Sâmbătă,
15.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-1°C

Viaţa în paşi de dans. Sibianca Ioana Avram dansează non-stop: “Trebuie să fii complet”

Viaţa în paşi de dans. Sibianca Ioana Avram dansează non-stop: “Trebuie să fii complet”

Priveşte viaţa ca pe un dans superb, în care piruetele, întoarcerile, răsucirile şi rotirile îşi dau mâna încă din pruncie, într-un melanj al voinţei şi pasiunii. Uneori se mai poticneşte, dar dansează încrezătoare mai departe, şi ar tot dansa chiar şi când pune geană peste geană. Până când n-ar mai avea putere să-şi închidă breteaua de la pantofi. Aşa face încă de la 11 ani, de când se-nvârtea prin casă fără-ncetare, pe ritmul muzicii ce pune în mişcare trupul, infiltrându-se în picioare şi mâini. O fetiţă zvăpăiată trasă ca prin inel ce înviora privirile oamenilor dragi prin agilitate şi viteză. Iar tatăl ei văzuse imediat în ea silueta unei campioane. Și nu se înşelase.

Azi, la 11 ani distanţă, Ioana Avram, sibiancă de suflet, priveşte în urmă cu ridicături în marginile gurii. E fericită şi împlinită. Într-un sport în care este multiplă campioană naţională la diferite clase ale dansului sportiv. Într-un sport în care a învăţat că orice este posibil atunci când îţi pui şi inima pe ring. Într-un sport care i-a cizelat personalitatea şi i-a oţelit puterea interioară, făcând-o încă de la 16 ani să lucreze pentru a-şi cumpăra rochiile mult visate.

De un an şi jumătate valsează printre cele mai bune perechi ale categoriei supreme, Open, alături de partenerul său Ionuţ Varodi (Târgu Mureş), iar de câteva luni şi-a deschis propriul club de dans, în Sibiu, CAB Sport. Împreună cu colega sa Ramona Corlaciu. Pentru a căuta un sâmbure de campion, în oraşul lor de suflet.

Cu un zâmbet ce ar lumina orice încăpere şi care ar descreţi orice frunte încruntată, Ioana deapănă cu vervă fiecare pagină din albumul cu amintiri, fiecare trăire despre sportul visurilor ei şi fiecare etapă din viitor.  

12248671_973294389404879_928100192_n

“Totul a început când tata mi-a zis că are un prieten, Mircea Creţu, antrenor la clubul Mirajul Dansului. Apoi am mers cu mama să văd dacă îmi place. Mama vine mereu la concursuri, a lipsit doar când concuram în străinătate. Culmea, că acolo unde am început eu să dansez, acum 11-12 ani, fix în aceeași sală am început și cu clubul CAB Sport. Am avut așa un sentiment când am intrat… wow. Dacă îţi spun că aveam “două picioare pe stânga” când m-am dus… primul dans învăţat a fost cha cha. Nu știam să încrucișez, eram tot pe lângă. În toţi aceşti ani, nu știu dacă am lipsit de maxim 10 ori, atunci când am avut probleme. Eram nelipsită din sală. În week-end erau mai multe grupe, eu stăteam de dimineaţa pâna seara în sală. Și când a văzut antrenorul că îmi place, că merg peste tot, la 14-15 ani m-a întrebat dacă vreau să dau examenul de instructor 2, pentru copii. Apoi am început să predau în cadrul clubului, mă ocupam de grupele mai mici”.

Rep.: Cum reacţionează copiii? Sunt receptivi?  

I.A.: Copilaşii sunt minunaţi. Le fac o figură și le arăt cum ar trece pe sub zid, faceţi așa cu capul. Dansez și eu cu ei. Mai sunt fetiţe care nu au partener de dans și fac pe băiatul, dansez cu ele. Sărim și ne jucăm. Nu poţi să-i înveţi tango sau vals de la şase ani, pentru că se plictisesc. Avem și grupe de adulţi, lucrăm și cu miri.

Rep.: Că tot veni vorba de miri. Cum e “dansul mirilor”, cum se mișcă viitorii soţ şi soţie?

I.A.: Valsul vienez, acesta e dansul standard pentru ei. Am avut și miri care voiau să danseze altceva. Vin cu coregrafii de pe net. “Vrem să facem dansul ăsta pe melodia asta”. Vrem să facem un colaj de la dansul pinguinilor, la ceva populară, cu trecere la rumba. Și vin cu tot felul de idei. Să fie amuzant. Să treacă din vals în tango, din tango în vals vienez. Am mai întâlnit miri cu două picioare pe stânga sau mirese, și încerc să fac coregrafia în funcţie de ei. De exemplu: dacă bărbatul nu mai dansase până atunci, am încercat să facem în așa fel încât el să nu facă foarte multe. Sau dansul de vals vienez l-am făcut mai simplu, nu în trei pași cum e el standard. Unii mai vin cu diferite melodii care nu-i ajută, nu pot simţi ritmul. Mai sunt miri care sunt timoraţi, la sală evoluează foarte bine și acolo se pierd, la nuntă. Eu le recomand să vină să danseze cu rochia și pantofii, ca să nu se plângă apoi că o jenează pantofii.

Rep.: Povesteşte-ne cum a luat naștere ideea clubului?

I.A.: Împreună cu colega mea Ramona Corlaciu ne ocupăm de această ramură sportivă din CAB Sport. Noi, ca și club, lucrăm și la școli o data pe săptămână, copiii când termină programul stau o oră la dans. Noi mergem la școală, închiriem sala de sport şi luăm copiii. Încercăm să promovăm dansul în școli. Cei de acolo o fac mai mult de plăcere, să facă o activitate sportivă. Noi la club suntem în jur de 15 copii. Știu că nu o să pot dansa toată viaţa la nivel de profesioniști și de aceea am conceput această idee. Dar de dansat o s-o fac și la 80 de ani. Vreau să fac performanţă cu copiii, să scot campioni. Momentan avem doar nivel de începători, dar pe viitor ne dorim să mergem cu copiii în competiţii, când suntem mai mulţi. Noi dacă găsim un copil talentat la școală, îl îndrumăm să vină la club, dacă își dorește să facă performanţă.

Rep.: Cam câţi rămân la nivel de profesioniști? Când erai la “Mirajul Dansului”, cam câţi copilași făceau pasul către performanţă?

I.A.: Dintr-o grupă de 20, rămâneau cam cinci perechi. Cam jumătate dintre ei rămân pentru o perioadă mare de timp.

Rep.: Care e cea mai frumoasă amintire legată de dans?

I.A.: (Râde) Când am câștigat.. Când muncești și faci foarte multe sacrificii și vezi că munca ţi-e răsplătită. Cred că acesta e cel mai frumos sentiment. Când vezi toate cupele și medaliile...

12270348_973294382738213_498717642_n

Rep.: Cât de costisitoare e viaţa de dansator profesionist?

I.A.: Într-o lună normală, în care nu am competiţii, seminarii, în care să nu-mi cumpăr rochii sau pantofi, dau cam 1.000 lei. Dar când trebuie să-mi cumpăr pantofi sau rochie, pe ultima am dat 900 euro și e ieftină faţă de altele care costă aproape 2000, e mult mai costisitor. Mi-am vândut două rochii ca să-mi iau rochia asta. Dacă mai pui și banii daţi pe drumuri la competiţii, cazare, și așa mai departe, autobronzant, farduri. Se ajunge la peste 2000 euro pe an. Mai vine și cantonamentul. Ultimul a fost la Stuttgart, unde vin cei mai buni dansatori din lume. Sunt multe cheltuieli. La Târgu Mureș e singura echipă din România triplă campioană mondială. La 16-18 ani și de două ori la sub 21. Ei investesc și 20-30.000 euro pe an. I-a ajutat foarte mult antrenorul lor. Noi am ieșit campioni naţionali și vicecampioni naţionali la toate categoriile, clasa B, C, latino. Dansez de 3 ani cu partenerul actual, înainte făceam și standard. Dar fiind partenerul din oraș diferit e destul de greu. Și noi dansăm doar latino de 2 ani. La concursurile internaţionale sunt dansatori foarte buni, concurăm cu campioni mondiali și europeni, și nu prea poţi să câștigi mereu afară, la Open-uri.

Eu plec de joi sau miercuri seară spre Târgu Mureș, până sâmbătă sau duminică, de 3 ani fac asta în fiecare săptămână. Cunosc și gropile de pe drum, dacă adorm știu unde sunt. Activez la clubul Dance Art de acolo. Tot ce fac e programat în funcţie de antrenamente. Orele cu copiii le am de luni până miercuri, și apoi merg la Târgu Mureș.

Rep.: Cât contează chimia dintre parteneri?

I.A.: Cel mai mult. Trebuie să te potrivești cu partenerul, apoi cu antrenorul. Contează și vârsta. Mai sunt perechi în care nu poţi să pui un copil de 15 ani să danseze cu altul de 19 ani. Automat el o să intre la 14-15 ani și celălalt la 19-25 ani. Contează și înălţimea, și ca dans, ca personalitate. Și eu am schimbat în jur de 7 parteneri de dans. Cea de acum e cea mai longevivă colaboare, de trei ani, cu Ionuţ Varodi, în rest tot 1-2 ani am avut. Am dansat chiar și singură vreo doi ani. Tot nu m-am lăsat. Și nici acum nu o să mă las. Noi suntem conștienţi că avem o vârstă, Ionuţ are 26 de ani deja. Sunt copii care la o vârstă fragedă au mai multe tilturi şi medalii ca mine. Au avut parteneri de mici. De exemplu Paul Moldovan cu Cristina Tătar, triplii campioni mondiali, dansează de 12 ani împreună. În fiecare zi, atâtea ore, au antrenor, putere financiară. Noi suntem conştienţi de vârstă, de bani, oraşe diferite. Noi vrem să ajungem în primii 10 din România, dar e greu, noi dansăm la nivelul acesta de doar 1 an şi jumătate. Dar se poate, dacă munceşti.

12277037_973294376071547_1924839812_n

Rep.: Se spune că băiatul e vioara întâi. E adevărat?

I.A.: Sincer, băiatul trebuie să scoată în evidenţă partenera. Deşi mai sunt băieţi care când dansează sunt mai plini de ei. Eu zic că unul fără altul nu merge. Și, oricum, sunt dansuri cu temă. Dansul rumba, dansul prieteniei. Noi dansatorii suntem nişte actori, doar că nu vorbim. Ci comunicăm prin gesturi şi mişcări. Sunt diferite teme. Pasul doble care trebuie să reprezinţi, după cum spun unii antrenori: corida dintre toreadori şi taur, sau cum zic alţii: că e o dansatoare de flamengo care încearcă să cucerească toreadorul. Depinde. Și în funcţie de asta fiecare iese în evidenţă, la rumba iese fata, pentru că mai mult e dansul ei. Pasul doble e mai mult dansul băiatului. La cha cha e treaba de joacă, de parteneri. Dacă eşti un dansator foarte bun, trebuie să arăţi chestiile acestea, caracterul fiecărui dans.

Rep.: Am găsit un citat interesant din Albert Einstein care spune aşa: “Dansatorii sunt atleţii lui Dumnezeu”.

I.A.: Da, îl ştiu. E adevărat. Și mai sunt citate care spun că dansul este ca o poezie şi fiecare mişcare e un cuvânt. Sau e un limbaj ascuns al corpului. Mi se pare cel mai frumos sport. Dacă dansezi cum trebuie un minut şi jumătate, când evoluezi la un nivel foarte înalt, îţi foloseşti fiecare muşchi al corpului. Tot corpul. Aici trebuie să fii complet.

Rep.: Într-o reprezentaţie de 1 minut şi jumătate stau cuibărite atât succesul cât şi eşecul, şi totuşi, eşti mereu cu zâmbetul pe buze...

I.A.: Trebuie, trebuie. Am dansat şi cu febră de 40, de îmi era rău. Noi mai dansăm şi la nunţi, botezuri. Și de revelion am dansat cu fostul meu antrenor, că nu aveam partener, şi la primul dans mi s-au rupt pantofii şi ce puteam face? Am dansat desculţă, nu am renunţat.  Pe nimeni nu interesează dacă ai ceva. Pe arbitru îl interesează că te simţi rău, că ai greşit? Nu. Acolo te duci şi ceea ce vede pe ringul de dans punctează.

Rep.: Cât contează improvizaţia în momentele din dans în care nu-ţi ies paşii cum trebuie?

I.A.: Contează foarte mult ca partenerii să fie atenţi unul la celălalt. Partenerului meu îi place foarte mult să improvizeze şi eu nu-s adepta improvizatului. E necesar ca băiatul să ştie să conducă. Dacă fata e cu spatele, normal că băiatul trebuie să facă asta. Să te oprească, să nu te bagi în alte perechi. Automat când te atingi de o altă pereche te deconectezi şi poate dura mult până îţi revii. Atunci pierzi. E bine ca mereu să te fereşti. De exemplu la Stutgart, la categoria mea erau 200 de perechi din toată lumea, care în spate se încălzeau. Îţi dai seama că toată agitaţia aia îţi fura din energie. Eu mergeam să mă încălzesc pe hol, să nu mai văd pe nimeni. Să mă deconectez.

