Marţi,
13.05.2025
Innorat
Acum
3°C

Copil bătut în fața școlii, în timp ce-și aștepta părinții

Copil bătut în fața școlii, în timp ce-și aștepta părinții

Un băiețel de 10 ani a fost bătut ieri după-amiază, de un adolescent care vroia să-i fure telefonul. Copilul ieșise de la cursuri, de la școala nr. 15 - Colegiul Național "Octavian Goga" și stătea pe trotuar. Și-a sunat mama, pe care o aștepta să vină să-l ia. În timp ce era cu telefonul la ureche, un tânăr de 16 ani a încercat să i-l smulgă din mână. Pentru că băiețelul nu a cedat, a fost bătut până i-a dat sângele. Un jandarm care se afla în timpul liber l-a văzut pe băiețelul care plângea și a fugit imediat după tâlhar.

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 18. "Locotenent Vlad Alexandru, comandantul uneia dintre grupele de jandarmi care execută misiuni de ordine și siguranță publică de la Jandarmeria Sibiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe str. Bastionului din mun. Sibiu, în apropierea Colegiului Național Octavian Goga, a auzit strigăte de alarmare și a observat un tânăr care alerga, iar ulterior, după acesta, un copil care prezenta urme de violență. Ofițerul de Jandarmerie, folosindu-se de somaţiile legale, după o scurtă urmărire, a reuşit să îl oprească şi să îl imobilizeze pe suspect", se arată într-un comunicat din partea Jandarmeriei. "Locotenentul Vlad Alexandru i-a cerut copilului să rămână pe loc, a liniştit persoana vătămată, s-a asigurat că nu necesită îngrijiri medicale imediate și i-a anunțat de îndată părinții. Concomitent a procedat la solicitarea prin 112 a unui echipaj al Jandarmeriei Sibiu care se afla în misiune de păstrare a climatului de siguranţă publică. Ulterior, odată cu prezența reprezentanților legali ai minorului-persoană agresată la fața locului, lt. Vlad Alexandru i-a recomandat mamei copilului să efectueze un consult de specialitate pentru acesta", mai spun reprezentanții Jandarmeriei.

Pentru că tânărul nu a recunoscut că l-a bătut pe copil și i-a furat telefonul, jandarmul l-a controlat și i-a găsit telefonul - model Huawei - în buzunar. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 500 de lei. Copilul și-a recunscut telefonul și le-a indicat jandarmilor că adolescentul reținut este cel care l-a bătut.

Tânărul în vârstă de 16 ani a fost predat organelor judiciare abilitate, pentru continuarea cercetărilor, persoana fiind susceptibilă de săvârşirea faptei de tâlhărie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

6 comentarii

alex

Acum 9 ani

tot respectul pentru jandarm! de cat mai multi oameni de genul acesta are nevoie Romania!
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

Felicitari pentru d-nul locotenent!!! Chiar avem nevoie de astfel de oameni!!!
Raspunde

societatea civila

Acum 9 ani

In afara de domnul jandarm ( sincere felicitari ), la ora aceea nu a trecut niciun reprezentant al societatii civile, care sa inervina in momentul in care acel copilas a fost talharit ? Sau se gandeau ce tampenii sa mai facem la miting si ce lozinci sa mai strige impotriva statului de drept. Inca o data felucitarii domnului jandarm !!!
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Nu stiu daca azistazi in Romania o sa mai iese lumea in strada. Din cite vad prin presa, internet se incearca sa se treaca la "normalitate", sa se mature totul sub pres, ca si cum s-au enervat unii, au urlat vreo 3 seri in strada, si acum continuam cum am invatat si cum stim. Asa a fost si dupa revolutie. Mai intai comunistii si securistii s-au ascuns si erau ca mieii, pe urma au iesit tot cite unul. Aceasta impresie a-mi lasa si aceasta declaratie a lui soc civila. Tinerii fac o mare greseala daca nu se duc zilnic seara in strada, pina se schimba ceva. Asa au facut si cei din Germania Democrata, au iesit in strada in fiecare Luni a saptaminii timp de citeva luni. Leaderul lor a fost Gauck, actualul presedinte a Germaniei. Nu va lasati pacaliti si manipulati.
Raspunde

radu

Acum 9 ani

La ce sa mai iesim in strada ca s-o lăsat frigul. Haideti măcar la un vin fiert, mai bem ceva ca doar ii weekend.
Raspunde

Luca

Acum 9 ani

De ce nu vedem NICIODATA jandarmi sau politisti locali in jurul scolilor la orele la care elevii incep / termina cursurile ??? De ce ne este teama sa trimitem copii singuri la scoala ??? Pe vremea comunismului orasul era intesat de militieni in patrulare ... In SB vedem politisti doar stand la panda cu radarul pe Cibin sau la aeroport !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus