,8 mil. lei (de unde rezultă realizări de 21,7%). De altfel, acest procent se reflectă și în starea străzilor din Mediaș: dacă bugetul local prevedea ca până pe 30 septembrie pentru străzile din municipiu să fie investite 17,8 mil. lei, în realitate au fost investite 4,8 mil. lei (27% din prevăzut).

Consiliul Județean Sibiu avea prevăzute încasări de peste 72 de milioane de lei pentru a susține investițiile din județ. În realitate, în buget au intrat aproape 59% din previziuni, adică 42,8 milioane de lei. Iar dacă sumele alocate de la bugetul de stat pentru investițiile în sănătate sunt mult peste estimări (creștere de 156%), sub previziuni sunt rambursările pe proiectele europene: 32,5 mil. de lei erau așteptați din Fondul European de Dezvoltare Regională și doar 13,4 mil. de lei au intrat în realitate în buget. La fel ca și în cazul Mediașului, raportat la veniturile realizate, cheltuielile cu investițiile par a fi în zona ”reușitelor”. CJ Sibiu a reușit să investească 42,1 mil. de lei pe investiții (98,5% din totalul încasărilor). Comparativ însă cu bugetul propus, cheltuielile realizate în realitate sunt la 58,9%.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus