Un sondaj realizat de CSCI, prezentat astăzi, arată că PSD este în fața liberalilor ca intenție de vot, că încrederea în președintele Iohannis este într-o continuă scădere și că fostul premier Victor Ponta a înregistrat un plus din acest punct de vedere, față de ultima cercetare sociologică.
Conform sondajului, numărul românilor care consideră că în Guvernarea Ponta starea economiei s-a îmbunătățit a crescut cu 7 procente, de la 41% (octombrie) la 48% (noiembrie) - de peste două ori mai mare decât cei care sunt de părere că starea economiei s-a înrăutățit -22%.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar obține, conform sondajului CSCI, 39% din voturi, în timp ce noul PNL (PNL+PDL) ar fi votat de 35% dintre români. La o distanță considerabilă, dar aproape de pragul electoral și la egalitate se află ALDE (PLR+PC) si PMP, fiecare cu 5%.
La nivelul încrederii în liderii politici, niciunul nu are peste 50%. Chiar daca este în scădere, Iohannis rămîne pe prima poziție în top, cu 49%, în timp ce încrederea în Victor Ponta crește de la 36% (în octombrie) la 39% în noiembrie. Liderii politici se poziționează ceva mai jos in clasament - Călin Popescu Tăriceanu - 35%, Liviu Dragnea - 24%, Traian Băsescu - 17% și Alina Gorghiu - 10%.
Eșantionul sondajului este de 992 interviuri, realizate la nivel național. Eroare tolerată este de 3.2%, la un nivel de probabilitate de 95. Sondajul a fost realizat în perioada 2-4 noiembrie 2015.
Cine e CSCI
Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI) a lucrat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale pentru PSD. Coordonatorul său este Dan Sultănescu, unul dintre consilierii de imagine de la partid ai lui Victor Ponta, cooptat însă şi ca editorialist şi coordonator la Obiectiv.info, afiliat RTV, postul înfiinţat de deputatul PSD Sebastian Ghiţă. CSCI este de altfel parte a Fundaţiei Multimedia pentru democraţie locală, ONG condus de Dan Sultănescu şi înfiinţat de al doilea strateg de imagine al lui Victor Ponta, Bogdan Teodorescu. (sursa: adevarul.ro)
Înaintea de turul doi al alegerilor prezidențiale, potrivit CSCI, 55% dintre românii intervievaţi au declarat că vor vota cu Victor Ponta.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: sondaj de opinie , Călin Popescu Tăriceanu , PSD , Liviu Dragnea , Victor Ponta , klaus iohannis , Traian Basescu , Sebastian Ghiță , Fundaţiei Multimedia , Bogdan Teodorescu , Cercetări Infopolitic , Alina Gorghiu , Dan Sultănescu , Guvernarea Ponta
Vizualizari: 3300
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 8 ore
Y
Acum 9 ore
Gica contra
Acum 9 ore
Aci Duțu