1510737_805102349557418_6326315298860782357_n

Rep.: Muzica de fundal  pe ce criterii o alegi?

I.A.: Fiecare coregrafie este legată de 20 de figuri. O coregrafie poate să aibă 1 minut, 1 minut jumătate sau 2 minute. Și la un concurs sunt melodiii de samba. Când înveţi să dansezi înveţi pe ritm. Fiecare dans are un ritm specific şi dansezi pe ritmul acela. Și la concurs intri pe ring şi îţi pune o melodie oarecare. De exemplu, dacă e samba, nu contează dacă tu o ştii sau nu, îţi poate pune orice melodie de samba. Atunci tu trebuie să dansezi pe acea muzică, cu coregrafia ta. Coregrafia e făcută să poţi dansa pe orice muzică de samba.

Rep.: Ai vreo melodie preferată?

I.A.: Nu, toate îmi plac. Să fie latino. La standard îmi place valsul lent. E fain şi tangoul. Ce nu-mi place din standard e valsul vienez. Pentru că te învârţi în cerc. Mi-e greu că trebuie să fac paşii mari, fiind o diferenţă mare de înălţime între mine şi partenerul meu. Trebuie să stai cu capul într-o anumită poziţie şi te învârţi într-una două minute şi stai acolo. Pentru mine, una, este cel mai obositor dans din standard. Din latino, cel mai greu dans mi se pare samba, pentru că e şi rapid şi are şi foarte multă acţiune în corp.

Rep.: Care e dansul tău preferat?

I.A.: Rumba şi pasul doble. Sunt şi mai de caracter. Rumba îmi place că e mai senzual şi povestea şi cum se dansează, acţiunile corpului îl fac special. Și pasul doble e tot de caracter.

Rep.: În ce constă o sesiune de antrenament?

I.A.: Începem cu încălzirea: alergări, condiţie fizică, forţă, aeorobic, piruetă. Apoi facem execiţiile de basic, paşi cu piruete, părţile de bază care îţi susţin corpul şi te ajută în dans. Putem face exerciţii cu trei stiluri de piruete pe care tu le ai ca reprezentaţie. Luăm rumba, de exemplu, care te ajută în toate dansurile. Facem figurile de bază, dansăm singuri, pe muzică, mai rapidă. Facem exerciţii de tehnică, de şolduri, de picioare, de transfer de greutate. La final, putem face şi o simulare de concurs, intrii pe ring şi faci toate dansurile la capacitate maximă.

Rep.: Ce înseamnă dansul pentru tine, în câteva cuvinte?

I.A.: Foarte multă muncă, sacrificii, stres. Dar în acelaşi timp nu pot trăi fără el. Mereu am încercat să-mi impart viaţa în toate părţile şi să mulţumesc pe toată lumea. E un stil de viaţă pentru mine, nu m-aş vedea să fac altceva în afară de dans.

12246836_1841459169413870_2496291109998364715_n

Rep.: La final, vreau să-mi răspunzi la două întrebări amuzante. Prima: dacă ai putea să înveţi pe cineva o coregrafie, pe cine ai alege?

I.A.: Pe cea mai bună dansatoare din lume, Yulia Zagoruychenko. Nu neapărat să o învăţ eu ceva, cât să dansez cu ea sau ea să mă înveţe ceva pe mine. Ar fi wow. Eu n-am ce s-o învăţ pe ea, ştie atâtea (râde). Bine mai e o dansatoare pe care o cheamă Joanna Leunis, a suferit şi de leucemie, şi la 17 ani s-a apucat de dans, acum are 30 şi un pic. Mereu ele două erau pe primele două locuri. Dar acum s-a retras. Ele sunt idolii mei şi mai ales ea, pentru că s-a bucurat mai târziu de dans şi, totuşi, a ajuns la nivelul acesta.

Rep.: Și a doua întrebare şi ultima: dacă oamenii ar avea două picioare, cum ar dansa?

I.A.: Știi cea mi-a trecut prin cap? Paul Moldovan (n.r. triplu campion mondial) e o persoană care  mereu e pusă pe glume. Latiniştii sunt un pic mai nebunatici, standardiştii sunt puţin mai calmi. Într-o zi a făcut o figură de dans şi s-a pus în patru labe şi făcea ca un căţel. Nu ştiu cum ar dansa lumea cu patru picioare, ar fi foarte greu. Hmm, ar dansa ca Paul când e căţel! Ha-ha.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus